​Nouă prevederi care intră în vigoare de vineri, după ce au fost modificate două ordonanțe (Adrian Bența). De la zile libere pentru părinți, la șomeri

de F.B.     HotNews.ro
Joi, 21 mai 2020, 11:23 Economie | Finanţe & Bănci


Adrian Benta, consultant fiscal
Foto: Hotnews
Zilele trecute, în Monitorul Oficial au apărut două legi (59 și 60) care modifică ordonanțele privind șomajul tehnic suportat din buget și zile libere plătite părinților ce au un copil înscris în sistemul de învățământ (adică OUG 30 și 32). Prevederile acestora vor intra în vigoare de vineri – 22 mai. Consultantul fiscal Adrian Bența a făcut o analiză a acestora.

Potrivit acestuia, unele prevederi sunt deja reglementate prin hotărâre de Guvern – HG nr. 394/2020, fapt ce duce la o redundanță a legii, altele sunt elemente de noutate sau reformulări cu o claritate superioară.

Nouă prevederi din cele două legi


1) Se acordă zile libere plătite pentru părinții ce au copii cu vârsta de până la 12 ani sau cu dizabilități cu vârsta de până la 26 ani, înscriși în sistemul de învățământ și după finalizarea stării de urgență, până la încheierea anului școlar. Modificarea constă în faptul că se majorează vârsta copiilor cu dizabilități de la 18 la 26 de ani.

2) Se clarifică situația în care unul dintre părinți nu este salariat, însă realizează activități independente, drepturi de proprietate intelectuală, activități agricole, silvicultură și piscicultură. Potrivit legii, celălalt părinte poate beneficia de zile libere plătite dacă unul dintre părinți realizează veniturile menționate.

3) Pentru ca o persoană să beneficieze de zile libere, în cadrul unei familii cu 2 părinți, trebuie ca celălalt părinte să dea o declarație pe propria răspundere că nu beneficiază de zile libere. Anexat la declarație se va pune o copie a certificatelor de naștere ale copilului/copiilor.

4) Termenul de plată a indemnizației pentru zile libere plătite din fondul pentru garantarea creanțelor salariale este de 15 zile de la depunerea documentelor de către angajator. Anterior, termenul a fost de 60 de zile.

5) Pentru persoanele ce se află în concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, care se încheie în perioada stării de urgență, indemnizația se va plăti și pe durata stării de urgență, dar și pentru o perioadă de 30 de zile după încheierea stării de urgență.

6) Șomerii ce se află în perioada de plată a indemnizației de șomaj beneficiază de prelungirea perioadei de plată a indemnizației cu 3 luni ulterior actualei date.

7) Pentru persoanele ce se află în șomaj tehnic, generat de aplicarea prevederilor art. 52 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, iar suspendarea contractului de muncă este generată de instituirea stării de urgență, se pot acorda tichete de masă. Acestea pot fi acordate doar pe suport electronic.

Notă: nu știm cum se va realiza această procedură, întrucât s-a încheiat starea de urgență.

8) La acordarea indemnizației de șomaj tehnic pentru alți profesioniști, se va ține cont nu numai de încasările din activitatea profesională, ci și de încasările de natură salarială sau diversele sume de indemnizații primite de la buget. Practic, când se determină reducerea încasărilor cu minim 25%, se vor cumula veniturile din activitatea profesională cu veniturile din salarii și cu veniturile din alte indemnizații, ajutoare, încasări (art. 62 și art. 76 din Codul fiscal).

9) Termenul de plată pentru indemnizația de șomaj tehnic de care beneficiază alți profesioniști pe durata stării de urgență, este de 10 zile de la depunerea documentelor.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





7270 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by