Într-o seară de august, Adriana T., analist de risc în centrala unei bănci din București și George, soțul ei, s-au așezat în livingul apartamentului lor din sectorul 1 cu o hartă detaliată a localităților din jurul Capitalei. Voiau să renunțe la apartamentul central pe care îl ocupau cu chirie și să-și caute ceva mai ieftin la 30-40 de kilometri de Capitală. Și Adriana și George lucrau deja remote iar apropierea de locul de muncă nu mai era defel o prioritate. În plus, cele două camere pe care le aveau îi încurca mult din cauza conferințelor online de serviciu care se lăsau cu tonuri ridicate care se auzeau dintr-o cameră în alta. Ca Adriana și George sunt mii de bucureșteni, brașoveni și clujeni, potrivit datelor furnizate HotNews.ro de către imobiliare.ro.
Potrivit unor acte adiționale la contractele de muncă, atât Adriana cât și George nu vor reveni fizic la birou mai devreme de vara viitoare. Acum ei dau circa 750 de euro pe lună, iar o ditamai casa cu curte într-un sat nu departe de București pe care o găsiseră în urmă cu două săptămâni la o chirie 300 de euro/lună deja era dată. Așa că s-au uitat spre alte oferte.
”Noi i-am și forțat puțin mâna proprietarului, recunosc. I-am cerut o reducere a chiriei profitând de pandemie, dar el nici n-a vrut să audă. Nici măcar 10 euro nu a vrut să scadă. Așa că l-am anunțat că renunțăm și îi punem cheile apartamentului în brațe, să-și caute el clienții”, spune Adriana.
Potrivit datelor furnizate de Dorel Niță, Head of Research Analizeimobiliare.ro și Andreea Popa, Sales Manager la aceaași companie, cererea de case de închiriat în zonele periurbane din Ilfov aproape că s-a dublat din februarie 2020 până în august. La apartamentele de închiriat aflate în zona periurbană cererea a crescut cu ”doar” 50%.
În cazul zonelor periurbane din Brașov, creșterea cererii de case de închiriat este de peste 100%, în vreme ce la Cluj, cererea de case pentru închiriat aflate înafara municipiilor a crescut tot cu 100%.
Singura teamă a celor doi este că nu se vor obișnui prea ușor cu viața la țară. Avem și apă curentă și internet, dar confortul este mult diferit față de ceea ce aveam în București. Pe de altă parte una e să stai la bloc între mii de decibeli de la mașinile din stradă sau de la asfaltările de campanie și cu totul altceva altceva e să-mi pun biroul sub vișinii din curte și să lucrez liniștită, mai spune Adriana. Asta ca să nu mai spun de economiile pe care le facem cu chiria și cu celelalte cheltuieli privind timpul liber. În București mai ieșeam seara la câte o terasă dar la țară nu doar că nu prea ai unde ieși, dar prefer să stau pe băncuța din curte și să privesc cerul. N-am mai stat să privesc stelele din facultate, mai spune râzând Adriana.
„Culmea e că părinții noștri stau tot la casă cu curte în județul vecin. Dar nicio secundă nu ne-a trecut prin cap să ne mutăm la ei. Sunt altă generație, n-ar înțelege de ce muncim câte 10-12 ore pe zi. Și decât să ne certăm pe tot felul de nimicuri am preferat să închiriem noi ceva al nostru. Vorba unui coleg american: acasă este acolo unde te conectezi la wi-fi și îți pui seara un pahar de vin înainte de cină. Nu contează dacă asta se întâmplă la bloc în centrul unei capitale europene sau într-un sat, la o casă cu fântâna în curte”.
hmmm autoironia e un semn de inteligenta,insa legaturile pe care le faci,ma lasa cu curiu in drum.
revenim,am pretini,cativa,corporatisti d'astia,cum le zici matale,isi caina singuri suferintele si isi recunosc statutul de sclav(unii)
unii au plecat de bunavoie de pe plantatie,acuzand probleme psiho.altii si-au bagat picerele-n ei de bani si au firmulita lor.
majoritatea corpo din RO sunt provinciali(cu mentalitatea aferenta)pt care banu-i imparat(mai jos ai cateva exemple) si chiar ''uita'' sa bata un cui sau sa taie lemne
deci sa-i vezi pe astia inapoi la tata vacii e chiar reconfortant.poate uita de ''head'' si ''sales manager'' si cumpara pe caietul scris cu creionul chimic.
ref la articol:puneti nene P-ul ala mare si negru sa stie tot vulgul cine face bani din ''statistici''.si incercati cu sinonime romanesti,lasati romgleza.
In prima clipa simtisem INVIDIE pentu cei doi: din 17 martie, eu lucrez o saptamana la servici, una remote, dar nevasta lucreaza NUMAI de acasa.
