Ne îndreptăm în viteză spre zidul crizei datoriilor? Italia accelerează spre un maxim istoric! Sunt din ce în ce mai mulţi analişti care apreciază că, dacă nu suntem atenţi, criza sanitară poate deveni o criză aspră pentru toate economiile lumii. De unde ar putea veni temerile? Din faptul că, urmare a acestor foarte mari cheltuieli făcute în pandemie se poate ajunge la o escaladare a deficitelor incontrolabilă. Şi, ca de fiecare dată când e vorba de datorii, ochii multora se îndreaptă către Italia (chiar dacă la nivel procentual există şi alte state cu probleme, gen Grecia). Mărimea economiei din peninsulă, ponderea ei la nivel comunitar, îi atrag o atenţie deosebită iar cifrele nu se arată prea bine. Numai în lunile iunie şi iulie BCE a cumpărat obligaţiuni italiene în valoare de 36 de miliarde euro, ceea ce reprezintă aproape o cincime din programul alocat de banca centrală în schema de combatere a efectelor pandemiei. Pe de altă parte, Banca Centrală a Italiei a aruncat şi ea în joc peste 10 miliarde de euro în programul de combatere a deflaţiei, scrie fineco24news.blogspot.com.
Schimbări majore pentru şoferi. Poliţele RCA s-ar putea scumpi considerabil. Ministerul Finanţelor vrea să modifice legislaţia RCA, în urma criticilor primite din partea UE. Însă poliţele RCA s-ar putea scumpi considerabil, ţinând cont că statul vrea să dea mână liberă asigurătorilor în ceea ce priveşte anumite cheltuieli incluse în tarife. Mai precis, Ministerul Finanţelor propune abrogarea prevederilor ce limitează cheltuielile administrative şi de vânzare ale poliţei de asigurare ce pot fi incluse de către asigurători în calculul tarifelor de primă. În prezent, legea prevede că cheltuielile administrative şi de vânzare ale poliţei de asigurare, incluse în tariful de primă, nu pot depăşi cumulat 25% din tariful rezultat. Totodată, Ministerul Finanţelor arată că în calculul tarifului de primă, asigurătorii RCA pot folosi criterii de risc, indici de încărcare, coeficienţi de corecţie ori alte instrumente de ajustare a tarifelor de primă, cu respectarea principiilor actuariale general acceptate. Legislaţia actuală se referă la coeficienţi de majorare şi/sau corecţie. Totodată, ministerul propune eliminarea obligaţiei Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) de reglementare a modului de calcul al tarifelor de primă, a criteriilor de risc, a indicilor de încărcare, a coeficienţilor de majorare şi/sau corecţie ori alte instrumente de ajustare a tarifelor de primă, condiţii în care calculul va avea în vedere respectarea principiilor actuariale general acceptate. Totodată, Ministerul Finanţelor a decis să abroge prevederile potrivit cărora „asiguratul are obligaţia de a informa asigurătorul RCA despre încheierea altor contracte RCA cu alţi asigurători RCA şi poate opta pentru menţinerea în vigoare a unei singure poliţe”, scrie adevarul.ro.
Cel puțin un spațiu de birouri din Capitală a fost eliberat în fiecare zi de la debutul pandemiei de Coronavirus, noi birouri sunt pregătite spre a fi eliberate. Prognoza pentru chirii. Cel puțin un spațiu de birouri din Capitală a fost eliberat în fiecare zi de la debutul pandemiei de Coronavirus și aproximativ 30% din suprafața birourilor ocupate poate fi eliberată în următoarele luni. Piața de birouri traversează una dintre cele mai mari provocări din istorie, fiind marcată de schimbări majore, de la modul în care angajații lucrează în spații mai mici, pe fondul mutării temporare a activității în regim remote sau work-from-home, până la eliberarea completă a spațiilor de lucru. În ceea ce privește cererea, specialiștii au observat o creștere a interesului pentru clădiri de birouri din partea companiilor IT, servicii poștale, respectiv zona de ticketing (aviație), companii care optează în cea mai mare parte pentru locații în zona Pipera, București. „În fiecare zi se eliberează câte un spațiu de birouri, lucru care nu se întâmpla înainte de criza sanitară care a schimbat percepția de lucru în multe companii. Chiriașii care părăsesc aceste spații fie au angajați care pot lucra remote (de acasă, inclusiv), fie optează pentru o optimizare a costurilor în spații mai mici, cu suprafețe adaptate nevoilor din următoarele luni. Vedem această direcție ca o tendință temporară, de până la 1 an, dar cu certitudine vorbim de o reconfigurare a pieței de birouri în aceste 12 luni”, spune Constantin Căpraru, managing partner al agenției imobiliare 24REAL, potrivit profit.ro.
