Băncile și-au modificat sistemele informatice și și-au stabilit fluxurile operaționale, dând drumul oficial programului Noua Casă. La un credit de 200.000 de lei luat pe 25 de ani, prima rată ar fi de 1074 lei (la BRD) sau de 1178 de lei (la Raiffeisen Bank). BCR ne-a trimis un exemplu de credit de 160.000 de lei luat pe 30 de ani (unde rata lunară ar fi de 803 lei) iar reprezentanții CEC Bank spun că o familie care ar accesa un credit de 540.000 lei (echivalent a 111.000 euro) pe 25 de ani ar avea de rambursat lunar băncii 2944 lei. Vezi in text calculele băncilor, simulările HotNews și ce recomandă un vicepreședinte de bancă celor care doresc o locuință prin noul program.

Noua casaFoto: Hotnews
  • ​BRD-Societe Generale începe derularea acordării de credite în cadrul programului Noua Casă, practicând o dobândă de IRCC + 2pp. Astfel, pentru finanțarea unei locuințe (construită sau consolidată cu mai puțin de 5 ani în urmă), în valoare de 200.000 lei printr-un credit pe 25 de ani și rambursat în 300 de rate lunare egale, valoarea primei rate lunare va fi de 1.074,54 lei, iar valoarea totală plătibilă: 328,810.88 lei, au transmis HotNews.ro reprezentanții băncii. Valoarea totală plătită pe perioada creditului poate descrește ca urmare a rambursărilor în avans, această sumă totală incluzând comisionul de analiză dosar 0 lei, comision de administare credit 0 lei, comision de gestiune datorat FNGCIMM 0,40%/an aplicat la 50% din soldul creditului, cost cu evaluarea imobilului adus în garanție (apartament) 370 lei. DAE este de 4,49% și nu cuprinde asigurarea de viata (aceasta fiind optionala) si cea a imobilului (aceasta fiind obligatorie si depinde de valoarea acestuia), ne-au mai spus reprezentanții BRD.
  • La BCR, exemplul de calcul a fost luat pentru un împrumut de 160.000 de lei luați pe 30 de ani. Dobânda percepută de BCR este de 4,41% (2% + IRCC), IRCC: 2,41%, iar comisionul de evaluare imobil: 370 lei, inclusiv TVA. Se mai percepe un comision de gestiune FNGCIMM - 0,40% anual, calculat la valoarea garanţiei. Având aceste date, rata lunară comunicată de BCR va fi de 803 lei (nu include comisionul de gestiune datorat FNGCIMM), iar valoarea totală plătibilă: 294.815 lei. Dobândă anuală efectivă (DAE): 4,72 %
  • Raiffeisen Bank a fost prima care a anunțat lansarea noului program. La ei, un credit de achizitie locuinta de 200.000 lei, pe o perioada de 300 luni (25 ani) - dobanda variabila de 5,16% (IRCC+2,75%), valabila pentru clientii care isi incaseaza salariul in cont la Raiffeisen Bank - rata lunara este 1.198,25 lei, DAE 5,75% pe an si valoarea totala platita de client de 371.259,67 lei. In calcul DAE au fost luate comisioane si taxe, dar si costurile asigurarii imobilului (cea obligatorie PAD si cea facultativa), in situatia in care ar fi incheiate cu societatea de asigurari a bancii si taxa de evaluare a fost considerata a fi aferenta unui raport intocmit de catre un evaluator cu care banca are conventie.
  • CEC Bank a anunțat și ea că produsul Prima Casă este disponibil, la o dobândă de 1,9% (sub dobânda standard din piață de 2%) pentru cei care îşi încasează salariile prin CEC Bank. oferta "Noua Casă" a CEC Bank prevede o rată a dobânzii de 4,31% la lei (IRCC + marjă fixă de 1,9 puncte procentuale) în cazul celor care îşi încasează salariul prin CEC Bank. Practic, o familie în care fiecare dintre soţi încasează aproximativ salariul mediu pe economie (aproximativ 3.400 lei net/lună/persoană), fără alte rate, poate accesa un credit pe 25 de ani de 540.000 lei (aproximativ 111.000 euro). Rata lunară ar fi de 2.944 lei în cazul încasării salariilor prin CEC Bank, iar DAE de 4,39%, susţine CEC Bank.

