Câți au beneficiat de amnistia din 2019
Reamintim că prin Ordonanța Guvernului nr. 6/2019 a fost aprobată și o altă facilitate fiscală decât cea a restructurării creanțelor bugetare, respectiv anularea obligațiilor accesorii. Această facilitate presupunea achitarea obligațiilor bugetare principale restante de la 31 decembrie 2018, caz în care s-au anulat obligațiile accesorii aferente acestora.
Conform unui document al Ministerului Finanțelor, din analiza datelor existente la nivelul ANAF, aferente aplicării prevederilor referitoare la anularea accesoriilor conform O.G. nr. 6/2020, s-au constatat următoarele:
• au depus notificări privind intenția de a beneficia anularea accesoriilor un număr de aproximativ 67.000 contribuabili, iar cereri de anulare accesorii au depus un număr de aproximativ 53.000 contribuabili;
• au beneficiat de anularea accesoriilor un număr de aproximativ 50.000 contribuabili, situația încasărilor aferente acestora prezentându-se astfel: din totalul obligațiilor datorate, în cuantum de aproximativ 8,9 miliarde lei, s-au încasat aproximativ 8 miliarde lei și s-au anulat accesorii de aproximativ 1 miliard lei;
• au rămas aproximativ 17.000 contribuabili care au depus notificări privind intenția de a beneficia de anularea accesoriilor, dar care nu au îndeplinit condițiile prevăzute de OG nr. 6/2019.
Datornicii și potențialul amnistiei din 2020
Conform datelor dintr-un document al Ministerului Finanțelor, la 31 martie 2020, la nivelul ANAF numărul contribuabililor care înregistrează obligații bugetare restante, conform evidentelor fiscale ale organelor fiscale din subordinea ANAF, sunt aproximativ 1,975 milioane contribuabili, din care:
• 1.450.000 - persoane fizice
• 525.000 - persoane juridice.
Numar relativ mare si de firme cu datorii restante. Ceva nu functioneaza in RO. Care oare sa fie vina:
- lipsa de disciplina financiara
- lipsa educatiei
- incapacitatea ANAF de a sensibiliza clientii ref datorii si de a oferi solutii specifice clientilor aflati in aceasta situatie
- traiul de astazi pe maine ...