După criza medicală va urma o perioadă dificilă. Șase lucruri comune crizelor cu care s-a confruntat România. Lecţii din ultima sută de ani (raport)

Marţi, 28 aprilie 2020, 10:05 Economie | Finanţe & Bănci

În pofida imaginii de „stat gras”, România are un stat „mic” şi „slab”, reiese dintr-un raport al Institutului de Cercetare a Calității Vieții (ICCV). Acesta a analizat crizele din ultima sută de ani și a observat lucrurile pe care le au în comun acestea. Diferența este că actuala criză își are originea în sănătate.

Pe scurt, conform ICCV:

• revenirea la puterea de cumpărare de dinaintea crizei salariilor şi pensiilor durează cel puţin o jumătate de deceniu în România
• perioada cea mai dificilă pentru standardul de viaţă va urma abia după ce criza medicală va trece sau se va reduce
• premisele economice şi de politică socială conturează un context dificil pentru politicile de răspuns şi constrângerile la care acestea trebuie să facă faţă


În ultimul secol, România a trecut prin mai multe crize economice:

• marea criză din 1929-1933;
• anii 1940 şi 1950 - perioada de război, foametea din 1945-1947, reconstrucţia postbelică;
• anii 1980, marcaţi de plata datoriei externe; cele două recesiuni ale tranziţiei
• 1990-1992
• 1997-1999

Șase lucruri comune ale acestor crize

1. recesiuni adânci, cu scăderi masive ale standardului de viaţă al populaţiei şi perioade lungi până la recuperarea nivelului dinaintea izbucnirii crizei;

2. capacitatea redusă a economiei de a rezista la şocuri şi de a susţine o plasă de siguranţă socială pe termen mediu şi lung; aceasta derivă şi din poziţia periferică a României în economia mondială şi din slăbiciunile structurale ale economiei;

3. perioada cea mai dificilă din punct de vedere social - cea a degradării calităţii vieţii populaţiei - nu este cea imediat următoare şocului economic, ci se manifestă în timp; pentru populaţie, perioada „curbelor de sacrificiu” durează ani de zile;

4. decalajul în timp între punctul cel mai de jos al căderii economiei şi, respectiv, punctul cel mai de jos al degradării standardului de viaţă; economia îşi revine mai repede decât standardul de viaţă;

5. deteriorarea finanţelor publice prin deficite mari şi creşterea datoriei publice, determinate de căderea economiei; greul efortului de reducere a deficitului şi de plată a datoriei este suportat de generaţiile active la acel moment, nu de cele viitoare;

6. populaţia României este cea care a suportat o parte disproporţionat de ridicată a costurilor economice şi sociale ale crizelor; cu alte cuvinte, aproape fiecare generaţie a cunoscut o perioadă „de sacrificiu”; costurile au fost inegal distribuite, apăsând îndeosebi pe umerii celora cu venituri medii şi mici.

1. perioada cea mai dificilă pentru standardul de viaţă va urma după ce criza medicală va trece sau se va reduce; la momentul aprilie 2020, populaţia se raportează încă, psihologic, la nivelul veniturilor din februarie-martie, nu la privaţiunile din viitor;

2. consecinţele socio-economice ale pandemiei asupra calităţii vieţii românilor vor domina cel puţin prima parte a deceniului 2020-2030.

• Particularitatea situaţiei actuale constă în faptul că, pentru prima dată, experimentăm o criză care îşi are originea în sănătate

Stat „mic” şi „slab”: societate extrem de vulnerabilă în situaţii de criză

1. nivelul veniturilor şi cheltuielilor publice, respectiv mărimea statului faţă de cea a economiei

2. nivelul de finanţare a serviciilor publice, în special a sănătăţii şi învăţământului, cu impact major asupra calităţii vieţii şi a deciziei de emigrare;

3. numărul angajaţilor din sectorul public raportat la populaţie şi numărul total de salariaţi: în 2019, România avea cel mai mic număr de angajaţi în sectorul public la 1.000 de locuitori şi, respectiv, cea mai mică pondere a angajaţilor în sectorul public (18,2%) din total salariaţi din statele membre UE.

Citește întregul raport cu privire la pandemia coronavirusului al ICCV.