În luna aprilie 2020, prima lună cu stare de urgență totală, în întreaga țară s-au eliberat 2.290 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 29,0% faţă de luna martie 2020 şi cu 37,5% faţă de luna aprilie 2019, au anunțat vineri oficialii Institutului Național de Statistică. Cele mai multe autorizații (circa 64%) au fost date în mediul rural. În comunicatul difuzat de statisticieni se mai arată că pe primele 4 luni din acest an s-au eliberat 10.935 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 11,4% faţă de perioada corespunzătoare a anului precedent.

ConstructiiFoto: Pexels
  • În luna aprilie 2020 se evidenţiază o scădere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (-934 autorizaţii), comparativ cu luna precedentă. În profil teritorial această scădere este reflectată în toate regiunile de dezvoltare, astfel: Sud-Muntenia (-227 autorizaţii), Nord-Vest (-156), Sud-Est (-154), Centru (-139), Nord-Est (-123), Sud-Vest Oltenia (-86), Bucureşti-Ilfov (-35) şi Vest (-14).
  • În luna aprilie 2020 faţă de luna corespunzătoare a anului precedent, se remarcă o scădere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (-1375 autorizaţii), scădere reflectată în toate regiunile de dezvoltare: Nord-Est (-248 autorizaţii), Sud-Est (-222), Bucureşti-Ilfov (-214), Sud-Vest Oltenia (-175), Centru (-165), Sud-Muntenia (-158), Vest (-100) şi Nord-Vest (-93).
  • În perioada 1.I – 30.IV.2020 s-au eliberat 10935 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 11,4% faţă de perioada 1.I – 30.IV.2019. Scăderi s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Bucureşti-Ilfov (-452 autorizaţii), Sud-Est (-329), Centru (-234), Vest (-194), Sud-Muntenia (-150), Sud-Vest Oltenia (-103) şi Nord-Est (-81). Creşteri au fost în regiunea de dezvoltare Nord-Vest (+140 autorizaţii).