​​Steven van Groningen: Lucrul cel mai important acum este încrederea. Degeaba venim cu programe scumpe dacă avem fake news și inițiative care distrug încrederea ● Examenele pentru permisele auto din București s-ar putea relua după 15 iulie ● Ioan Niculae deschide cinci combinate chimice, cu gaz rusesc ● Nuntă în pandemie: Cum este și cât costă să te căsătorești în acestă vară pe o plajă din Grecia ● 150 de figuri publice avertizează asupra pericolului în care se află libertatea de exprimare ● Angajaţii din industria hotelieră se pot testa gratuit pentru COVID-19 ● Arafat a răbufnit: „Populația să nu mai asculte toate prostiile care se vehiculează” ● Ce se întâmplă cu programul Prima casă? Noua lege a fost promulgată în aprilie, dar nu au apărut clarificările metodologice ● ASF a amendat conducerea executivă a Euroins.

Business reportFoto: Colaj foto

​Steven van Groningen, Raiffeisen Bank: Lucrul cel mai important acum este încrederea. Degeaba venim cu programe foarte scumpe dacă avem fake news și inițiative care distrug încrederea. Cea mai mare incertitudine pentru sistemul bancar rămâne cea legată de sănătatea financiară a clienților și de capacitatea acestora de a rambursa împrumuturile după perioada de moratoriu, spune directorul executiv al Raiffeisen Bank România. Pentru revenirea economică este esențială creșterea încrederii consumatorilor și firmelor, care este însă subminată de fake news și de inițiativele legislative legate de sistemul bancar, a transmis Steven van Groningen la videoconferința Profit.ro Financial Forum: „Finanțăm repornirea economiei“. Riscul ca debitorii să nu-și mai onoreze obligațiile după reluarea plăților este văzut printre cele mai ridicate de către băncile din România, în timp ce BNR estimează o scădere a profitabilității sistemului. “Avem destul de multe incertitudini în sistemul bancar și, evident, cea mai mare întrebare este cum va fi afectată abilitatea clientului de a returna banii și dacă vom avea problemele cu provizioanele și cât de mari vor fi. În primă fază e ușor, facem reeșalonare, avem moratoriu. Întrebarea este cât vor fi clienții afectați după perioada de moratoriu și întrebarea cea mai mare - cum vor fi afectați clienții din anumite domeniu pe termen mai lung”, spune van Groningen. Directorul Raiffeisen explică faptul că firmele care sunt profitabile de principiu nu ar trebui să aibă probleme să treacă peste această perioadă, chiar dacă au o problemă temporară de cash flow, pe care o pot acoperi cu sprijin de la bănci. Însă lucrurile s-ar putea complica dacă veniturile scad pe termen lung, mai ales că situația financiară generală a firmelor din România nu este prea bună – 42% dintre firme au capital negativ și acestea angajează 15% din salariați, scrie profit.ro.

150 de figuri publice proeminente avertizează asupra pericolului în care se află libertatea de exprimare: Editori concediați, cărți retrase de pe piață, profesori anchetați pentru că citează din literatură. Aproximativ 150 de scriitori, academicieni și activiști – între care JK Rowling, Salman Rushdie, Noam Chomsky, Garry Kasparov, Nell Irvin Painter și Margaret Atwood – au semnat o scrisoare deschisă prin intermediul căreia avertizează asupra pericolului actual de „restricție a dezbaterilor”. Aceștia spun că acordă „aprecierea necesară” recentului val care susține justiția rasială, însă consideră că acesta a condus la înăbușirea dezbaterilor deschise. Scrisoarea, publicată marți în Harper’s Magazine și analizată miercuri de BBC, denunță o nouă modă ”pentru rușine publică și ostracizare” și „certitudini morale orbitoare”. O serie de semnatari ai acestei scrisori, inclusiv JK Rowling, au fost recent ținte ale unor atacuri furibunde după remarci care au fost considerate ”ofensatoare”.Alții, precum Salman Rushdie sau Khalid Khalifa, sunt semnatari ai unor lucrări interzise în mai multe state din cauza ideilor promovate, scrie cursdeguvernare.ro

Angajaţii din industria hotelieră se pot testa gratuit pentru COVID-19. Personalul din industria hotelieră se poate testa gratuit pentru depistarea anticorpilor specifici COVID-19, anunţă un mare spital privat. Programul se adresează exclusiv personalului din prima linie de interacţiune cu turiştii: recepţioner/ă, camerist/ă, ospătar/ ospătăriţă, lucrător spa hotel etc.MedLife anunţă că vine în sprijinul industriei hoteliere cu un program naţional de testare gratuită pentru depistarea anticorpilor specifici COVID-19, dedicat personalului din prima linie de interacţiune cu turiştii. Demersul se desfăşoară la nivel naţional şi se adresează exclusiv angajaţilor din industria hotelieră care au contact direct cu turiştii (recepţioner/ă, camerist/ă, ospătar/ ospătăriţă, lucrător spa hotel etc.). În cadrul programului, MedLife pune la dispoziţie mii de teste care detectează prezenţa anticorpilor specifici COVID-19 în organism, produşi ca răspuns la infecţia cu noul coronavirus, potrivit adevarul.ro