"cele două camere pe care le aveau îi încurca mult din cauza conferințelor online de serviciu care se lăsau cu tonuri ridicate" -si mai sunt si alte probleme, inclusiv faptul ca din cauza pandemiei, anul acesta nu am plecat din Bcuresti, si nici macar in parc nu am mai fpst decat o data!
Nu ar fi fabulos sa ai gradina cu flori si pomi linga casa, in locul stramtului apartament de la etajul 7 al blocului comunist???
"la prima ninsoare. Atunci vor afla ca trebuiesc taiate lemne pentru caldura, zapada trebuie data la lopata de catre ei "
Multumesc mult pentru reality check!
Stiu bine cum este la casa de la curte, unde aveam incalzire proprie.
Iarna, masinile stateau sub husa (oricum era benzina putina) iar pe strada curata Primaria, dar zapada trebuia indepartata de pe acoperis, in curte trebuiau facute poteci, nu doar pina la poarta, ci la magazii, si trebuia sa deszapezesc lungul trotuar in forma de L - casa fiind pe colt, viscolul troienea zapada la noi!
Cât despre dat la lopată zăpada, lasă-mă să râd - în afară de faptul că nu mai suntem în 1950 cu 12m de zăpadă și de faptul că te costă sub 1000 de lei o mașinuță de deszăpezit (ce să faci, ninge și-n alte țări și nici ei nu dau zăpada la lopată) - scuze, tu îți parchezi mașina în metrou, sau cum faci când ninge și trebuie să intri/ieși din parcare?
Jur că țărănușii ăștia importați la oraș sunt cele mai mari putori și au cele mai mari fițe de orășean în realitate.
Ar fi putut sa includa si unii bugetari care fac umbra unor birouri si nu isi arata fata acra publicului, dar aia au deja toti vile in oras!
Legea s-a modificat si permite sa fie amendati pentru galagie 192/2019.
Intr-adevar, e mult mai bine in aer liber, in natura, decat inchis intr-o camera de bloc.
Pacat ca natura e plina de tarani idioti, Romania are cei mai multi tarani din UE, cea mai insemnata populatie rurala, de aici si inapoierea tarii noastre.
Dar nu renuntati, faceti-le in necaz.
Eu sper ca aceasta coronacriza sa mai distruga macar o parte din taranii si taranismul din Romania.
insa cheltuielile la casa sunt mari, gradina costa de intretinut, gazul iarna costa de 2-3 ori c tla un apartament (depinde de izolare), orice reparatie la casa costa si e fie inclusa in chirie (deci mareste pretul chiriei) fie o face locatarul - plus ca apar tot felul de cheltuieli neprevazute: de ex anul acesta cand a plouat mai tare dintr-un foc s-a ars pompa de la canalizare si cea de la gazon - deci impreuna peste 1000 euro - si nu se poate fara nici una daca vrei sa nu arda soarele gazonul si sa folosesti baia :).
apoi pomii trebuie ingrijiti, stropiti, etc - gazonul la fel, trebuie masina de tuns, se mai duce un aspersor, mai o cartita, mai pui un rasad, mai iei una alta de joaca pt copii in gradina, mai o zugraveala, mai o vopsea, mai un gard de inlocuit, mai de curatat un burlan, etc etc, masina, congelator sa nu te fatzai toata ziua la magazin, etc etc
casa inseamna confort ceea ce inseamna costuri.
la o casa mai mare unde nu te deranjeaza altii mai ales cand ploua si toata lumea e online - iar costa.
la o casa mai maricica cu gradina in zona periurbana a timisoarei cu tot ce trebuie in apropiere intretinerea lunara se duce lejer la un 500-700 euro pe luna - aici punand tot si excluzand ratele (pentru cei care mai au de platit si rate). e prea mult ? gazul costa cam 500 euro pe doua luni iarna la o casa izolata, pe gard am platit anul acesta aproape 10.000 euro si suntem acoperiti vreo 5 ani
mai puneti si o rata de vreo 1000 euro.
plus restul cheltuielilor (mancare, haine, etc).
la o familie de 4 persoane - mergem cu cheltuieli lunare de 2000 euro minim. si se duc spre 3000 euro. da, in romania in zona ok langa un oras mare cu tot ce iti trebuie in apropiere.
la bloc: 50% cheltuieli insa si 25% confort!
Si faza ca incluzi si jucariile copiilor, doar ca au legatura cu gradina, e de-a dreptul hilara! Dar pune si florile nevestei, un caine si o pisica si toate tratamentele si hrana aferenta, umbreluta si mobilier de plastic, o sperietoare de ciori si orice altceva ce nu ai cumpara la bloc!
P.S.
