În România am rămas pe același tip de vămuire ca acum 20 de ani, din păcate, a declarat Marcel Mutescu, director general la Direcția Generală a Vămilor (DGV). Potrivit acestuia, avem o vămuire clasică, pe când toată Uniunea Europeană a evoluat.

Directia Generala a VamilorFoto: ANAF

"Noi, din păcate, am involuat imediat după aderare când gestionam la momentul respectiv, la nivelul Autorității Vamale partea de proceduri vamale, atunci atinsesem undeva la 25% din operațiuni în proceduri simplificate, la domiciliu la momentul respectiv. Din păcate, după 10 ani, pare că în loc să mergem înainte ne-am dus înapoi. Sperăm acum să reimpulsionăm și eu promit că ne ținem să...", a spus el, în cadrul unui Webinar organizat de EY România.

  • În birourile vamale, în special cele din București și Ilfov, unde a crescut destul de mult numărul de operațiuni, deja am luat măsuri pentru suplimentarea personalului.
  • La nivelul întregii țări am dispus structurilor vamale să facă întâlniri cu mediul de afaceri la nivel local și regional și inclusiv la nivel central.
  • La nivel central am înființat un grup de lucru care monitorizează aceste întâlniri, problemele pe care operatorii economici care doresc să aplice la proceduri simplificate. Venim în sprijinul operatorilor economici, acolo unde este nevoie, cu soluții personalizate.

"În primele două luni de când s-a început acest proces de promovare a procedurilor simplificate, am avut destul de multe situații în care operatori economici foarte mari, care trebuiau să acceseze proceduri simplificate, nu le accesau pentru că nu știu ce practică la un birou vamal sau excepția de la procedura respectivă nu era bine înțeleasă. Ca țintă ne-am fixat până la finalul anului cam 25% din operațiunile vamale să fie desfășurate prin proceduri simplificate. La 1 ianuarie ăsta ar trebui să fie procentul", a precizat el.