​Opinie

Cristian Popa: Ne jucăm cu focul

de Cristian Popa     membru al CA al BNR
Luni, 17 august 2020, 18:28 Economie | Finanţe & Bănci


Cristian Popa, membru CA al BNR
Foto: Hotnews
​Avem o criză de sănătate publică, o criză economică și riscăm să aprindem una nouă: o criza a datoriei publice. Punând ultimele știri în context este ca și cum ne jucăm cu chibriturile pe întuneric într-un depozit de benzină.

Prin context mă refer la moțiunea de cenzură care ar reduce semnificativ capacitatea Guvernului de a evita o creștere masivă a cheltuielilor publice. Astfel, odată trecută, moțiunea de cenzură ar lua dreptul Guvernului de a da Ordonanțe de Urgență (OuG), iar fără ele la 1 septembrie costurile cu pensiile cresc cu 40%, ceea ce se traduce într-un impact bugetar de 6 miliarde de euro doar în 2021. Odată acordate, aceste drepturi de pensie nu mai pot fi luate înapoi.

Și nu, nu cred că guvernarea și legiferarea prin ordonanțe de urgență este un lucru sănătos, pentru asta avem Parlament; însă în plină pandemie, și în contextul în care doar așa putem evita situații mult mai dificile le pot accepta agilitatea din punct de vedere legal.

Trebuie spus de la început foarte clar și răspicat: fără modificarea legislației actuale, la câteva zile după 1 septembrie România va fi retrogradata de agențiile de rating la categoria junk/nerecomandat pentru investiții iar costurile de finanțare ale României ar crește semnificativ.

Nu este o predicție, este o certitudine, este o observație de bun simț economic. Costul de finanțare al României ar crește semnificativ, iar finanțarea s-ar obține din ce în ce mai dificil, pentru că am deveni un debitor riscant, cu riscuri în creștere în ceea ce privește capacitatea de rambursare. Ar însemna și presiuni pe curs, pentru că în timp ce unii finanțatori doar vor crește dobânzile la care accepta să împrumute România alții vor căuta să „fugă” de noi, vor căuta să își vândă repede deținerile actuale de active locale (inclusiv titluri de stat) și să își schimbe leii pe valută, pentru a investi în alte țâri cu perspective mai bune. Și asta nu pentru că sunt oameni răi, ci pentru că România ar deveni o țară riscantă, o țară sub-investment grade, deci nerecomandată investițiilor.

Unii ar putea fi chiar forțați să își vândă activele și să iasă din România, pentru că reglementările prudențiale aplicabile le pot cere să investească doar în active cu rating minim „investment grade”, deci nu în România retrogradata (ne putem gândi la un fond de pensii din Europa de vest de exemplu).

Poate vă întrebați de ce, ce treabă are ce facem noi cu banii atât timp cât plătim dobânzile la timp. Vin cu perspectiva unui fost investitor, fost manager de investiții al unui fond mare de pensii private care investea în active locale, majoritar titluri de stat, dar si in afara tarii, știu cum gândeam atunci și cum gândeau alți investitori ca noi.

Datoria publică a României era de aproximativ 35% din PIB înainte de începerea pandemiei, odată cu creșterea cheltuielilor sanitare și a celor de sprijin pentru protejarea locurilor de muncă și odată cu scăderea economiei și a veniturilor bugetare, deficitul a explodat: ultima rectificare arată 8,6% deficit anul acesta.

Pe această direcție ce era 35% va ajunge la peste 50% în 2-3 ani iar cu legislația actuală privind creșterea pensiilor ar fi o chestiune de timp până ar trece de 60%. Piețele nu ne vor permite să ne îndatorăm fără limită. Abordarea investitorilor este simplă: dacă avem capacitate să le returnăm împrumuturile “fără emoții” ne finanțează, dacă nu, nu. Iar dacă pare că suntem la mijloc, deci am putea rambursa dar cu ceva emoții (avem capacitate de rambursare dar mică sau în scădere) atunci vor cere dobânzi pe măsura, mari, pentru că își asumă riscuri. Iar adevărul este că fără a fi siguri de capacitatea lor de rambursare nici noi nu prea ne-am împrumuta cunoscuții.

Și se mai uită la ceva investitorii: la sănătatea bugetului public și la cât de repede pot fi corectate deficitele. Ponderea cheltuielilor publice fixe în total venituri al statului era anul trecut de 84%! Deci 84% din cheltuieli nu sunt în controlul statului pentru că fie se numesc salarii ale bugetarilor fie se numesc pensii și ambele nu pot fi reduse.

