Tăvălug de promisiuni în programul PSD: noi majorări de pensii și salarii ● 100.000 de concedieri în turism până la sfârșitul anului ● Gratuitate pe transportul local și județean, de orice fel, pentru toti elevii ● Cu cât s-au scumpit în septembrie apartamentele în Capitală? Lider regional la abandonarea educației ● Pentru a susţine o familie cu doi copii în Bucureşti, cel puţin un părinte trebuie să aibă un salariu peste medie ● Enoiu: Criza va fi resimţită mai dur în primul trimestru al anului 2021 ● Lista localitatilor din Romania in care au fost inchise restaurantele si cafenelele incepand cu 7 octombrie ● Cum va arăta noua realitate economică post pandemie

Business reportFoto: Colaj foto

Tăvălug de promisiuni în programul PSD: noi majorări de pensii și salarii. Premierul din umbră al PSD, Sorin Grindeanu, a prezentat programul de guvernare pentru perioada 2021 – 2024, secțiunea economie și fiscalitate. PSD continuă strategia lui Liviu Dragnea din 2016 când, în timpul campaniei electorale, a pus accentul pe programul economic, în special pe majorarea pensiilor și a salariilor. În urmă cu patru ani, PSD nu a prezentat vreun program pe justiție, dar, ulterior, a intervenit în mod brutal în acest domeniu. Printre cei care au lucrat la programul de guvernare pentru campania de la alegerile parlamentare se numără și profesorul Cristian Socol, cel care a contribuit și la programul din 2016, fiind un puternic susținător al creșterii salariilor. În conferința de la sediul PSD, lângă Sorin Grindeanu a stat senatorul Radu Oprea, cel care a votat în 2017 moțiunea de cenzură depusă împotriva propriului coleg de partid, scrie Europa Libera.

Președintele Federației Industriei Hoteliere din România: 100.000 de concedieri până la sfârșitul anului / Pierderi de 3 miliarde de euro. Călin Ile, preşedintele Federaţiei Industriei Hoteliere din România, susține că aproximativ 100.000 de angajaţi din sectorul HoReCa vor fi concediaţi până la finalul anului, iar industria va suferi pierderi de trei miliarde de euro după deciziile Guvernului ca urmare a pandemiei de coronavirus. El a afirmat că hotărârea de marţi a Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă privind reînchiderea restaurantelor şi cafenelelor a fost luată fără ca autorităţile să prezinte vreo dovadă că acest sector a contribuit la răspândirea infecţiei, scrie punct.news.

Toți elevii: gratuitate pe transportul local și județean, de orice fel, pe durata întregului an. Elevii din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat vor beneficia de gratuitate la servicii publice de transport local și județean, rutier, naval, cu metroul, precum și feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a Il-a, pe tot parcursul anului calendaristic. Prevederile au fost adoptate miercuri de Senat, în calitate de for decizional al Parlamentului, prin amendarea Legii educației, dar pentru a intra în vigoare mai trebuie promulgate de șeful statului. Inițiativa aparține PSD, care a mai impus în Parlament, la începutul anului, un proiect cu prevederi similare, dar care a fost declarat neconstituțional. Proiectul respectiv mai stabilea că toți elevii pot intra gratuit la muzee, concerte, spectacole de teatru, operă sau film și la alte manifestări culturale și sportive organizate de instituții publice, potrivit profit.ro

În septembrie, în Bucureşti, s-au majorat doar prețul mediu de vânzare al apartamentelor cu trei camere şi chiriile cerute pentru garsoniere Doar două categorii de locuinţe au înregistrat creşteri de preţ, respectiv, a valorii chiriilor medii în septembrie, din București, potrivit portalului anunţul.ro. Acestea sunt apartamentele cu trei camere scoase la vânzare care au înregistrat o majorare a preţului mediu de listă cu 1,59% şi au ajuns la cea mai mare valoare medie din acest an, 93.071 euro, şi garsonierele ale căror chirii medii solicitate de proprietari au crescut cu 1,53%, la 265 euro/lună. În rest, la toate apartamentele noi sau vechi de pe piață au apărut reduceri de prețuri sau chirii medii, scrie economica.net

Lider regional la abandonarea educației. România s-a situat în 2019 pe locul al treilea în UE la ponderea tinerilor care au părăsit școala și nu urmează o formă de pregătire profesională, cu un procentaj de 15,3%, după Spania (17,3%) și Malta (16,7%).

