Percheziții la persoane care au făcut comenzi online și nu le-au plătit. 70 de firme au fost păcălite

de DP     HotNews.ro
Miercuri, 26 august 2020, 9:15 Economie | Finanţe & Bănci


Electrocasnice
Foto: Wikimedia Commons
Poliţiştii din Alba fac, miercuri, la ora transmiterii acestei știri, 17 percheziţii la persoane bănuite că ar fi comandat, prin internet, bunuri în valoare de peste 60.000 de lei, pe care nu le-au mai plătit. Ar fi fost prejudiciate peste 70 de societăți care comercializează produse on–line, notează Mediafax.

Miercuri dimineața, poliţiştii și procurorii efectuează 17 percheziţii, toate în județul Alba (în comunele Șona, Jidvei și în municipiul Blaj), la persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni de înșelăciune. „Din cercetări a rezultat că, în perioada decembrie 2019 - iulie 2020, 16 persoane ar fi efectuat 174 de comenzi on-line, pentru a achiziționa diverse bunuri (electrocasnice, bunuri de uz casnic, mobilier, obiecte vestimentare, triciclete, etc.), selectând, ca și modalitate de plată, „ordin de plată”, fără ca aceasta să mai fie efectuată în termenul de 15 zile de la validarea comenzii”, arată Poliția Română.

La ridicarea coletelor, de la firmele de curierat, persoanele vizate de anchetă ar fi folosit date și identități false sau ale unor persoane care nu aveau nicio legătură cu comenzile și ar fi evitat ca acestea să le fie livrate la domiciliu, stabilind, telefonic, cu curierul, alte locuri de întâlnire.

În acest fel, ar fi fost înșelate peste 70 de societăți, care comercializează bunuri on-line, cu sume cuprinse între 1.000 și 20.000 de lei, prejudiciul total fiind de peste 60.000 de lei.

Totodată, în urma investigațiilor, polițiștii au constatat că alte două persoane ar fi instigat sau sprijinit persoanele vizate de anchetă, la săvârșirea faptelor de înșelăciune.

La percheziţii, alături de poliţiştii de investigare a criminalităţii economice, participă poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale, ai polițiilor municipale Alba Iulia, Blaj, Sebeș și Aiud, ai Poliției Orașului Câmpeni, ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale, precum și jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Alba.

Acțiunea beneficiază de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





6519 vizualizari

  • +7 (7 voturi)    
    sa mance si gura lor ..... mocca .... (Miercuri, 26 august 2020, 9:18)

    viziru [utilizator]

    sa mance si gura lor ..... mocca ....
  • +12 (12 voturi)    
    Interesant (Miercuri, 26 august 2020, 9:22)

    un domn [utilizator]

    Insa la vola.ro care NU comunica cand/ce si cum se returneaza banii dupa 200 zile de tacere NICI o perchezitie
    • -2 (2 voturi)    
      Ai nevoie de tel ANPC? (Miercuri, 26 august 2020, 12:22)

      justin [utilizator] i-a raspuns lui un domn

      Ca nu inteleg de ce ar trebui facut mai mult decat o sesizare?
      • +3 (3 voturi)    
        ANPC are Telefonul inchis (Miercuri, 26 august 2020, 13:00)

        un domn [utilizator] i-a raspuns lui justin

        Petitia are 50 zile fără răspuns
        • 0 (2 voturi)    
          solutie personalizata doar pentru tine: (Miercuri, 26 august 2020, 14:18)

          Nevermind [utilizator] i-a raspuns lui un domn

          Scrie o sesizare lui putin
          • 0 (2 voturi)    
            Sa o S...i (Miercuri, 26 august 2020, 17:36)

            un domn [utilizator] i-a raspuns lui Nevermind

            Fara sa o uzi
            • 0 (2 voturi)    
              n-am cum (Miercuri, 26 august 2020, 18:45)

              Nevermind [utilizator] i-a raspuns lui un domn

              batista i-ai dat-o lui raresh bogdan si o tine numai la hainutza
  • +5 (7 voturi)    
    hmmm, interesant. (Miercuri, 26 august 2020, 10:05)

    Ismail Paine de circ [utilizator]

    n-am stiut ca daca selectez "ordin de plată" primesc produsul fara sa il platesc. o sa incerc data viitoare.
    • +2 (2 voturi)    
      Nu functioneaza asa (Miercuri, 26 august 2020, 12:26)

      justin [utilizator] i-a raspuns lui Ismail Paine de circ

      E o prostie. Am facut comenzi cu plata prin ordin de plata si pana nu le-au intrat banii in cont nu au trimis produsul.

      Si sa reusesti sa pacalesti 70 de companii mi se pare exagerat... Sigur e ceva mai mult decat se spune.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by