Si rata de 1.000 de euro este exagerata, pt ca vorbim de case la tara, nu case de 250.000 in oras! chiar si daca acele case la tara sunt noi, ele nu ajung atat de scumpe! Costa 400 euro sa contractezi o firma sa iti construiasca o casa, per metru patrat construit!
Gardul a fost de 30x2+40 deci 100 ml din care 70 ml am recuperat temelia veche și am pus plase și vopsit. Cât despre cât tine o vopsea pe un gard de lemn sau fier (nu aluminiu) - mai caută info la meseriasi. Și de revopsit costa !
Plantele soției: și alea costa ... mai ales când ai 10 ari de grădina cu plante, gazon.
Casa mea e adevărat ca e mai mare (330 mp) însă pe noi la cheie ne-a dus la 700 euro/mp in afara de mobila și amenajare grădina, cu 400 faci casa la “developeri” și apoi plângi când ploua. Și mai e și arhitect, acte, avize, intabulări.
1000 euro pe luna ... o casa duplex la noi in zona e la 140-150.000 cu ceva teren (400mp). Doar dobânda la 6.5 % cât e Acu te duce la 800 pe luna ... dar mai e și capital și asigurări.
Legat de cheltuieli ... fiecare cum gândește : jucării de copii nu sunt alea de le tragi de ața ci o căsuța de grădina, un leagăn, nisip sa stea copiii acolo.
Da noi cheltuim 2-3000 pe luna însă la peste 120.000 pe an net doar venitul meu (al soției e mai variabil însă suntem amândoi freelancers) și nu mai avem rate ... ba dimpotrivă încercam sa capitalizam diferența in diverse portofolii.
Din experiența văd oameni care se aventurează la casa fără sa aibă acoperitoare plapuma ... și apoi se plâng ca nu au bani de vacanța, jucării copii sau mai rău ... ajung sa piardă tot.
Deci : fără a economisi degeaba sunt visele :).
Sănătate !
In final, nici nu conteaza costurile pe care spui tu ca le ai, pt ca oamenii care castiga 10.000 de euro pe luna in romania se duc la un procentaj de 0.00#%!
eu altceva am vrut sa spun - cand te muti la casa costurile cresc din mai multe motive atat din cele derivate din necesitate cat si din cresterea confortului ... al doilea punct depinde de cat iti permiti ...
e adevarat ca nu sunt eu reprezentativ in ce priveste costurile aici - de aceea am si mentionat ca e vorba de mine si am dat exemple clare insa de exemplu vecinii mei, 2 din ei care s-au mutat mai recent intampina dificultati acum - deoarece loculd e munca a devenit brusc nesigur, au fost obligati sa isi ia liber (neplatit) - nu stiu cat de legal e insa nu au avut alternativa. De ex unul din ei a vandut un duplex in alta parte si a vrut sa faca casa pe parter(cu 850 m2 parcela) - si a ajuns la o rata de 1k/luna dupa ce a terminat banii de la casa, casa inca mai are de lucrat la ea (fatada, curte, garduri, scurgeri) si e greu.
iar legat de gard te inseli - daca nu lucrezi tu ci pui o echipa sa iti faca fundatie si elevatie si vrei un pic de calitate te costa ... probabil nu ai avut de a face cu asta sau ai lucrat tu. Manopera la noi cel putin costa mult. Si daca 100 euro/ml pare mult - in fata am pus aluminiu si acolo preturile sunt mult mai mari insa si calitatea si aspectul sunt altele - dar astea intra la lux de aceea nu am dat ca si exemplu aici.
vrei sa uzi gradina ? trebuie apa fara nisip, daca vrei sa o si folosesti si la spalat sau gatit te duci la 90m+ si un foraj de genul costa 130 ron/ML. insa la casa la tara poti lasa iarba, poti stropi cu furtunul si tansitoarea nu automatizat (insa asta e greu la 1000 mp de gazon).
pe strada sunt vecini cu venituri mult mai mari decat ale mele (>1 milion euro pe an) si nu unul ci mai multi la fel cum sunt oameni din zona medie si totul e super ok intre noi ca si vecini atat timp cat ne respectam (asta vis a vis de manele si altele). Ba chiar pe unii nici nu stii cat castiga pentru ca nu o arata decat daca chiar te intereseaza. si asta e un pas inainte ...
P.S.
Eu vad problema cu locul de munca mai clar... nu iti iei nici casa nici apartament intr-o zona in care nu ai ce face sau ce lucra, sau daca nu stii sigur ca iti poti face meseria online pe termen lung .
Poate ca stuctura cheltuielior prezenta de tine nu este optima, si se poate si mai ieftin, dar, dincolo de detalii, ai dreptate, si ai spulberat mitul chiriei modice pentru Adriana și George!