Cu legislația actuală ponderea ar continua să crească, putându-se ajunge rapid în situația în care Statul să nu își poată acoperi cheltuielile fixe din venituri, deci să nu poată funcționa fără împrumuturi, chiar și cu investiții zero, ceea ce este absurd. România trebuie nu doar să aibă și să exercite capacitatea de a redresa problemele structurale ale finanțelor publice dar trebuie și să convingă finanțatorii de asta, altfel aceștia ne vor evita, vor investi în altă parte a lumii, împrumutând târî credibile.

Când vine vorba de sănătatea bugetului public putem face o paralelă interesantă cu bugetul personal: 31,7% din PIB au fost veniturile statului anul trecut. Anul acesta, la ultima rectificare, ne uităm spre un deficit de 8,6% din PIB, deci împrumuturile sunt 27% din venituri (8,6% raportat la 31,7%, sau cât se împrumuta statul peste venituri) iar la acestea se adaugă plata împrumuturilor din trecut, care trebuie și ele plătite. Dacă am aplica același calcul la nivel personal, la un salariu de 3500 de lei (să zicem), lunar am împrumuta 950 de lei, lună de lună. Asta doar pentru a acoperi cheltuielile lunare. Ar trebui să facem și alte credite noi, pentru plata creditelor contractate în lunile și anii trecuți, refinanțări să le spunem. Este ca și cum am trăi 100 de zile pe an doar pe datorie. Nu sună și nu este, sustenabil deloc, n-am reuși să o ducem foarte mult astfel, însă exact aceasta este situația bugetului public.

Mai trebuie să subliniez un lucru foarte important: îmi doresc pensii decente pentru părinții și bunicii noștri, și-au adus contribuția, și-au plătit partea și au construit țara, cu bune și cu rele, însă ce înseamnă decent? De ce 40% creștere și nu 80%? sau 10%? A existat o discuție serioasă pe acest subiect? Desigur că ar fi frumos ca seniorii noștri să aibă pensii ca în Germania sau Italia, însă una este să iți dorești alta este să iți permiți, ne-am permite oare? Din păcate eu nu îmi aduc aminte de o asemenea discuție.

Mai trebuie și echilibru, pentru că (mai) mulți bani la pensii înseamnă (mai) puțini bani la educație, la sănătate, la autostrăzi și fără ele tinerii vor pleca în străinătate, rămânând întrebarea de unde vor veni acești bani dacă din contribuțiile tinerilor/celor apți de muncă nu? Și bătrânii merg la spital, și își vor nepoții sănătoși, educați și nu plecați în Spania. Iar sistemul public nu este un sistem cu acumulare, nu are bani puși deoparte pentru plata pensiilor din viitor (cum fac pensiile private) ci transfera contribuțiile angajaților actuali, lună de lună, pensionarilor actuali. Deci în discuția (ipotetică dar necesară) de mai sus ar trebui să amintim și demografia, emigrația și îmbătrânirea populației dar si eficienta, mai ridicata in opinia mea, a unui sistem privat de pensii cu acumulare, cu care poate am avea o sansa mai buna la “pensii ca in străinătate”.

În ultimii 1-2 ani a tot apărut întrebarea dacă există bani pentru creșterea pensiilor: deficit înseamnă că ești pe minus, că trebuie să împrumuți, iar deficitul României nu doar că există, dar este nesustenabil de mare iar Casa de Pensii este și ea tot pe deficit. Există deci bani?

Sistemul public de pensii nu este sustenabil, nu era nici înainte de pandemie, însă cu atât nu este nici acum: cu creșteri de beneficii și contribuții mai scăzute (da, economia privată suferă, rata șomajului este așteptată să crească deci mai putini angajați și mai puține contribuții) dezechilibrul acestuia este în creștere.

Blocând dreptul Guvernului de a da OuG-uri, prin moțiune de cenzură, decidenții politici elimina orice posibilitate de ajustare a creșterii punctului de pensie la mai puțin de 40%, punând economia românească pe o traiectorie foarte periculoasă, costisitoare și plină de riscuri, unele numite mai sus, generând dezechilibre majore, greu, dureros și obligatoriu de corectat în anii ce vin și aducând riscuri asupra stabilității financiare. Forțele politice ar trebui să coopereze pentru evitarea unui asemenea scenariu însă realitatea electorala este că tocmai ele ne-au adus în aceasta situație.