Proporţia celor care au părăsit timpuriu procesul de şcolarizare a scăzut pe ansamblul Uniuni Europene, de la 11% în anul 2015 până la 10,2% în anul 2019. Procentajul celor care au părăsit timpuriu o formă de şcolarizare sau pregătire profesională (numită în lb. engleză ”early school leavers”) se referă la tinerii cu vârsta între 18 ani şi 24 de ani care nu s-au aflat într-o formă de învăţămînt la momentul cercetării efectuate sub egida Eurostat în cele patru săptămâni de dinaintea anchetei statistice, scrie cursdeguvernare.ro

Costurile vieţii în capitalele europene: pentru a susţine o familie cu doi copii în Bucureşti, cel puţin un părinte trebuie să aibă un salariu peste medie. Aşa cum v-am promis, ultimul material al zilei este tot o joacă de-a cifrele. Şi iată la ce m-am orientat/gândit. Am publicat ceva mai devreme un material despre nivelul de viaţă, bazat pe un scoring al celor de la Deloitte, din care rezulta că România stă cel mai prost din Uniunea Europeană. Am zis să căutăm să adâncim puţin analiza şi să vedem cum stau lucrurile în principalele capitale ale Europei. Am dat deoparte acele capitale a căror mărime e aproape cât a statului şi am căutat, unde altundeva decât pe Numbeo nişte date relevante. Aveam de ieri salariile medii nete în aceste oraşe. Am căutat şi cât îi costă pe locuitorii capitalelor europene utilităţile generale (electricitate, căldură, aer condiţionat, apă şi gunoi menajer). Am vrut să văd cine sunt cei care plătesc cele mai mari facturi şi cât reprezintă acestea într-un salariu mediu net. Apoi am mers mai departe şi am scos datele legate de costurile medii ale unei familii cu 2 copii care trăieşte în respectivele oraşe. Evident, le-am comparat tot cu salariul mediu net (eventual cu două salarii medii nete). Şi iată ce am obţinut, scrie FinEco24News.

Bogdan Enoiu, CEO al McCann WorldGroup România: Criza va fi resimţită mai dur în primul trimestru al anului 2021. Este o situaţie complicată şi sunt ţări puternice care nu o scot la capăt. Industria media, de marketing şi publicitate va înregistra o scădere între 15% şi 30%, pe fondul pandemiei. Criza economică generată de pandemia de COVID-19 va fi mai dură în primul trimestru al anului viitor, a spus în cadrul emisiunii de business ZF Live Bogdan Enoiu, CEO al agenţiei de publicitate şi marketing McCann WorldGroup România. „Economia este foarte fracţionată, sunt zone care au fost grav afectate, zone care nu au fost afectate. Îmi este teamă că perioada ianuarie-aprilie a anului viitor va fi dură. Criza va fi simţită mai dur în primul trimestru al anului 2021. Este complicat şi sunt ţări puternice care nu au o situaţie mai bună“, a spus Bogdan Enoiu. El consideră că este nevoie să fie reformat întregul sistem pentru ca deficitul ţării să nu mai înregistreze valori mari, precum cea prognozată pentru anul acesta, de circa 20 de miliarde de euro, adică aproximativ 8% din PIB-ul României, scrie Ziarul Financiar.

Lista localitatilor din Romania in care au fost inchise restaurantele si cafenelele incepand cu 7 octombrie. Începand de miercuri, 7 octombrie 2020, restaurantele si cafenelele din Bucuresti s-au inchis. Masura a fost luata dupa ce numarul cazurilor de infectari a crescut alarmant in Capitala. Si in alte localitati din Romania au fost aplicate astfel de masuri. In Ilfov, Daniel Tudorel Zamfir, a anuntat ca restaurantele si cafenelele din 13 localitati au fost inchise deoarece rata incidentei cazurilor de Covid-19 din ultimele doua saptamani a depasit 1,5 la mia de locuitori. Este vorba despre localitatile Berceni, Branesti, Bragadiru, Buftea, Chiajna, Chitila, Corbeanca, Dascalu, Domnesti, Mugurele si Otopeni, conform oficialului, citat de ziare.com.

Cum va arăta noua realitate economică post pandemie. Avantajele competitive pe care le are România. La șase luni de la izbucnirea crizei coronavirusului, în condițiile necesitații adaptării la noile condiții de distanțare, comportamentul atât al persoanelor cât și al companiilor s-a schimbat semnificativ. Probabil, cea mai puternica schimbare in comportament a fost cea legată de modul în care călătorim. Și in special, călătoria cu avionul. Practic, la declanșarea crizei traficul aerian a scăzut si cu 99%. Efectul asupra companiilor aeriene si aeroporturilor a fost extrem de puternic, multe dintre companiile din acest domeniu necesitând ajutor de stat pentru supraviețuire. Ulterior, pe măsura ridicării restricțiilor, traficul a început să crească, însă, conform estimărilor industriei, traficul va reveni la nivelul din anul 2019 undeva în perioada 2025-2027. Transportul aerian depinde de două componente majore ale cererii de călătorii: turismul și călătoriile de afaceri, scrie project-e.