Bineinteles ca atunci cand interesul tau este sa vinzi ceva, ii faci reclama pozitiva. Si ce vand astia aici, vor sa plaseze catre piata corporatisti, cu work-from-home (care intamplator au si capacitatea de a cumpara la preturile pe care le promoveaza piata prin intermediul celor de mai sus).
Chestia e ca practic toti cunoscutii mei au trecut la munca de acasa, si efectiv 0 (zero) au inchiriat casa in afara bucurestiului. Cine avea rude la tara si internet bun acolo, a plecat. Restul stau in oras.
Si motivul principal nici macar nu e pretul chiriei, ci o suma de:
1. Efortul mutarii
2. Capacitatea de a lucra eficient de la noua locatie + confort
3. Copiii nu se teleporteaza la gradinita si scoala. Sa schimbi gradinita si scoala nu este un lucru pe care il faci cu lejeritate. In anumite zone peri-urbane nu ai optiuni satisfacatoare.
4. Incertitudini serioase in legatura cu durata lucrului de acasa.
Si aici la pct. 4 o sa capitalizez. Din toti cei pe care ii cunosc (si vorbesc de oameni care lucreaza in zeci de companii, companii care au in total zeci de mii de angajati care lucreaza de acasa), nimeni nu are programul de lucru de acasa asigurat pana in vara 2021. In general, lumea stie ca o sa lucreze de acasa pana prin ianuarie si 'mai vedem noi atunci'. Pai sa te trezesti prin februarie ca faci naveta de pe cine stie unde nu e fain deloc. Si ca sa fie o durata decenta, intra partea cu pretul chiriei si intretinerii care este mult peste ce au la bloc.
Am inteles asta, si este de asteptat ca reclama sa infrumuseteze realitatea, sa EXAGEREZE fenomenul, dar chiar asa, sa umple de la zero "efectiv 0 (zero) au inchiriat casa in afara bucurestiului." la mai multe mii ("Mii de corporatiști care lucrează de acasă preferă liniștea unui sat ")???
Noi nu avem copii, scuze, egoist nu m-am gandit la punctul 3, dar punctele 1 si 2 sigur sigur sunt valabile!!!
Cu punctul 4, sigur, e perfect adevarat, la ora 2 am decis ca nu mai vreau sa lucrez de la birou, am luat laptopul si am venit acasa, dar nu am cerere aprobata, maine o sa fiu absent.
Iar pe ansablu, sigur, " nimeni nu are programul de lucru de acasa asigurat pana in vara 2021"
De ce nu ai mentionat explicit si punctul 5???
" intra partea cu pretul chiriei si intretinerii care este mult peste ce au la bloc"
Asa este, poti cumpara case la tara IEFTINE, dar trebuie sa investesti serios bani si munca pentu a le face sa ofere conditii decente. sau invers, daca vrei sa te muti la o locuinta decenta, trebuie sa fii gata sa suporti o chirie (si intretinere) de loc neglijabile!!!
ce inseamna "bine platit" ? 5000 euro net pe luna pe familie ? 10.000 ? 20.000 ?
este aceasta clasa medie ? upper middle ?
salariile in IT sunt pe la 3000-5000 euro net/luna pentru cei cat de cat buni si poate trece de 8000-10.000 pentru freelanceri. presupun ca si pe alte domenii freelancerii pot castiga la fel de bine (nu pe toate insa).
insa totul depinde de cheltuieli si context.
o casa: poate fi la cucurigu in deal sau la cativa km de centru. poate fi insiruita, duplex, individuala. poate avea 100 mp de gradina sau 1000 mp. etc etc.
o familie care castiga spre 5000 pe luna se poate gandi la o casa in ceva zona bunicica insa nu neaparat mare/individuala - pentru ca 5000 poate insemna mult insa nu e atat de mult in acest context.
avem vecini care castiga peste 1 milion euro pe an (atat e publicat in declaratia fiscala a firmei in ce priveste profitul) sau si mai mult. ori ei nu stau in duplex ci au 50 ari de teren - la fel cum cei cu salarii in zona 3000-5000 au case mai mici.
deci iti permiti atat cat e plapuma.
ce ma distreaza insa in acest articol - desi e adevarat pot fi scapate anumite aspecte (de ex ca familia respectiva are active in altceva decat imobiliare) - impresia mea e ca isi doresc ceva mai mult decat le permite buzunarul. insa din start presupunerea ca vei face economii mutandu-te acolo - e fie o chestie puerila fie o chestie bazata pe "dorinta" - wishfull thinking. o familie cu copiii isi face calculele mai bine ... probabil ca in povestea frumoasa nu e cazul.
lipseste o analiza de impact cum bine spunea cineva: scoala, proximitate, oportunitati pe care le pierzi (ex - esti freelancer si trebuie sa te intalnesti cu un client - cum faci).
in rest - fiecare cum crede