Deprecierea leului face ca vacanța din străinătate de anul acesta să fie mai ieftină decât cea de la anul. Cum a influențat pandemia și zgomotul politic intern cursul de schimb euro-leu (raport)

de DP     HotNews.ro
Luni, 29 iunie 2020, 19:25 Economie | Finanţe & Bănci


BNR
Foto: Hotnews
​După ce a avut o evoluție relativ stabilă în primele două luni ale anului, bazată pe încrederea piețelor internaționale, cursul de schimb al leului în fața euro a început să intre sub stress în prima jumătate a lunii martie, odată cu apariția efectelor pandemiei, arată un raport al unei bănci comerciale, destinat investitorilor. Deși obstacolele mari care stau în fața unui leu mai puternic în fața euro sunt în primul rând cele legate de deficitele mari ale României, pandemia și zgomotul politic intern influențează la rândul lor tranzacțiile cu lei și prin intermediul lor și cursul de schimb. Majoritatea dealerilor spun că un euro foarte aproape de 5 lei nu ar fi o valoare exagerată în vara viitoare, ritmul deprecierii cu care BNR s-ar simți confortabilă fiind de 3-4% pe an.






Dacă ne uităm la fluctuațiile altor monede (zlotul polonez, forintul maghiar sau coroana cehă), vedem că fluctuațiile leului au fost mult mai mici. Evident, acest lucru poate fi pus în legătură cu intervențiile în piața valutară ale BNR, intervenții făcute cu maximă discreție și despre care BNR nu face niciodată comentarii.






Din aprilie, datorită pachetelor de sprijin generoase anunțate de către guvernele statelor europene, presiunea pe monedele din regiunea noastră a mai slăbit. ”În scenariul de bază, presupunem că Banca Națională a României (BNR) va continua să monitorizeze îndeaproape piața în lei (prin controlul lichidității sau prin intervenții directe în piața valutară), păstrând fluctuațiile leului sub control. Ne așteptăm ca BNR să fie confortabilă, cu o slăbire treptată a monedei RON în jur de 2- 3% pe an, ceea ce ar aduce moneda mai aproape de nivelul de echilibru, limitând în același timp impactul asupra inflației. Cu toate acestea, dimensiunea deficitelor gemene și riscurile crescute în ceea ce privește politica fiscală și sustenabilitatea datoriei publice, fac ca leul să fie mai vulnerabil decât monedele din țările vecine”, se mai arată în raport.

Ne așteptăm ca EURRON să încheie anul la un curs mediu de 4,84 în acest an, având un nivel de 4,87 la final de an iar în 2021 să vedem un curs mediu de 4,93 lei/euro și o valoare la sfârșit de an de 4,97 lei pentru un euro..

Potrivit uni comunicat al CFA România, media așteptărilor privind cursul euro în următoarele 6 luni este de 4,89 lei (intervalul a variat între 4,78 și 5 lei/euro). Pentru mai 2021, așteptarea a fost de 4,94 lei/euro, intervalul estimărilor fiind între 4,51-5.1 lei/euro)

În urmă cu o lună, la jumătatea lunii mai, analiștii financiar-bancari chestionați de CFA România anticipau o depreciere a monedei naționale în următoarele luni. Astfel valoarea medie a anticipațiilor pentru orizontul de 6 luni era în mai 2020 de 4,9180 lei/euro, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat era de 4,9710.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





5454 vizualizari

  • +10 (10 voturi)    
    Leu depreciat inseamna vacante afara mai scumpe (Luni, 29 iunie 2020, 19:41)

    Excelsior [utilizator]

    Exemplu fortat:
    1 euro = 5 lei
    In tara XYZ o cafea = 1 euro
    Deci o cafea costa un turist roman 5 lei
    Daca leul se depreciaza la 6 lei pt 1 euro acelasi turist va plati practic 6 lei pt 1 cafea deci va avea o excursie mai scumpa.
    Ce-o fi la anul nu stim inca.
  • +11 (11 voturi)    
    Cateva consideratii (Luni, 29 iunie 2020, 19:48)

    4Runner [utilizator]

