Ar fi nevoie de ceva educație economică în zona parlamentară, altfel nu ar apărea proiecte precum cel despre care scriem acum. Cinci deputați, unul independent, fost USR (Dohotaru Adrian-Octavian), și patru de la PSD (Manole Petre-Florin; Mînzatu Roxana, Simonis Alfred – Robert, Solomon Adrian), vor ca antreprenorii să fie obligați la împărțirea profitului net cu salariații în procent de minim 7,5% (cel mult 25%). E campanie, e adevărat, dar pare că nu au gândit până la capăt asta. Nu există în expunerea de motive calculat un impact bugetar. Nici măcar nu știm cum au ajuns la procentul de 7,5%.

Proiect prin care antreprenorii vor fi obligați să împartă profitul. (click pentru a deschide)
Foarte pe scurt:
- Cornel Grama: Dacă le dă din profit nu sunt purtătoare nici de CAS, CASS. E o invitație să-și plătească angajații la negru.
- Statul nu mai ia nici CAS, nici CASS, etc. (Cornel Grama)
- Eu m-am amuzat teribil când am văzut proiectul (Cornel Grama)
- Gabriel Biriș: Pare că în elanul lor creator, respectarea legii nu prea mai contează pentru domnii deputați
- Partea "frumoasa" e că inconștiența deschide cutia Pandorei, făcând extrem de facilă plată salariilor din dividende (Gabriel Biriș)
- Acum angajatorii vor putea pune de o parte 25% din profit, din care vor plăti angajații. De abia aștept să văd cum va exploda numărul de angajați pe salariul minim dacă prostia asta trece! (Gabriel Biriș)
- Vor fi descurajate investițiile noi
Invitație la plata muncii la negru
Pe marginea acestui proiect, HotNews.ro a discutat cu consultantul fiscal Cornel Grama.
„Sunt unii patroni care ce fac? Ca să nu plătească CAS, CASS și altele, din profit scot banii afară ca dividende, plătesc impozit de 5%, apoi cu banii patronul poate să facă ce vrea. Angajații sunt plătiți în acte la salariul minim și restul primesc în plic de la patron”, spune el.
• Se poate face asta. Dacă le dă din profit, nu sunt purtătoare nici de CAS, CASS. E o invitație să-și plătească angajații la negru.
„Statul nu mai ia nici CAS, nici CASS. Normal că nu o să se adopte așa ceva. Au făcut vreun studiu să vadă impactul? Eu m-am amuzat teribil când am văzut proiectul”, a spus el.
Probleme identificate de Gabriel Biriș
Fostul secretar de stat în Ministerul Finanțelor, expertul în fiscalitate Gabriel Biriș, a scris despre acest proiect pe pagina s-a de Facebook.
“Pare că e din ce în ce mai cool să ieși în fața alegătorilor să spui că iei de la bogați să dai la săraci...
Venitul astfel obținut ar fi de natură salarială, dar dl. deputat a avut grijă să propună și scutirea de impozit, CAS, CASS, CAM”, spune el.
• Pare că în elanul lor creator, respectarea legii nu prea mai contează pentru domnii deputați.
Citesc la art. 31(1)(c) din Lg 24/2000 privind tehnica legislativa prevede: "Instrumentul de prezentare și motivare include conținutul evaluării impactului actelor normative, cuprinzând următoarele secțiuni:
(...)
c) impactul financiar asupra bugetului general consolidat atât pe termen scurt, pentru anul curent, cât și pe termen lung (pe 5 ani), inclusiv informații cu privire la cheltuieli și venituri".
„Nu am găsit însă un studiu de impact. Nici cu privire la impactul social, nici juridic și nici financiar! Cât costă această lege, daca va fi implementată? Nu costa nimic, nu reduce în niciun fel veniturile bugetului handicapat atâta de criză cât și - mai ales, prin tot felul de populisme implementate în ultimii 3 ani?”, a spus el.
• Costă, sigur că costă! Numai dacă ne uitam la impozitul pe dividende de 5% asupra părții de 7,5% și tot avem un impact, chiar dacă mult mai mic.
• Partea "frumoasa" e ca inconștiența deschide cutia Pandorei, făcând extrem de facilă plată salariilor din dividende.
„Nu de puține ori, în special la firme mici (micro, IMM), patronii pur și simplu nu pot să plătească dublul net-ului (să nu uitam ca numai jumatate din ce plătește patronul ajunge la angajat, restul e luat de stat) și atunci scot dividende (5% impozit), pun banii în plic și își plătesc angajații”, spune Biriș.
• Partea ascunsă a propunerii dlui. Dohotaru (de care sunt convins că nu stie) este că acum angajatorii vor putea pune de o parte 25% din profit, din care vor plăti angajații. De abia aștept să văd cum va exploda numărul de angajați pe salariul minim dacă prostia asta trece!
“Să mai intru în discuții cu privire la garantarea dreptului la proprietate? Sau la discriminarea dintre angajatii la firme cu profit fata de cele cu pierdere sau dintre angajatii companiilor infiintate potrivit Lg 31/1990 si cei ai altor forme de organizare? Sau la descurajarea investitiilor noi? Nu cred ca are sens”, explică Biriș.
Proiectul este acum în dezbatere la Senat, camera decizională fiind cea a deputaților.