Coronavirus: Al 11-lea vaccin, produs de Novavax, intră în faza a treia a testelor clinice
Testul vizează să includă 10.000 de participanţi între 18 şi 84 de ani. "Din cauza actualului nivelul ridicat de transmisie a SARS-CoV-2 şi dat fiind că va continua probabil să fie ridicat în Regatul Unit, suntem optimişti că testul clinic va beneficia de o recrutare rapidă şi în scurt timp va produce rezultate despre eficienţa" vaccinului de la Novavax, a declarat într-un comunicat directorul de cercetare şi dezvoltare al companiei, Gregory Glenn.
Este al 11-lea vaccin experimental din lume care intră în ultima fază a testelor clinice, pe zeci de mii de participanţi, dintre care în general jumătate primesc un placebo şi restul vaccinul.
Proiectele occidentale cele mai avansate sunt cele dezvoltate de AstraZeneca, partener al Universităţii Oxford, de Pfizer şi de Moderna. Proiecte chineze şi ruseşti au atins, de asemenea, ultima fază a testelor.
Novavax este una din cele şase companii care au fost finanţate cu mai multe sute de milioane de dolari de la guvernul american şi a cincea care intră în faza a treia. Ea a primit peste 1,6 miliarde de dolari din bugetul SUA pentru a finanţa producţia a 100 de milioane de doze.

Katalin Karikó, biochimista care a dezvoltat tehnologia mRNA, despre durata de eficacitate a vaccinului BioNTech - Pfizer, pentru HotNews.ro: „Dacă cei vaccinați nu se infectează, nu vom avea nevoie de o altă doză”
INTERVIU Paun Rohovei, însărcinatul cu afaceri al Ucrainei: Rusia a pregătit infrastructura militară din Crimeea pentru desfășurarea armelor nucleare / Obiectivul Moscovei - transformarea Crimeii într-un „portavion de nescufundat”
„Recensământul bugetarilor”. Liviu Mălureanu, președinte ANFP: Prin proiectul bugetar vrem să mapăm toți bugetarii, câți sunt, ce salariu au și ce fac / Concursuri naționale pentru posturile din administrație INTERVIU
Când marketingul ne păcălește să cădem în capcana consumului irațional/ Sunt diamantele valoroase sau nu?