Bulgarii se simt deja loviți de criza economică și se tem de un al doilea val al pandemiei. Ca și la noi, consumul a scăzut, unele firme au renunțat la o parte din angajați, dar problema o reprezintă încrederea în autorități. După mai multe bâlbe, populația nu mai acceptă respectarea cu strictețe a regulilor. Despre situația de acolo, HotNews.ro a discutat cu Martin Dimitrov, jurnalist freelancer și editor la publicația trimestrială Kapital Quarterly, parte a grupului Economedia.

Martin Dimitrov, jurnalist bulgarFoto: Press office - European Parliament - Bulgaria/Facebook

Declarațiile foarte pe scurt:

• Inițial, majoritatea oamenilor au susținut răspunsul la criză și măsurile

• O regulă care introduce folosirea măștilor a fost schimbată de patru ori în mai puțin de trei săptămâni

• Comunicarea slabă a erodat încrederea în necesitatea măsurilor

• Oamenii au început să se sature de măsuri și să nu le mai aplice, respectiv au început să le evite

• Majoritatea programelor guvernamentale pentru finanțarea micilor afaceri și a celor care prestează profesii liberale nu au prea avut efect, iar companiile mari, conectate politic, beneficiază de ajutor de stat

• Marea criză deja ne-a lovit. Întrebarea de acum este dacă va fi doar una economică sau va reveni cea medicală, dacă un al doilea val ne va lovi

• Unele municipalități au folosit ocazia, fiind o scădere a traficului, să înceapă reparații de urgență

• Educația s-a mutat în online peste weekend, ceea ce nu ne imaginam a fi posibil (jumătate dintre profesori au peste 50 de ani)

Măsuri introduse și retrase

„Nu cred că a existat o singură măsură cea mai rea, dar problema a fost cum au fost introduse și retrase aleator”, spune el.

• De exemplu, o regulă care introduce folosirea măștilor a fost schimbată de patru ori în mai puțin de trei săptămâni. A fost anunțată la începutul lunii aprilie, apoi, când internauții au reacționat pe rețele de socializare din cauza lipsei acestor măști pe piață, aceasta a fost retrasă a doua zi. Apoi, a fost reintrodusă o săptămână mai târziu (dându-se posibilitatea folosirii eșarfelor pentru cei care nu au mască), după care a fost retrasă din nou la finalul lunii aprilie.

• Alt exemplu a fost cu interzicerea intrării și ieșirii din capitala Sofia în perioada Paștelui, care a fost anunțată la televizor cu 15 minute înainte de a fi introdusă la miezul nopții, într-o miercuri seara.

„Această comunicare slabă nu doar că a erodat încrederea în necesitatea măsurilor, dar a avut efecte și asupra încrederii generale în competența autorităților publice”, afirmă Martin Dimitrov.

Potrivit acestuia, inițial, majoritatea oamenilor au susținut răspusul la criză și măsurile pe care le-a luat Personalul Național pentru Criză (un fel de Comitet de Criză n.r.).

“Pe măsură ce timpul a trecut și aceste măsuri controversate au fost introduse, nefiind observată o creștere abruptă a cazurilor de COVID-19, oamenii au început să se sature de măsuri și să nu le mai aplice, respectiv au început să le evite”, a explicat jurnalistul.

Despre un al doilea val

„Este greu de spus (dacă guvernul este pregătit pentru un al doilea val n.r.). În ultima săptămână, autoritățile au retras multe măsuri și elimină multe dintre cele rămase în timp ce vorbim. Au făcut asta în ciuda faptului că nu există o scădere a numărului de cazuri de infectare ori de intervenții medicale serioase (sunt la niveluri foarte scăzute)”, a precizat el.

• Nu există un plan concret sau o strategie despre cum vor răspunde autoritățile la o potențială creștere a numărului de oameni bolnavi, dar sunt sigur că vor introduce carantina din nou, dacă trebuie. Întrebarea este cum vor convinge ei publicul că este nevoie de asta, poate doar dacă crește mult numărul de cazuri grave sau decese.