    1. Titlul nu are legatura cu articolul.
    2. Daca leul scade, importurile devin mai scumpe, iar concediul in strainatate e un import de servicii turistice. Cu alte cuvinte, e exact opusul.
    3. Deficitele gemene, printre care deficitul de cont curent nu are legatura cu cursul de schimb pentru simplu motiv ca banii nu cresc in copaci. Este ca si cum ai spune ca actiunile azi au crescut pentru ca s-au cumparat. In realitate, aceeasi cantitate de actiuni care se cumpara se si vinde. Sau poate ca autorul crede ca MF printeaza bani atunci cand are nevoie, precum Venezuela :)
    4. "datorită pachetelor de sprijin generoase anunțate de către guvernele statelor europene, presiunea pe monedele din regiunea noastră a mai slăbit"... de obicei e invers (empiric), dar teoretic nu au legatura.
    • 0 (0 voturi)    
      Vacante mai scumpe anul viitor (Marţi, 30 iunie 2020, 12:04)

      truiad [utilizator] i-a raspuns lui 4Runner

      Autorul se vrea subtil: leul se devalorizeaza in continuare, la anul va tinde spre 5 lei/ euro deci costul sejurului in echivalent lei- valuta va creste. Numai ca poate mai cresc si veniturile in lei cu o rata mai mare decat devalorizarea leului plus inflatia. Deci n-avem cum sa stim exact costurile anului viitor.
  • +4 (6 voturi)    
    E bine! (Luni, 29 iunie 2020, 20:06)

    Puican [utilizator]

    Ce bine ca s-a depreciat leul si vacantele sunt acum mai ieftine. Multumim BNR, multumim PNL.
  • +11 (11 voturi)    
    Cum sa fie mai ieftina? (Luni, 29 iunie 2020, 20:17)

    JohnR [utilizator]

    Eventual mai scumpa, pentru ca in strainatate se cheltuie euro iar salariile sunt in lei.
  • +8 (8 voturi)    
    Alo...economia.... (Luni, 29 iunie 2020, 20:47)

    ggiiggii [utilizator]

    Cum sa fie mah oameni mai ieftina...cand leul se deprecieaza in comparatie cu EURO....si cand pleci in Vacanta in "strainatate", platesti numai in EURO
    01.06.2019 Euro 4,7348
    01.06.2020 Euro 4,8426
  • +4 (4 voturi)    
    Lol (Luni, 29 iunie 2020, 21:05)

    mitg [utilizator]

    De parca leul e ceva mare moneda.

    La agentiile de turism te duci cu euro schimbati frumos anterior la schimb valutar (unde e 4.90 deja). La fel si in vacanta.
  • +3 (5 voturi)    
    Manipulare ieftina (Luni, 29 iunie 2020, 22:06)

    galeo [utilizator]

    Incercare de a manippula populatia pentru a-i convinge sa isi faca vacantele in Romania.
  • +1 (7 voturi)    
    plin de analfabeti functionali printre cititori (Luni, 29 iunie 2020, 22:40)

    Je__ [utilizator]

    din titlu autorul va sugereaza ca RON e pe un trend de depreciere, si ca la anu veti plati mai multi RON pe o vacanta, si comentatorii bat campii si-si dau plusuri pe aberatiile lor
    • +1 (1 vot)    
      Incredibil (Joi, 2 iulie 2020, 16:54)

      JohnR [utilizator] i-a raspuns lui Je__

      Cheltuie banii acum ca la anul o sa fie mai scump. Da chestia asta se numeste inflație si nu s-a inventat anul asta. Noi astia analfabeti functionali cum zici preferăm sa punem ceva deoparte. Pana una alta ca sa intelegi si tu: vacantele vor fi mai scumpe anul asta si foarte scumpe la anul. Din acest motiv ii las pe cei ca tine sa isi cheltuie banii. PS: Eu castig in Euro ;)
  • +5 (5 voturi)    
    similar cu bancul..... (Marţi, 30 iunie 2020, 3:12)

    ber [utilizator]

    - Ei, cum stai, cum e anul asta?
    - Cum sa fie, e un an mediu!
    - Adica?
    - E mai rau ca anul trecut si mai bun ca anul viitor!
  • 0 (0 voturi)    
    Singura (Miercuri, 1 iulie 2020, 8:14)

    emilescu [utilizator]

    alternativa pe care deprecierea leului face ca vacanta in strainatate de anul acesta sa fie mai ieftina decit cea de la anul,este sa stam acasa si sa nu cheltuim nimic...
    Cu analistii financiari chestionati ajungi la sapa de lemn...


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by