Cum se vor majora alocațiile. Ordonanța de Urgență a Guvernului a fost respinsă. Decizia a fost luată în scopul majorării graduale a cuantumului alocaţiei pentru copii. Proiectul de lege de respingere a ordonanţei se află pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor de miercuri – cameră decizională -, fiind adoptat de Senat în şedinţa din 11 august a acestui an. Potrivit acestuia, majorarea graduală a cuantumului alocaţiei pentru copii ar avea loc astfel: „majorarea cu câte 20% din diferenţa dintre cuantumul prevăzut de Legea nr 14/2020 şi cuantumul acordat în iulie 2020, respectiv dintre 300 lei şi 156 lei pentru copiii cu vârsta între 2 şi 18 ani şi dintre 600 de lei şi 311 lei pentru copiii cu handicap cu vârsta între 2 şi 18 ani, precum şi pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani; majorarea se aplică începând cu drepturile lunii august 2020, iar pentru perioada 2021 – 2022 de două ori pe an, de la 1 ianuarie şi de la 1 iulie a fiecărui an; din 2023 se propune continuarea procesului de majorare a cuantumului alocaţiei cu rata medie a inflaţiei anuale”, anunta evz.ro.
Lucrările la Autostrada Ploiești – Brașov se amână cel puțin trei ani. Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a depus pe 13 august aplicaţia de finanţare pentru proiectul ”Completare/ Revizuire Studiu de Fezabilitate, elaborare Proiect Tehnic, pentru Autostrada Bucuresti-Brasov, tronson Ploieşti-Braşov”, în vederea obţinerii de finanţare nerambursabilă alocată prin Programul Operaţional Infrastructura Mare 2014-2020, conform economica.net. Contractul are o durată de 35 de luni, ceea ce înseamnă că demararea propriu-zisă a construcţiei va întârzia cel puţin trei ani. Obiectivul general al proiectului este de a spori eficienţa economică a reţelei de transport din România, scrie libertatea.ro.
Românii sunt pe locul 1 în topul turiștilor străini în Bulgaria. Lanțul hotelier HVD din Bulgaria anunță că a avut peste 5.000 de români în sezonul de vară, 2020. Bulgaria rămâne în top 3 destinații preferate de români vara aceasta, având avantajul proximității, al resorturilor all inclusive și al calității plajelor. Hotelierii bulgari atrag turiștii români prin discounturile generoase de până la 40% fata de prețul sejururilor în anii trecuți și prin gratuitatea serviciilor pentru copiii sub 12 ani. Românii caută în mod special variante all inclusive sau chiar ultra all inclusive de cazare, care oferă acces non stop la băuturi și gustări, dar și șezlonguri și facilități de plajă gratuite. Românii sunt principalii turiști străini așteptați de resorturile din Bulgaria. În ciuda sezonului mai scurt, lanțul hotelier HVD din Bulgaria anunță că numărul românilor care au ales resorturile HVD din Obzor și Golden Sands nu a suferit modificări majore. Peste 5.000 de români au ajuns în cele 3 hoteluri HVD din Bulgaria, de la deschiderea sezonului și până în prezent. Gradul de ocupare pentru luna August depășește 80%, potrivit romanialibera.ro.
Tel Drum face in continuare contracte cu statul, desi e in insolventa si e acuzata de frauda cu bani europeni. Societatea Tel Drum, despre care DNA sustine ca este controlata de catre fostul lider PSD, Liviu Dragnea, a incheiat la inceputul acestei luni un nou contract cu Consiliul Judetean Teleorman pentru intretinerea pe timp de vara a drumurilor din partea de vest a judetului, potrivit Sistemului Electronic de Achizitii Publice (SEAP). Contractul vizeaza un acord cadru pe o durata de doi ani. Valoarea minima a contractului de tip abonament este de peste 4 milioane de euro, iar valoarea maxima depaseste 11 milioane de euro, potrivit ziare.com.