Populația bulgară e mai atentă la cheltuieli/ Programele pentru finanțarea micilor afaceri nu au prea avut efect

“Absolut (oamenii sunt mai atenți cu cheltuielile n.r.). Pe lângă cumpărarea medicamentelor și a produselor alimentare de bază, cheltuielile familiale și individuale au scăzut drastic în anticiparea unei crize economice și a pierderii veniturilor. Asta a avut influență asupra mediului de afaceri”, a precizat jurnalistul bulgar.

• Mai mult de 80% dintre firme spun că această criză a cauzat deja mult rău, o companie din cinci a redus personalul și 12% cred că nu ar putea supraviețui crizei, conform unui sondaj realizat de Alfa Research.

„Majoritatea programelor guvernamentale pentru finanțarea micilor afaceri și a celor care prestează profesii liberale nu au prea avut efect, iar companiile mari, conectate politic, beneficiază de ajutor de stat”, Martin Dimitrov.

Îngrijorările bulgarilor

“Marea criză deja ne-a lovit. Întrebarea de acum este dacă va fi doar una economică sau va reveni cea medicală, dacă un al doilea val ne va lovi. Dacă cea de-a doua ne va lovi, cred că vor fi mari repercusiuni - sistemul medical va eșua, ordinea politică va fi zguduită, iar lovitura economică va fi mai severă dacă o a doua carantină va fi aplicată”, afirmă jurnalistul.

Dacă nu există un al doilea val într-un termen scurt, multe probleme economice vor fi depășite rapid, dar multe altele nu țin de capacitatea autorităților bulgare, spune el.

“De exemplu, dacă reușim să să deschidem sectorul turistic (care are o pondere 7-8% din PIB), ce putem face dacă turiștii străini decid că nu pot veni sau ar urma să înfrunte carantina dacă revin în țările lor? Sau dacă sectorul nostru de părți auto nu primește comenzi din Germania, Franța și Italia din cauză scăderii cererii de mașini în lume? Cred că îngrijorările Bulgariei sunt similare cu cele ale altor mici economii de la periferia UE în acest moment”, spune Dimitrov.

Măsurile standard luate de bulgari

„În Bulgaria, măsurile împotriva pandemiei au fost cele standard, incluzând interzicerea adunărilor mari, închiderea școlilor, teatrelor, barurilor, restaurantelor și a mall-urilor, a granițelor pentru străini și introducerea carantinei obligatorii pentru cei care vin în țară. Mai târziu, au fost interzise plimbările neesențiale în orașe. Cel mai important element al măsurilor a reprezentant momentul ales pentru ele, respectiv la începutul pandemiei în Europa, ceea ce a ajutat cu siguranță la faptul că nu s-au acumulat de cazuri grave”, arată jurnalistul.

Cum au trecut peste perioada asta

„Viața s-a schimbat mult, cu multe firme care au descoperit că merge foarte bine munca la distanță pentru ele și școlile care și-au mutat clasele în online peste noapte, în ciuda faptului că jumătate dintre profesori au peste 50 de ani și astfel de lucruri păreau ca o idee nebună la începutul anului”, afirm el.

• Desigur, a fost mult stres, în special în ceea ce privește pierderile potențiale a locurilor de muncă, ceea ce încă reprezintă cea mai mare întrebare acum. Cei mai mulți oameni au reușit să treacă peste perioada asta destul de bine.

• S-au întâmplat și lucruri bune, precum faptul că practic educația s-a mutat în online peste weekend, ceea ce nu ne imaginam a fi posibil.

• Unele municipalități au folosit ocazia, fiind o scădere a traficului, să înceapă reparații de urgență (precum drumuri n.r.).

• Sute de oameni au început să facă voluntariat și să strângă fonduri pentru cauzele medicale – astfel de activități nu erau populare în Bulgaria.

• Multe servicii, private și publice, au început să lucreze online, ceea ce reprezintă o mare noutate, având în vedere că țara are un procent scăzut de oameni care lucrează de acasă sau folosesc serviciile online, comparativ cu media UE, conform unui Eurobarometru.