În prima parte a lunii august s-a dat o Ordonanță de Urgență (132/2020) prin care angajatorul poate primi 2.500 lei (pentru fiecare salariat) în scopul achiziționării de bunuri și servicii IT necesare desfășurării activității.

HotNews.roFoto: Hotnews

Conform Ordonanței, suma se acorda până la 31 decembrie 2020 din bugetul asigurărilor pentru șomaj, în ordinea depunerii solicitărilor, în limita fondurilor. De asemenea, spune OUG, se acordă angajatorului pentru angajații care au lucrat în regim de telemuncă în perioada stării de urgență pentru cel puțin 15 zile lucrătoare.

Modalitatea de acordare și categoriile de bunuri vor fi stabilite în 10 zile prin ordin al Ministrului Muncii.

Au trecut 20 de zile de atunci și nu a apărut, dar urmează.

Cum se vor acorda, de fapt

Conform unui comunicat al companiei Mazars, se pare că Ministerul Muncii a cerut păreri din partea mediului de afaceri.

• Pentru cei 2500 lei per angajat, compania va trebui să depună o cerere de solicitare a sprijinului financiar, o declarație pe propria răspundere și o listă cu angajații pentru care solicită această sumă.

• Angajatorii pot solicita acest sprijin financiar numai în cazul în care au achiziționat tehnologii noi pentru dotarea angajaților, astfel încât aceștia să poată lucra în condiții normale de acasă.

• Prin tehnologie nu ne referim numai la laptop și telefoane, ci și la orice alt instrument care îi ajută să se conecteze la internet.

„Astfel, un angajator care a început să își desfășoare activitatea din data de 16 martie în regim de telemuncă și a cumpărat 18 laptopuri noi pentru angajații care, în mod normal, lucrau doar pe stații de muncă, poate deconta suma de 45,000 lei pe baza documentelor contabile justificative. Acest lucru se poate realiza, bineînteles, în măsura în care valoarea unui laptop achiziționat depășește valoarea individuală de 2500 lei”, a declarat Andreea Georgescu, head of HR Advisory, Mazars România.

Conform comunicatului citat, așa cum este conceput ordinul până în acest moment, procedura de implementare stabilește chei clare de control la angajator, astfel încât să prevină abuzul și să stimuleze transparența tranzacțiilor contabile.