​Cursul de schimb pentru vânzarea țigărilor luat în calcul de magazinele din aeroporturile românești ar putea să fie cel al Băncii Centrale Europene (BCE), reiese dintr-un proiect de lege publicat pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice (MFP).

Ministerul FinantelorFoto: Ministerul Finantelor Publice

Proiect vanzare tigari in aeroport

Baza de calcul luată în considerare, a cursului leu/euro, va fi cea stabilită de Banca Centrală Europeană pentru prima zi lucrătoare a lunii octombrie și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, aplicabil începând cu 1 ianuarie a următorului an calendaristic.

Conform proiectului, preţurile de vânzare cu amănuntul pentru țigarete, obţinute după efectuarea conversiei din lei în euro, se rotunjesc la nivel de o zecimală, prin reducere, atunci când a doua zecimală este mai mică decât 5, şi prin majorare atunci când a doua zecimală este mai mare sau egală cu 5.”

Se are în vedere această prevedere pentru că, potrivit notei de fundamentare, transformarea prețului de vânzare cu amănuntul al țigaretelor din moneda lei în moneda euro folosind cursul Băncii Centrale Europene, care conține 4 zecimale, ar putea crea dificultăți întrucât nu există astfel de subdiviziuni ale monedei euro.