“Ședințele” plenului Consiliului Economic și Social (CES), la fel ca cele ale comisiilor de specialitate, s-au desfășurat pe perioada stării de urgență prin intermediul unui formular transmis prin email. Dezbaterile s-au virusat: adică nu mai există. Situația s-a prelungit acum cu încă o lună. Înainte erau dezbateri și propuneri în urma cărora mai ieșeau idei de modificare a unor proiecte ale parlamentarilor sau Guvernului. Acum toate astea au dispărut. Nu se organizează dezbateri prin intermediul platformelor Zoom, Webex etc. pentru că altfel membrii nu și-ar mai lua banii, deși se poate păstra în paralel și sistemul prin mail pentru vot. HotNews.ro a discutat cu două dintre părțile importante din CES, respectiv sindicate și patronate. Silvia Vlăsceanu, membru al Plenului CES, spune că partea patronală a cerut dezbateri online. Problema ar fi, înțelegem de la Iacob Baciu, președintele CES, că unii membri vorbesc prea mult, iar o dezbatere nu prea își are rostul, și, în plus, o astfel de propunere nu a întrunit numărul de voturi.

HotNews.roFoto: Hotnews

“Au dispărut dezbaterile. Abia după o zi se centralizează formularele și vedem cum a ieșit votul. Partea patronală a propus ca dezbaterile să se organizeze pe o platformă, precum Zoom, Webex etc. Răspunsul a fost că secretarul general nu poate să facă achiziția. I-am explicat că nu e vorba de nicio achiziție. E suficient să ai un telefon. Nu îți trebuie neapărat laptop. Nu cred că e unul care să zică că nu are calculator sau laptop, dar măcar are telefon”, a declarat Silvia Vlăsceanu, membru CES.

În prima săptămână, spun ea, „poate că am fost nepregătiți majoritatea și am crezut că e ceva tranzitoriu până când ne organizăm”. Între timp au trecut două luni.

“Nu știm cum votează ceilalți. Aflăm doar numărul de voturi. Nici nu știm ce observații au ceilalți. Nu există dezbatere, nu știm ce susțin ceilalți. Noi, partea patronală, avem un grup de WhatsApp și încercăm să împărtășim între noi ideile”, afirmă ea.

  • Am cerut adresele de email ale membrilor din Plen și s-a invocat faptul că sunt secrete, fiind sub incidența GDPR.

„S-a trimis propunerea (pentru votul Plenului n.r.), săptămâna trecută, că prelungește (situația n.r.) până după starea de alertă. Partea patronală a votat negativ, sugerând folosirea unei platforme”, explică Vlăsceanu.

Între timp a observat că în Comisiile de specialitate ale CES se votează pe același sistem, de unde a tras concluzia că propunerea patronatelor nu a fost luată în seamă.

  • Este o lipsă de transparență. Trebuie revizuită legea. Altfel, în situații extrem ne pomenim că rămânem cramponați în decizia președintelui sau a secretarului general. Nu s-a convocat nici biroul executiv în perioada asta.
  • Toate instituțiile de stat au reușit să se organizeze online, dar CES nu a putut. Nu a vrut conducerea.
  • CES funcționează într-o lipsă totală de transparență.

Cine/ce e de vină

Iacob Baciu, președinte CES la propunerea părții sindicale, are o poveste diferită a situației și spune că nu s-a întrunit numărul de voturi pentru folosirea unei platforme online de dezbatere, deși nici el nu pare să creadă că aceasta ar fi folositoare.

„Au cerut unii să facem online, povești de-ale lor, și pe urmă eu nu am un document să rezulte ce au votat fiecare și cine a fost prezent”, spune el.

Potrivit acestuia, în momentul de față ca să poată lua indemnizația cei din Plen, cei 45, și ceilalți din comisiile de specialitate, 95, trebuie să trimită într-un anumit termen votul pe proiecte.

„Pentru fiecare eu am trimis solicitare la direcție să verifice, să analizeze cine s-a încadrat în termen. Cei care s-au încadrat sunt trecuți pe lista de prezență”, spune el.

Au fost propuneri pentru folosirea altor platforme, dar nu au întrunit voturile.

„Să spunem că fac online, cum spuneți dumneavoastră. Să spunem că unul vorbește jumătate de oră, cum numeri voturile? Că pe urmă nu mai completează lista cu voturile”, afirmă Baciu.

Despre ce indemnizații/bani e vorba

El a reamintit că președintele CES are rang de ministru ca salarizare. Vicepreședinții, cei trei, au rang de secretar de stat. Cei din comisii au indemnizație de 10% din indemnizația președintelui, iar membrii Plenului iau 20%.

Conform datelor de pe site-ul CES, în martie indemnizațiile au fost următoarele:

Președinte – 21.840 lei

Vicepreședinte – 16.640 lei

Membru Plen – 4.368 lei

Membru Comisie– 2.184 lei

*sumele sunt brute

Dacă ar fi dezbateri, ar dura prea mult, spune el

„În sală ați văzut că se filmează tot, apoi se încheie o minută. Deși se înregistra, întotdeauna au fost discuții. Vine un sindicalist și vorbește două ceasuri, nu-l întrerupi că nu poți, apoi dai cuvântul altuia. Ăla vorbește și el și uite așa nu se mai termină ordinea de zi niciodată. La asta ne pricepem: să vorbim”, afirmă Iacob Baciu.

  • Atunci când vin miniștii, toți atunci au de vorbit, de dat de pereți cu ăștia (adică cu miniștrii n.r.). Numai prostii vorbim, ca să fiu sincer. Întâmplarea face că eu reprezint pe absolut toți și o să fiu echilibrat. Facem dezbatere... cu ce să facem dezbatere între ei? Ei au dreptul și pot să-și facă. Ce? Să mă lămuească pe mine că trebuie să dăm oamenii afară? Eu sunt de la sindicat. Eu pot să accept treaba asta?
  • În sală îi puneam să voteze cu mâna sus și votau pentru și împotrivă (aceleași persoane n.r.). Atunci am introdus votul electronic. Iar e bai, că nu se vede. Acum apare numărul de voturi. Unii ieșeau din sală ca să nu apară la vot. Atunci să îi pun absenți. Când au văzut că e cu absență, nu au mai ieșit.
  • Nu pot să las așa (cum vor unii membri n.r.), că până la urmă vine Curtea de Conturi și eu răspund. Dacă nu aș face așa, cei de la organizare, de la juridic, economic, semnează pontajul pe povești că a vorbit membrul? Nu semnează nimeni. Eu atunci nu le pot da indemnizație. Altfel, vine Curtea de Conturi și le ia banii. Dacă nu ar fi vorba de bani, nu ar fi probleme. Să spună toată lumea că nu vrea bani.