Trei sfaturi pentru un tânăr care vrea un împrumut pentru locuință

O casă este poate achiziția care trebuie cel mai bine cumpănită. Nu doar din punct de vedere financiar. Deci calculul despre cum să obțin mai repede creditul ar fi ultimul pe lista, explică într-o discuție cu HotNews.ro vicepreședintele Raiffeisen Bank, Vladimir Kalinov.

Să va explic: să zicem că suntem un cuplu tânăr. Întâi e o întrebare despre ce ne trebuie acum că locuința, din punctul de vedere al spațiului, ce funcționalități -iată, în criză pandemică vedem necesitatea unor spații de lucru funcționale un timp mai îndelungat -și, da, ce are nevoie absolută fiecare dintre noi și ce nu suportă fiecare într-un spațiu unde stăm zi de zi. Unde ne vedem peste 5 sau 10 ani și ce se mai poate întâmpla între timp?

O să ziceți că nimeni nu poate prevedea azi ce va fi în 10 ani, din orice punct de vedere. Exact. Dacă azi îmi cumpăr o casă pentru ce îmi trebuie și îmi permit azi, cum fac dacă peste 2-3 ani se schimbă datele problemei?

  • Deci sfatul #1: nu va uitați la ceva peste potențialul cât de cât previzibil: adică peste prețul pieței, peste sau la limită posibilităților financiare, necorelat cu stilul de viață, cu ce-ți place să faci frecvent, chiar zilnic. Pentru că în loc să te bucuri că ai o casă a ta, efortul perceput (financiar, distante, vecinătăți și alte inconveniente) va fi prea mare.
  • Sfatul #2: daca peste un an-doi vrei sa vinzi, pentru ca de exemplu ai gasit un job mai interesant in alta parte, creste familia etc, se vinde repede sau nu? Adica vezi cam care e potentialul zonei. Plus ca daca privesti casa si ca pe o investitie pe termen lung, e bine sa ai un activ caruia ii creste valoarea in timp.
  • Sfatul #3 - financiarele. Ai grijă la următoarele lucruri:

1. începe sa economisesti devreme, pentru avans, dar si ca mod de viata; altfel iei in calcul tot ceea ce conteaza pentru tine la o casa atunci cand ai deja niste bani stransi, iti deschide mai multe optiuni. Fa-ti calculele bine, pune toate costurile in tabel, nu doar pretul, ci si reparatiile si renovarile, mobilarea, intretinerea, transportul.

2. Creditul: fa calculele comparativ la mai multe banci; alege de preferinta o rata fixa de dobanda pe cativa ani, pare azi mai scump, dar e mai stabil; pune rata lunara in contextul bugetului personal: scrie explicit la ce renunti (daca este cazul) ca sa poti plati rata si vezi daca rezultatul e in regula pentru viata ta.

3 bis: nu alege banca dupa criteriul „hai sa vad care imi da creditul mai mare” – tot tu il platesti, si pe cel mai mare, si pe cel mai mic.

Dezavantaje ale programului Noua Casa

In comparatie cu creditele ipotecare oferite de banci, creditele Noua Casa au cateva dezavantaje, arată finzoom.ro.

  • Aprobarea creditului dureaza cam doua saptamani in plus (fiindca trebuie sa aprobe si fondul de garantare - FNCGIMM)
  • Ai interdictie de vanzare a locuintei timp de 5 ani
  • Trebuie sa constitui un depozit colateral, cu echivalentul a 3 rate de dobanda (care se elibereaza abia cand termini de rambursat creditul)
  • Creditele Noua Casa sunt doar cu dobanda variabila, pe cand la banci creditele ipotecare sunt si cu dobanda fixa 5-7-10 ani, iar costurile per total sunt asemanatoare

Conditiile de eligibilitate la Noua Casa nu s-au schimbat, au ramas la fel ca la Prima Casa: nu exista restrictii de varsta sau de venit, doar sa achizitionezi prin credit prima locuinta si sa te incadrezi la toate conditiile de eligibilitate ale bancii.

Prin programul Noua Casa NU se mai pot construi case (cum se putea prin Prima Casa), se pot achizitiona doar locuinte finalizate si receptionate.

