Euro a depășit pragul de 4,85 lei, stabilind un nou record. Corecția monedei naționale s-ar putea apropia de 4,9 lei în lunile care urmează

de DP     HotNews.ro
Luni, 7 septembrie 2020, 14:05 Economie | Finanţe & Bănci


Monede si bancnote euro
Foto: Wikimedia Commons
​​Media tranzacțiilor interbancare de luni, pe care BNR o afișează în fiecare zi la ora 13, a fost de 4,8552 lei pentru un euro, un record istoric care ar putea fi depășit în perioada următoare pe fondul problemelor din economie. Nu poți rezista la infinit cu deficite gemene ridicate (comerciale și fiscale), iar corecția vine prin intermediul cursului de schimb. Leul s-a depreciat luni în fața euro și a dolarului american, dar a câștigat teren în fața francului elvețian. În 2019, România a încasat 69 de miliarde de euro din exporturi, dar a avut de achitat o factură de peste 82 de miliarde de euro, adică a trebuit să scoatem din buzunar peste 13 miliarde de euro.


Cursul mediu al leului pentru finalul lunii ianuarie 2021 este de 4,9 lei/euro iar în iulie anul viitor ar putea fi de 4,95 lei/euro, arată cel mai recent sondaj al Asociației CFA România, făcut printre cei 250 de membri, detinatori ai titlului de Chartered Financial Analyst. Cei mai mulți analiști CFA consideră că impactul pandemiei va dura până în vara anului viitor. Deficitul bugetar pentru acest an e estimat la 8,3%. Creșterea economică pe 2020 ar putea rămâne în teritoriu negativ, la -4,4% iar șomajul ar putea urca la 7%. Schimbările de comportament al consumatorului (atât în privința tipului de muncă, cât și în ce privește călătoriile s.a.) vor fi de lungă durată, unii analiști mizând pe permanentizarea acestor schimbări. De asemenea, cei mai mulți spun că sectoarele afectate vor avea nevoie de o perioadă lungă pentru a se recupera. Puțini sunt analiștii care confirmă forma de ”V” a recuperării economiei, invocată de autorități.

Aurul s-a ieftinit cu 79,8 de bani (-0,31%), până la 254,3871 de lei, de la 255,1851 lei, cât se stabilise în şedinţa precedentă.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





2033 vizualizari

  • +1 (3 voturi)    
    Taxes for everybody!!!!! (Luni, 7 septembrie 2020, 14:09)

    Lok [utilizator]

    Traiasca dreapta... invartita cu viteza in mormantul in care este ascunsa.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by