Cinci potențiale efecte negative:
2. Românii și investitorii internaționali vor căuta oportunități de investiții în țările cu piețe de capital mai primitoare;
3. Riscul de țară al României s-ar înrăutăți, ceea ce ar crește costurile de finanțare pentru Ministerul Finanțelor Publice;
4. Fondurile de pensii din România ar fi obligate să investească în acțiuni în străinătate, în căutarea unei diversități mai mari și a unor rentabilități promițătoare, din cauza lipsei de noi emitenți la bursa locală;
5. Bugetul de stat, precum și investițiile mari în energie și infrastructură ar pierde o sursă cheie de finanțare.
Conform FP, deși proiectul de lege pretinde să protejeze interesele economice ale României în perioadele dificile, este de așteptat să producă exact efectul opus din cauza caracterului său excesiv.
Printre altele, spune sursa citată, riscă să înghețe procedurile curente de listare a companiilor de stat (precum Hidroelectrica) la Bursa de Valori București, a căror finalizare va contribui semnificativ la dezvoltarea pieței de capital din România, îmbunătățirea implementării principiilor guvernanței corporative și posibila promovare a pieței locale la statutul de Piață Emergentă.
„Piața de capital este o componentă cheie în orice economie și are astfel potențialul de a accelera considerabil redresarea țării, pe măsură ce pandemia regresează. Este incorectă încercarea introducerii unor astfel de obstacole, care riscă să împiedice potențialul economic al țării. Pe scurt, obstrucționarea pieței de capital înseamnă obstrucționarea economiei. Ultima listare a unei companii de stat pe piața locală a avut loc în 2014”, a declarat Johan Meyer, CEO al Franklin Templeton Investments și Manager de Portofoliu al Fondului Proprietatea,
El spune că este extrem de dezamăgitor să asistăm la încă o încercare de a introduce legislație care ar complica serios sau ar putea chiar îngheța listările companiilor de stat, mai ales luând în considerare că aceste listări îmbunătățesc transparența, asumarea responsabilității, guvernanța corporativă din companii, dar și sursele lor de finanțare.
“Listările joacă, de asemenea, un rol esențial în potențiala promovare a României la statutul de piață emergentă, care riscă să fie amânată pe termen nedeterminat, ceea ce înseamnă că România își sabotează propriul obiectiv. Dacă va fi aprobat, proiectul de lege ar trimite un semnal extrem de negativ în privința lipsei eforturilor de a amplifica potențialul de redresare economică și a sprijinului politic pentru dezvoltarea pieței de capital din România. Încă o dată, va fi ca și cum te-ai împiedica chiar înainte de linia de finish", mai arată el.
Potrivit comunicatului, proiectul de lege a fost propus fără o evaluare corespunzătoare a impactului și a riscurilor implicite.
• Ar fi extrem de îngrijorător și dezamăgitor să vedem repetarea greșelilor din trecut, când au fost introduse modificări legislative majore fără analize de impact, producând nu numai daune de ordin economic semnificative, ci afectând și imaginea României ca destinație atractivă de investiții.
Proiectul a fost inițiat de mai mulți senatori PSD, iar Camera Deputaților este forul decizional. Citește și: Un proiect de lege adoptat de Senat dă un semnal că piața de capital va fi afectata pe o perioada de doi ani (CFA România)
Ei au bagat doar statul in datorii ca sa aiba de unde fura