Finalizat, testat, nefolosit. Otilia Nuțu – o analiză a eficienței investiției în gazoductul Iași – Ungheni – Chișinău. Gazoductul Iași-Ungheni-Chișinău, menit să reducă dependența Republicii Moldova de Gazprom și respectiv de Rusia, a fost finalizat și supus unor teste preliminare de presiune cu gaze naturale în această lună, dar nu a fost, deocamdată, făcută nici o rezervare de capacitate. Perspectivele folosirii acestei conducte nu sunt favorabile, atât din motive tehnice (presiunea sistemului românesc este insuficient de mare), cât și din motive comerciale (prețurile de pe piața românească sunt mai mari decât în R. Moldova). Câteva comentarii ale Anei Otilia Nuțu, analist de politici publice în energie şi infrastructură, companii publice, autorităţi de reglementare, la Expert Forum, aduc mai multe detalii, scrie cursdeguvernare.ro.
Ce contează pe vreme rea și cum știi că ești în locul bun. Dacă vrei să afli rapid esențialul despre o companie, sunt de ajuns câteva întrebări simple, precum ”cine și cum ia deciziile?”, ”ai vreun cuvânt de spus în ceea ce faci?”, ”cât și cine te controlează?”, ”la ce contribuie munca ta, de fapt?”, ”ce se întâmplă când greșești?”. Toate fac parte din ceea ce numim cultură, acel set nevăzut de reguli, obiceiuri, norme și practici care formează coloana vertebrală a unei organizații. Există răspunsuri care pot spune dacă o companie sau alta trece cu bine peste o perioadă turbulentă. Răspunsurile din categoria ”aici avem încredere unii în alții”, ”am libertatea de a lua decizii și a schimba ceva”, ”dacă greșesc, sunt încurajat să învăț din asta” îți vor spune că sunt șanse să fii în fața unei culturi constructive, orientate către creștere, cu încredere la bază și dorința de dezvoltare. Există, la celălalt capăt, culturi pasive sau agresive, unde oamenii se tem, așteaptă, au bănuieli, sunt în competiție crâncenă unul cu celălalt. Cele care trec cu bine și care inovează și găsesc oportunitate sunt – nu e nicio surpriză – primele. Inovația, spune Iuliana Stan, nu e o strategie. Inovația e o rezultantă a unui fel de a vedea lumea și de a face lucrurile. De aceea, nu-ți poți propune să inovezi, pur și simplu. Oportunitatea e un rezultat, de asemenea: vine la capătul unei culturi a întrebărilor și a progresului. Dacă datele de bază sunt prost așezate, e foarte probabil că prezenta criză va adânci ceea ce nu merge, scrie Andreea Roșca pe blogul ei.
Orice om are dreptul sa se miste liber, dar si ceilalti au dreptul de a nu fi infectati accidental de un inconstient.
Care drept este mai tare: libertatea sau sanatatea ?
Cum e cu "zadarnicirea combaterii bolilor" ? O uitam de dragul mersului la mare ca "nu am niciun simptom", desi testul este pozitiv ?
Daca un judecator decide ca un infectat poate circula liber, atunci sa decida si ca animalele turbate nu pot fi eutanasiate, ca nu trebuie sa ne vaccinam copiii, ca medici habar nu au ce spun si doar Justitia e atotputernica !
e mai clar acum, Pitzi?
Romanii, ca multe alte popoare, nu au constiinta, sunt pe pilot automat si nu se gandesc la ceilalti, nu s-au gandit niciodata la consecinte in viata lor, viitorul e practic inexistent, tot ce conteaza e sa ma simt eu bine acum.
de asemenea, din moment ce ai generalizat, sper ca iti dai seama ca te-ai inclus in rindul celor care "nu au constiinta, sint pe pilot automat si nu se gindesc la consecinte", nu?
ce va mai place sa generalizati, sa aratati cu degetul si sa schimbati subiectul
mai scoti din cind in cind carnetelul rosu si il mingii asa duios, cu lacrimi in ochi, este? ce vremuri frumoase dom'le...ce atitea drepturi, ce-i mult strica, daca zice statul atunci asa e, iar daca nu-ti convine ai timp sa te gindesti in celula sau la canal...
vezi sa dai cu dezinfectant pe monitor inainte sa citesti postarea asta, sa nu cumva sa te infectezi si sa pierdem un geniu ca tine...