Examenele pentru permisele auto din București ar putea fi reluate după 15 iulie. Cum vor fi programate probele. După 15 iulie, examenele pentru permisul auto din Capitală ar putea fi reluate, dacă la nivelul instituției nu vor mai fi confirmate alte cazuri de coronavirus, au declarat reprezentanții DRPCIV pentru ziarul Libertatea. Examenele auto din București au fost suspendate pe 2 iulie după ce un examinator a fost confirmat cu coronavirus.„După 15 iulie, după ce va expira perioada de 14 zile în care ei sunt în izolare vom vedea ce se întîmplă. Dacă nu va mai fi confirmat nici un caz, activitatea va fi reluată. Reprogramarea se va face în ordinea zilelor în care au fost programați ei anterior. De exemplu, dacă aveam data de 2 iulie vor da pe 23, toți candidații care erau programați pe 3 vor da pe 24. Programarea va fi postată pe site-ul instituții Prefecturii București în timp util”, au declarat reprezentanții DRPCIV pentru ziarul Libertatea. Examenele auto din București au fost suspendate pe 2 iulie printr-un ordin emis de Prefectura Capitalei, după ce un examinator a fost confirmat cu coronavirus. Toți cei care au intrat în contact cu el se află acum în izolare, scrie Libertatea.ro.

Arafat a răbufnit: „Populația să nu mai asculte toate prostiile care se vehiculează” . Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, condamnă campaniile de dezinformare și conspirațiile Covid-19.Secretarul de stat MAI a vorbit, miercuri, despre campaniile de dezinformare lansate de diferite persoane în spațiul public pentru renunțarea la purtarea măștii. „Ce este cert este că trendul este crescător, nu este descrescător, nici nu este stabil. Este un trend crescător, toate datele arată acest lucru. De aici, în ultimele 14 zile noi am crescut, dacă nu greșesc, cu vreo 30%. Deci asta este deja un semnal, adică trebuie controlată situația.

Singura modalitate de a controla fără măsuri restrictive pe care știu că nu le vrea nimeni, este ca populația să fie cooperantă și să respecte regulile care au fost recomandate și să nu mai asculte toate prostiile care se vehiculează pe rețelele de socializare, adică am început să vedem oameni, personaje care n-au nimic cu medicina, mai avem și din medicină unii care combat ideea virusului, dar care sunt din specialități despre care n-am ce să zic că n-au nicio relație cu partea asta, nici pe situații de urgență, nici pe urgență, nici pe virusologie, nici pe boli infecțioase, nici pe epidemiologie, scrie evz.ro.

Ce se întâmplă cu programul Prima casă? Noua lege a fost promulgată în aprilie, dar nici până acum nu au apărut clarificările metodologice. Ponderea creditelor Prima casă a coborât sub 30% din ipotecarele noi în ultimul an. Guvernul pregăteşte reguli pentru clarificarea noii variante a programului. Legea pentru modificarea programului Prima casă, devenit „O familie, o casă“, a fost promulgată în aprilie, dar are nevoie de clarificări metodologice. Creditele ipotecare acordate prin programul Prima casă, care presupun un avans de doar 5%, au pierdut teren în ultimul an, ajungând să reprezinte mai puţin de 30% din totalul finanţărilor ipotecare noi acordate în perioada mai 2019 - aprilie 2020, respectiv 3,8 mld. lei, după cum reiese din datele BNR. Creditele ipotecare standard, pentru care trebuie achitat un avans cuprins între 15% şi 25% din partea clienţilor, au devenit soluţia cea mai folosită pentru a finanţa achiziţia unei locuinţe, ponderea acestor credite urcând în jur de 72% din totalul finanţărilor ipotecare noi la finele lunii aprilie 2020. Comparativ, în urmă cu 7-8 ani ipotecarele standard aveau o pondere mai mică de 30% din totalul finanţărilor noi. În aprilie 2020 a fost atins maximul ecartului dintre creditul nou ipotecar standard şi creditul nou Prima casă. Băncile locale au acordat în perioada mai 2019 - aprilie 2020 credite ipotecare noi în valoare de aproape 13,4 mld. lei. Din acestea, împrumuturile ipotecarele standard au depăşit 9,6 mld. lei, în timp ce creditele Prima casă au însumat aproape 3,8 mld. lei, scrie zf.ro.

