​Zilele acestea au apărut două studii cu privire la percepția mediului de afaceri asupra acțiunilor autorităților în gestionarea crizei Covid-19. Săptămâna trecută, unul realizat de MKOR arăta că reprezentanții mediului de afaceri sunt mai degrabă sceptici în ceea ce privește gestionarea crizei COVID-19 de către instituțiile statului, iar nivelul mediu al încrederii e de numai 2,7 puncte din 7. Pe de altă parte, un sondaj transmis luni de Clubul Oamenilor de Afaceri Liberali (COAL) spune că peste 66% dintre reprezentanții IMM-urilor se declară satisfăcuți, mulțumiți și foarte mulțumiți de acțiunile luate de către Guvern. De aici deducem că ar exista un nivel de încredere ridicat.

HotNews.roFoto: Hotnews

Continuând cu sondajul oamenilor de afaceri liberali, acesta mai arată că printre cele mai apreciate atribute pozitive în gestionarea crizei s-au detașat: viteza de reacție (40%), cunoașterea problemei (39%), măsurile sociale (34%). Printre cele menționate ca negative se numără măsurile economice (62%), coordonarea instituțională (40%) și comunicarea (34%).

*au fost chestionați 530 de respondenți (sondaj COAL): antreprenori, liberi profesioniști și reprezentanți ai mediului de afaceri în poziție de middle și top management, din industrii precum HoReCa, Turism, Transport, Evenimente, Comerț online și offline, Servicii, Producție, Consultanță, IT, Marketing & PR. Sondajul s-a desfășurat online, în perioada 15 - 30 aprilie 2020. 80% dintre respondenți provin din zona microîntreprinderilor și întreprinderilor mici.

La polul opus, studiul MKOR

Nivelul mediu al încrederii este de numai 2,7 puncte din 7, conform documentului. 72% dintre respondenți au un nivel scăzut de încredere (1-3 puncte din 7), 25% au un nivel mediu de (4-5 din 7) și doar 4% se arată încrezători în modul în care Guvernul va gestiona criza actuală. Cei mai îngrijorați sunt reprezentanții microîntreprindeilor (2,7 puncte), în timp ce întreprinderile medii au cel mai crescut grad de încredere (3,4 din 7).

*Au fost chestionate 243 de companii din România, în perioada 25-30 aprilie. Structura eșantionului: 89% afaceri antreprenoriale, 5% companii multinaționale, 2% ONG-uri și 4% alt tip de organizație. După mărimea organizației, eșantionul este format din 67% microîntreprinderi, 22% întreprinderi mici, 8% întreprinderi medii și 3% întreprinderi mari.

Despre sondajul MKOR cu privire la „Impactul epidemiei de COVID-19 în Mediul de afaceri din România” HotNews.ro a scris aici.

Ce spune sondajul COAL:

O treime dintre IMM-uri declară că cifra de afaceri pe durata pandemiei a scăzut la jumătate față de aceeași perioadă a anului trecut, iar peste 34% dintre firme și-au pierdut mai mult de 50% dintre clienți, reiese dintr-un sondaj realizat de Clubul Oamenilor de Afaceri Liberali (COAL).

„Doar 18% dintre firmele chestionate au declarat că activitatea lor s-a desfășurat în mod normal pe perioada crizei pandemice, fără a fi redusă, în timp ce 45% și-au scăzut activitatea cu peste 50%. Cu toate acestea, un procent de aproape 80% și-au păstrat intactă echipa și nu au efectuat concedieri”, se arată în document.

În ceea ce privește varianta de șomaj tehnic, pentru aceasta au optat un sfert dintre firme, pentru mai mult de jumătate din numărul angajaților lor. Pe de altă parte, 60% dintre acestea nu au apelat deloc la șomajul tehnic.

  • "În ceea ce privește încrederea în autorități și în modul de gestionare a acestei crize, sondajul COAL arată că peste 66% se declară satisfăcuți, mulțumiți și foarte mulțumiți de acțiunile luate de către Guvern"

Telemunca a fost implementată de jumătate dintre respondenți.

  • În privința impactului asupra globalizării, circa 80% consideră că la nivel global vor avea loc schimbări dramatice și 55% consideră că România ar trebui să diminueze raportarea la contextul global, printr-o abordare națională și un protecționism economic.