Există desigur o ultima posibilitate, a unui sprint între moțiune și OuG, urmând ca pe 31 august să vedem dacă un potențial OuG dat înaintea moțiunii încă „stă în picioare” și nu este invalidat de Parlament.

Pentru mine este foarte clar: ne jucăm cu focul! periculos chiar. Rămâne doar întrebarea dacă ne vom reveni la rațiune sau vom scăpa chibritul aprins pe jos, de asta depinde viitorul acestei țări.

Cristian I. Popa, CFA este membru al Consiliului de administrație al BNR și membru al Consiliului Asociației CFA România.

Opinia prezentă îi aparține autorului și nu reprezintă poziția BNR sau CFA.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





9305 vizualizari

  • +15 (21 voturi)    
    Domnule Popa, sunteți anacronic! (Luni, 17 august 2020, 18:51)

    comentatordiletant [utilizator]

    Înainte de electorale dumneavoastră vă arde de analiză economică?

    Politicienilor nu le arde niciodată, dacă nu e vorba de propriile „industrii”.
  • -16 (20 voturi)    
    d-le benerescu (Luni, 17 august 2020, 19:13)

    Stapanu [utilizator]

    nici n-am citit poliloghia d-tale in pasareasca makrofiscal-monetara ca deja am & io 1 varsta; faza-i asa: de la aderarea la ue bnr a facut discret tot ce i-a stat in putinta sa evite/ intarzie intrarea in ze; acum puteti juca linistit tananika, culegeti ce-ati semanat
  • +7 (11 voturi)    
    Soluții? (Luni, 17 august 2020, 19:32)

    marcelp55 [utilizator]

    Ce ziceți care soluție ar fi mai bună, împușcați pensionarii sau executați toți politicienii care au adus țara în situația asta?
    • 0 (2 voturi)    
      Solutii absurde, evident (Marţi, 18 august 2020, 10:42)

      sile_v [utilizator] i-a raspuns lui marcelp55

      Poate ca sunteti nervos si e de inteles. Eu zic sa va linistiti un pic si sa porniti de la ceva clar stabilit: pensiile nu vor creste cu 40%, pentru ca nu exista aceste resurse. Chiar nu exista.

      PSD a anuntat ca votul pentru motiunea de cenzura o sa fie in septembrie, deci chiar si Ciolacu lasa guvernului timp sa dea OUG-ul care sa modifice legea.

      Cresterea de 40% a fost evident o pacaleala. Nu va mai ganditi la ea, ca va faceti singur rau.

      O crestere anuala care sa fie egala cu rata de crestere economica + rata inflatiei e ceea ce poate economia romaneasca in acest moment.
    • +1 (1 vot)    
      Ciumara, tu esti? (Marţi, 18 august 2020, 11:39)

      bancher [utilizator] i-a raspuns lui marcelp55

      Numai el mai zicea ca pensionarii sunt balast pentru buget si trebuie sa scapam de ei...
      Halal gandire...
  • +6 (12 voturi)    
    Marrioneta & Co cred ca se poate sta acasa (Luni, 17 august 2020, 19:55)

    Savitar [utilizator]

    Si tipari bani la infinit. Dar nah, habar n-au cum e sa te duci cu traista de bani la cumparaturi si sa vii acasa doar cu o paine daca o gasesti si pe aia!!!
  • -5 (11 voturi)    
    Deci tot batranii sunt de vina (Luni, 17 august 2020, 22:35)

    Fides [utilizator]

    Batjocura e ca seful beneristului asta mic, sa fie unul cu pensie baban, Manole pe numele lui, care mai cumuleaza si un salar pe masura. Dar ironia mai face, ca taticul lui Popa sa fie un ex diplomat de cariera, ce mai, un neica nimeni, care a facut totusi ca Popa asta micu, sa faca parte prin 1990 din guvernul Vacaroiu, sub bagheta magica a lui Misu Negritoiu. Talent.
    P.S.
    Cand esti tinut si numit politic, pana si jobul ala la BEI fu tot din acest registru, e penibil sa vii si sa dai vina pe Opozitie ca isi foloseste dreptul legal sa depuna o motiune.La fel de ciudat e sa dai vina pe legea de marire a punctului de pensie, promulgata legal de presedinte - ca scufunda planeta, daramite Romania. BNR fa-te ca lucrezi!
    • +2 (4 voturi)    
      Si dumneavoastra sunteti incins (Marţi, 18 august 2020, 10:46)

      sile_v [utilizator] i-a raspuns lui Fides

      1. In articol nu se scrie si nici nu se sugereaza ca "batranii sunt de vina"

      2. Nu va mai amagiti cu motiunea de cenzura. Si Ciolacu stie ca nu sunt bani, motiunea o sa fie votata DUPA 1 septembrie, adica PSD da timp guvernului sa dea acel OUG de limitare a cresterii.