Leonardo Badea (BNR): Soluțiile de reconstrucție economică trebuie să țintească și viitorul. „Societatea noastră, așa cum o știm astăzi, se află la un moment de decizie fiind la o răscruce evolutivă. Tendința de agravare a inegalităților sociale se manifestă deja de o lungă perioadă de timp și ca mai toate evoluțiile pe termen lung a cunoscut o accelerare în ultimii ani ca urmare a fenomenului de globalizare, creșterii gradului de automatizare a unor activități, amplificării mult mai rapide a complexității piețelor și produselor financiare comparativ cu ritmul de îmbunătățire a incluziunii financiare, precum și ca efect al recentelor crize din perioada 2007 – 2012 care au fost urmate de o revenire economică firavă la nivel global. Astfel, actuala criză generată de pandemia COVID-19 este doar cel mai recent factor de sporire a acestor inegalități și de accentuare a tensiunilor sociale, scrie romanialibera.ro

Ioan Niculae deschide cinci combinate chimice, cu gaz rusesc. “La noi nu pot să iau nici gaz, nici credite, nici garanții, Rusia m-a ajutat" Ioan Niculae, fodatorul și patronul grupului Interagro, acum în insolvență, vorbește, într-un amplu interviu, despre planurile pe care le are cu uzinele chimice pe care le deține, despre relația sa cu Gazprom, al cărui client direct este, despre lipsa sprijinului guvernamental și al băncilor pentru oamenii de afaceri români din industrie, și aduce acuze producătorilor de gaze, în special Romgaz, care, deși închide sonde pentru că nu are cine să-i consume gazul, refuză să-l vândă fabricilor sale. El vorbește și despre proiectele în care este pe cale să atragă investitori străini în România, dar și despre situația de pe piața gazelor. Printre altele, aduce acuze și unui fost prim-ministru. Cinci din cele șase uzine chimice din grupul Interagro vor fi redeschise în acest an, două au fost deschise deja. Omul de afaceri caută să angajeze circa 4.000 de oameni. Combinatele chimice vor consuma circa 2,7 miliarde de metri cubi de gaze pe an, grupul lui Niculae devenind de departe cel mai mare consumator de gaze din țară. Gazul consumat este integral rusesc, Niculae a semnat contract direct cu Gazprom, care poate fi prelungit. Este singurul consumator din România cu contract direct cu gigantul rus. Omul de afaceri acuză că niciun producător român nu vrea să-i vândă gaze, sub nicio formă. Mai mult, acuză producătorii de gaz că nu respectă reglementările ANRE și pun pe bursă mai puțin gaz decât sunt obligate. Cantitățile sunt mici și nu sunt de niciun folos pentru industria românească, scrie economica.net.

Nuntă în pandemie: Cum este și cât costă să te căsătorești în acestă vară pe o plajă din Grecia. Industria organizării de evenimente a fost una dintre cele mai greu lovite de pandemia de coronavirus. Fie că a fost vorba de evenimente de business, fie de evenimente personale, cam totul a fost pus pe “hold” în ultimele luni. Iar dacă în partea de business evenimentele s-au mutat pe platformele online, în cazul nunților și a altor petreceri private această variantă nu reprezintă o opțiune. Astfel, mulți dintre cei care urmau să se căsătorească în acest an au ales fie să își amâne nunta pentru anii următori, fie să o organizeze în noile condiții impuse de măsurile de distanțare socială. Iar, pentru cei din urmă, plaja pare a fi una dintre soluțiile optime. “Anul asta avem deja programate circa 30 de nunți pe plajă, în insula Thassos, și încă 5 (luxury weddings) în Santotini, Atena și Limnos”, a declarat, într-un interviu acordat Wall-Street, Ioana Selner, fondatoarea agenției Nuntă pe Plajă. În ceea ce privește prețurile, costul unei nunți cu 50 de persoane ajunge la circa 20.000 de euro și include petrecerea de nuntă, transport cu autocarul din București până în Thassos și retur, cazare timp de 4 zile pentru miri și invitați, servicii de foto și video, muzică, mâncare și băutură, decorațiuni, buchetul miresei și coafura și machiajul miresei, scrie wall-street.ro

ASF a amendat conducerea executivă a Euroins. Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară a decis sancționarea membrilor conducerii executive a Euroins România Asigurare Reasigurare S.A, pentru neîndeplinirea la termenele scadente a unora dintre obligațiile prevăzute în planul de măsuri stabilit în sarcina societății, potrivit unui comunicat. Amenzile au fost date după cum urmează: domnul Mihnea Tobescu, Director general – amendă în cuantum de 100.000 lei și doamna Milena Guentcheva, Director general adjunct – amendă în cuantum de 50.000 lei. Euroins se află în plin scandal cu unele serviceuri auto, scrie financialintelligence.ro