Companiile din Germania au solicitat mai multe împrumuturi în cel de al doilea trimestru al anului 2020, dar raportează că au întâmpinat o reticență mai mare din partea băncilor, scrie Norel Moise pe blogul personal.

Aceasta este constatarea unui sondaj Ifo dat publicităţii astăzi. Dintre firmele chestionate, 34,4 la sută au declarat că au purtat negocieri pentru împrumuturi cu băncile. E vorba de o cifră ce se plasează foarte puțin sub recordul precedent stabilit în primul trimestru din 2017.
În primul trimestru al anului 2020, această cifră a fost de doar 29,3 la sută. „Dintre firmele care au intrat în negocieri cu băncile, 19,4 la sută au spus că băncile erau mai degrabă reticente în a da credite, cea mai mare cifră raportată din 2017 ”, spune Klaus Wohlrabe, șeful departamentului de sondaje la Institutul Ifo.