​​”Ca măsură suplimentară pentru protejarea sănătății angajaților și a clienților săi și pentru reducerea timpilor de așteptare, Banca Comercială Română va permite accesul în unități exclusiv pe bază de programare. BCR extinde astfel proiectul-pilot de programări telefonice, derulat în ultimele luni, care s-a dovedit de succes”, au transmis miercuri reprezentanții băncii. Extinderea sistemului la nivelul întregii rețele, începând de luni, este una temporară și a fost accelerată de escaladarea, la nivel național, a ratei de cazuri de infectare cu COVID-19, precum și de apropierea sezonului rece, în contextul în care există cazuri în care se formează cozi în fața unităților bancare.

Agentie BCR cashlessFoto: Hotnews

“Siguranța și sănătatea clienților noștri continuă să fie cele mai importante preocupări pentru noi. În ultimele luni, am accelerat procesele de transformare digitală și am implementat noi modele de lucru, care vin în întâmpinarea clienților cu soluții cât mai practice. Ca urmare a contextului actual și a creșterii numărului de infectări, am decis să extindem imediat, în toată rețeaua BCR, sistemul de acces în agenții doar pe bază de programare. Este o măsură unică în sistemul bancar din România, dar care s-a dovedit eficientă în alte industrii, așa cum este în medicină, servicii și în multe alte domenii. Această decizie se aliniază strategiei noastre, pe termen lung, de transformare a modelului de business, atât prin digitalizarea serviciilor și a produselor bancare, cât și prin deservirea clienților pe principii de consiliere personalizată. Încurajăm clienții să apeleze la noul serviciu de progamare, deoarece îi va ajuta să efectueze la timp și rapid orice operațiune bancară, iar timpul petrecut la bancă va fi mult mai scurt”, a declarat Dana Dima, Vicepreşedinte Executiv Retail şi Private Banking, Membru al Comitetului Executiv.

Fiecare agenție BCR va beneficia de un număr de telefon dedicat, unde orice client BCR va putea face o programare. Detaliile și numerele de telefon vor fi disponibile pe pagina de web a băncii, www.bcr.ro, la Contact Center BCR - *2227, dar și la sediul fiecărei sucursale. Astfel, orice client, persoană fizică sau juridică, va trebui să sune la numărul de telefon aferent agenției unde dorește sau necesită asistență din partea unui angajat BCR. Totodată, angajații BCR prezenți în sucursale vor fi pregătiți să ajute clienții în stabilirea programărilor.

De la izbucnirea pandemiei, BCR și-a extins progresiv și accelerat serviciile și produsele care pot fi accesate, atât în mediul online, cât și telefonic. Prin George, platforma de mobile & internet banking, clienții au posibilitatea, încă de anul trecut, să își gestioneze complet relația cu banca 100% online: vizualizare conturi, generare extrase, blocare și deblocare carduri, mărire limită de acces la cash prin card, plată facturi de furnizori, accesare & obținere credit de nevoi personale sau refinanțare credite de la alte bănci, asset-management, asigurări și multe altele.

Pentru a veni și în sprijinul persoanelor care nu sunt atât de familiarizate cu tehnologia, BCR a extins și gama de operațiuni disponibile prin telefon, în Contact Center, serviciu disponibil în fiecare zi, 24 de ore din 24. Astfel, în prezent, telefonic, se pot efectua următoarele operațiuni:

• Verificare cont curent;

• Asistență de specialitate în utilizarea serviciilor de Internet și Mobile Banking;

• Asistență de urgență si suport utilizare pentru carduri;

• Preluare acord livrare carduri noi la domiciliu;

• Plată facturi (în limita unei singure facturi și a unei sume maxima de 300 de lei);

• Informaţii personalizate și generale despre produsele şi serviciile BCR;

• Transferuri bancare prin serviciul Alo24;

• Actualizare de date.