Cîţu: Sunt primul care recunosc că măsurile pe care le-am luat nu au fost perfecte

de F.B.     HotNews.ro
Miercuri, 21 octombrie 2020, 17:09 Economie | Finanţe & Bănci


Florin Citu
Foto: facebook
​Măsurile pe care le-am luat nu au fost perfecte din primul moment şi sunt primul care recunoaşte asta, însă acest Guvern a venit imediat cu îmbunătăţiri dacă a văzut că nu funcţionează ceva, a declarat, miercuri, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, la conferinţa anuală a Asociaţiei Berarii României, potrivit Agerpres.

"Măsurile pe care le-am luat în acest an au fost pentru susţinerea întregii economii. În general, când am adoptat o măsură, m-am uitat să fie folosită de toată economia, să nu discriminăm. Dar sunt sectoare în economie care au fost afectate mai mult. Aici trebuie să recunosc că cele mai bune soluţii, 'fine tuning-ul', au venit din discuţiile cu sectorul privat. De fiecare dată am venit cu ceva nou şi atunci aştept, suntem flexibili, dar soluţiile nu trebuie să vină numai de la noi", a spus Cîțu.

Potrivit acestuia, în discuţiile pe care le-au avut cu reprezentanţii diferitelor sectoare, au venit cu cadrul general.

"Toate programele le facem împreună (cu mediul de afaceri - n. r.). Să ştiţi că şi Kurtzarbeit - munca flexibilă - a fost făcut după discuţii de câteva luni de zile cu Coaliţia pentru Dezvoltarea României. Suntem într-o perioadă dificilă, nimeni nu a mai trecut prin aşa ceva, nimeni nu are o soluţie sau nimeni nu ştie exact ce să facă şi, de aceea, trebuie dialog. Sunt primul care recunosc că măsurile pe care le-am luat nu au fost perfecte din primul moment, dar acest Guvern a venit imediat cu îmbunătăţiri cum a văzut că ceva nu funcţionează. Aceeaşi flexibilitate o vom arăta şi în perioada următoare", a afirmat Cîţu.

Oficialul a amintit că, la ora actuală, România este singura ţară din Uniunea Europeană (UE) în care investiţiile au avut o contribuţie pozitivă la dinamica PIB, în prima jumătate a anului.

"România este într-o perioadă în care urmează alegeri şi veţi vedea o groază de fake news-uri despre ceea ce a făcut acest Guvern. Astăzi, România este singura ţară din Uniunea Europeană în care investiţiile au avut o contribuţie pozitivă la dinamica PIB, în prima jumătate a anului. Am reuşit acest lucru chiar dacă a fost greu şi România nu este cea mai bogată ţară din Europa. Am reuşit asta pentru că suntem flexibili şi, atunci când o măsură pe care am luat-o am văzut că nu funcţionează perfect, am îmbunătăţit-o. Aşa vom face şi în perioada următoare. Au fost discuţii şi ieri (marţi, 20 octombrie - n. r.) cu sectorul HoReCa să mergem într-o direcţie să vedem cum putem să reducem din efectul acestei pandemii. Urmează aceste măsuri cu granturile şi sunt discuţii cu Comisia Europeană de suplimentare a acestor fonduri, aşa cum am făcut la IMM Invest", a precizat ministrul Finanţelor Publice.

Asociaţia Berarii României a organizat, miercuri, evenimentul anual al industriei berii, cu titlul ''Berea face cinste României''.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





1666 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by