      PSD stie ca marirea cu 14% e ceea ce poate sustine bugetul acum, dar in campanie o sa va amageasca ca ei ar fi marit pensia cu 40%, daca erau la putere. E doar o simpla minciuna de campanie si atat.

      FAPT: PSD a fost la putere in perioada 2012-2019 (8 ani). Punctul de pensie a fost majorat anual cu procente intre 4% si 15%. Foarte departe de 40%, nu?
      • +2 (2 voturi)    
        Mai rar asa ceva (Marţi, 18 august 2020, 12:04)

        Fides [utilizator] i-a raspuns lui sile_v

        Este greu de inteles faptul ca cei care beneficiaza de majorarea pinctului de pensie cu 40%, sunt cei in varsta, batranii? Exact asta spune politrucul asta de Popa, vopsit ca mare expert. Toti experitii astia, gen Popa, Citu sunt niste neica nimeni, alesi doar pt. servitutea de care dau dovada, nu sunt capabili decat sa execute ordine. Iar Popa asta face - uitand ca Opozitia are dreptul legal sa depuna motiune de cenzura. La fel cum legea de indexare a punctului de pensie a fost stabilit prin lege. Mai exista lege, stat de drept? Daca nu, atunci sa o dam pr caterinca si sa ne batem joc cum face Orban de legea marii alocatiilor ori a salariilor profesorilor. Toti rasatii astia nu scot o vorba de salariile lor, nu-l auzi pe Orban ori pe presedinte zicand - mai eu sunt platit prea mult, hai sa mai reducem ori stai asa, consilierii mei iau o caruta de bani hai sa vedem ce si cum.
        PS. PSD nu e la guvernare. Daca PSD era la guvernare am fi aflat daca pot mari cu 40% punctul de pensie. Acum e PNL, iar dreapta e bleaga, fara solutii, doar cu taieri mascate ce ataca legile in vigoare.
    • -1 (1 vot)    
      cred ca il confunzi pe Cristi Popa, (Marţi, 18 august 2020, 11:42)

      bancher [utilizator] i-a raspuns lui Fides

      actual membru al Consiliului de Administratie al BNR (din partea USR) cu fostul viceguvernator Cristian Popa, in prezent vicepresedinte la BEI (ai caror parinti intr-adevar au fost diplomati).
      Nu e nicio legatura intre ei, doar asemanarea de nume.
      • 0 (0 voturi)    
        cred ca il confunzi pe cristi popa, (Marţi, 18 august 2020, 16:49)

        gillda_47 [utilizator] i-a raspuns lui bancher

        Mai bancherule, daca e din partea USR, ne-am lamurit ca sunt manevrele securistilor, si puilor de securisti, cei cu *oaie grele si pensii nesimtite!!!!
  • +1 (5 voturi)    
    O opinie politică (Luni, 17 august 2020, 22:37)

    MVM [utilizator]

    Dacă salvarea țării stă în ordonanțe de urgență, suntem haliți.
    Oricum, dacă pică guvernul, vine altul, poate chiar cel al partidului care a plasat bomba bugetară cu creșterea de 40%. Păi să o dea acum!
  • -2 (6 voturi)    
    Lasa ca e bine... (Luni, 17 august 2020, 22:57)

    spirache [utilizator]

    Mai Trebuie si câte o criza din asta...mai aduce poporul consumerist cu picioarele pe pământ...se mai temperează treburile..prea bubuisera preturile la apartamente si primeam lecții de la inși veroși ca or sa crească pana la cer...prea ne învățaserăm cu bio, eco... "vinificat cu drojdii indigene" ...mizeriii
  • +3 (5 voturi)    
    Dacă (Marţi, 18 august 2020, 8:45)

    Mitrica [utilizator]

    electoratul s-ar trezi la realitate, și după alegerile parlamentare câștigate de USR-PNL, PSD-ul scos în afara legii și judecat pentru distrugerea țării, averile lor
    și ale celor cu pensii speciale nesimțite confiscate pentru echilibrarea finanțelor.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by