​Afacerile cu motociclete nu doar că s-au recuperat după primele 8 luni din acest an, dar au reușit aproape să își dubleze volumul, arată datele transmise joi de Institutul Național de Statistică. Service-urile auto vin din urmă, cu un grad de recuperare de peste 99% și de comerțul cu piese auto (90% din afacerile din primele 8 luni de anul trecut). La capătul celălalt al listei sunt afacerile care sunt la jumătate din ceea ce erau anul trecut: turismul (51%), jocurile de noroc (puțin peste 60%) și sectorul HoReCa (69%), mai arată calculele INS.

MotocicleteFoto: Dechev | Dreamstime.com

Pe total, În perioada 1.I-31.VIII.2020 comparativ cu perioada 1.I-31.VIII.2019, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie brută, a înregistrat o cifră de afaceri mai mică cu 12,2%, ca urmare a scăderilor înregistrate la comerţul cu autovehicule (-18,0%), comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (-9,5%) şi la activităţile de întreţinere şi reparare a autovehiculelor (-0,9%). Comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor a crescut cu 78,7%.

Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie brută, în perioada 1.I-31.VIII.2020 a înregistrat o cifră de afaceri cu 34,0% mai mică comparativ cu perioada 1.I-31.VIII.2019, influențată de reducerea cifrei de afaceri la: activitǎţile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (-48,6%), activităţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (-37,8%), activităţile hotelurilor şi restaurantelor (-31,0%), activităţile de spălare şi curăţare (uscată) a articolelor textile şi a produselor din blană (-23,8%) şi serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (-15,0%).