Ce mai arată simulările de calcul

Programul prevede credite de până la 140.000 de euro pentru locuințele noi, pentru care se cere un avans de 15% și credite de până la 70.000 de euro pentru locuințe mai vechi de 5 ani, cu un avans de 5%. HotNews.ro a făcut simulări pe baza datelor existente pentru a afla care este salariul net de care are nevoie un cumpărător pentru a se încadra în noile condiții.

Apoi, în calculele utilizate am folosit un DAE de 4,72%, ca medie a dobânzilor practicate în piață de principalii jucători. Există bănci care au dobânzi ușor mai mici așa cum sunt și bănci care utilizează un cost al banilor mai ridicat. Media este de circa 4,72%. De asemenea, am optat pentru varianta în care ratele rămân egale pe toată maturitatea împrumutului (mai există și varianta ratelor descrescătoare, dar am optat în calcule pentru varianta cu rate egale)

Cazul I: Apartament de 80.000 euro luat pe 20 de ani cu avans de 15%

Transformat în lei, valoarea apartamentului ar însemna circa 387.208 lei. Avansul de 15% reprezintă 58.081 lei (12.000 euro). Diferența de bani se ia prin credit, adică 329.126 lei. La o dobândă de 4.72%, rata lunară de plată este de 2121 lei. Ținând cont de gradul de îndatorare de 45%, nivelul salariului ar trebui să fie de 4713 lei net.

Cazul II: Apartament de 80.000 euro luat pe 25 de ani cu avans de 15%

Rata lunară coboară la 1870 lei, iar salariul minim acceptat este de 4155 lei net

Cazul III: Apartament de 80.000 euro luat pe 30 de ani, cu avans de 15%

Rata lunară ar urma să fie de circa 1710 lei, iar salariul net pentru a te putea încadra în program, de 3800 lei

Cazul IV: Apartament de 90.000 de euro luat pe 20 de ani cu avans de 15%

Rata lunară va fi de 2386 lei. Venitul minim lunar necesar: 5302 lei (net)

Cazul V:Apartament de 90.000 de euro luat pe 25 de ani cu avans de 15%

Rata lunară coboară la 2104 lei, iar salariul minim acceptat: 4675 lei (net)

Cazul VI: Apartament de 90.000 de euro luat pe 30 de ani cu avans de 15%

Rata lunară va fi de 1924 lei. Salariul net minim luat în calcul: 4275 lei.

Cazul VII: Apartament de 100.000 euro luat pe 20 de ani cu avans de 15%

Rata lunară 2651 lei, iar venitul net minim necesar ar fi de 5891 lei

Cazul VIII Apartament de 100.000 euro luat pe 25 de ani cu avans de 15%

Rata lunară:2338 lei. Salariul net necesar pentru a te încadra trebuie să depășească 5195 lei.

Cazul IX: Apartament de 100.000 euro luat pe 30 de ani cu avans de 15%

Rata lunară coboară la 2138 lei, cu un salariu net minim de 4751 lei.

Cazul X: Apartament la plafonul maxim de 140.000 euro, cu avans 15%, luat pe 20 de ani

Rata lunară va fi de 3712 lei, iar venitul net minim necesar de 8248 lei

Cazul XI: Apartament la plafonul maxim de 140.000 euro, cu avans 15%, luat pe 25 de ani

Rata lunară scade față de cazul precedent la 3273 lei, dar salariul net minim necesar rămâne ridicat: 7273 lei

Cazul XII: Apartament la plafonul maxim de 140.000 euro, cu avans 15%, luat pe 30 de ani

Rata lunară de plată coboară la 2994 lei, iar salariul minim necesar trebuie să depășească 6653 lei

În cazul creditelor de până la 70.000 euro, nivelul avansului ar urma să rămână la 5%. Asta înseamnă că la un apartament de de 70.000 euro luat pe 20 de ani, rata ar fi de 2074 lei (salariul minim acceptat de 4600 lei). Dacă împrumutul e luat pe 25 de ani rata ar fi de 1830 lei (la un venit minim net de 4066 lei), iar dacă împrumutul e accesat pe 30 de ani, rata coboară la 1673 lei (cu un venim minim acceptat de 3717 lei lunar).