Anul 2020 se apropie de sfârșit, la fel și măsurile luate pentru ajutorarea datornicilor persoane fizice afectate de pandemie. Deocamdată, nu este clar în ce modalități vor mai fi sprijiniți consumatorii cu credite la bănci și IFN-uri după epuizarea măsurilor luate în prima fază, însă, prelungirea crizei coronavirusului dă indicii în ceea ce privește schimbările în viitorul financiar al populației, pentru că e clar că efectele acestei pandemii se vor întinde mult timp de acum înainte, umbrind pentru cei mai în vârstă cetățeni anii petrecuți ca pensionari. Despre efectele asupra lor mă voi referi în ceea ce urmează.

Calu Monica, Asociația Consumers UnitedFoto: Hotnews

După cum știm, un număr însemnat de debitori au ales să suspende plățile ratelor lunare pentru diverse tipuri de credite luate la instituțiile financiare bancare și non bancare. Procedurile prin care se rambursează plățile suspendate sunt diferențiate pe tipurile de credite ipotecare și neipotecare au fost prevăzute în Normele de aplicare a Ordonanței de urgență 37/2020.

Astfel, pentru creditele ipotecare se prevede că: „Plata de către debitor a creanței reprezentând dobânda totală aferentă perioadei de suspendare la plată acordată creditelor ipotecare se va face eșalonat, începând cu luna imediat următoare încheierii perioadei de suspendare, în 60 de rate lunare egale, fără perceperea de dobândă pentru această componentă a creditului ipotecar.”

Pentru creditele ne-ipotecare, dobânda datorată de debitori corespunzător perioadei de suspendare se capitalizează la soldul creditului existent la sfârșitul perioadei de suspendare, iar capitalul astfel majorat se plătește eșalonat până la noua maturitate a creditelor sau până la maturitatea inițială în cazul restructurării creditelor, începând cu luna următoare expirării perioadei de suspendare, pe durata rămasă până la noua maturitate a creditelor sau până la maturitatea inițială în cazul restructurării creditelor. În graficul de rambursare refăcut după acordarea facilității de suspendare a obligației de plată se menține rata de dobânda la nivelul prevăzut în contractul de credit inițial încheiat între debitor și creditor”.

Deși este indubitabil că intenția guvernului a fost aceea de a atenua impactul pe care diminuarea sau sistarea veniturilor datorate crizei corona virusului le are asupra cetățenilor, totuși câteva efecte nedorite ale acestei amânări de plăți trebuie avute în vedere.

Unul dintre efecte este acela că, pentru creditele neipotecare, dobânda se capitalizează la soldul existent al creditului, astfel încât la rambursarea integrală a datoriei, suma totală de plată va fi mai mare decât aceea datorată inițial. Am putea spune că gura de oxigen oferită vine cu prețul aferent, că sacrificii trebuie făcute de ambele părți – creditor și datornic - cu toate acestea, unele efecte e posibil să nu fi fost cu adevărat evaluate, cum nici costurile sociale pe care le-ar putea genera să nu fie cele dezirabile, cel puțin pentru consumatori.

Astfel, pentru acei datornici aflați în preajma vârstei pensionării, creditul, având o nouă maturitate, mai lungă decât cea agreată la semnarea contractului de împrumut, este posibil ca împrumutatul să nu reușească să ramburseze integral noul sold până la retragerea din activitate, ci să continue să plătească rate și după pensionare. Asta în condițiile în care statutul de pensionar vine cu limitările de buget aferente. Ne putem confrunta în acest caz cu o nouă categorie socială și anume aceea a vârstnicilor pândiți de sărăcie datorată vechilor contracte angajate la instituțiile de credit.

În funcție de tipul de credit în care sunt angajați, unii dintre aceștia ar putea să-și piardă casele cu care au garantat împrumuturile datorită incapacității pe a suporta plata lunară a ratelor din pensie. Pentru România, este o situație inedită, având în vedere că împrumuturile bancare și non-bancare pentru achizițiile de imobile au devenit familiare preponderent după anii 2000, iar modelul social încetățenit era acela al anilor liniștiți de după pensionare, când nu ar mai exista presiunea ratelor la locuință.

Una dintre schimbările pe care societatea le-ar simți în acest caz ar putea fi acela al unui număr mare de vârstnici care să apeleze la procedura falimentului personal, eventual apariția unor pensionari cu patrimoniul aflat sub administrarea comisiilor de insolvență până la rezolvarea incapacității de plată. Rezolvarea unei astfel de stări financiare ar fi redresarea și ieșirea din insolvență, fie lichidarea patrimoniului până când creditorii vor fi epuizat căile de recuperare a datoriilor. În toate aceste situații însă, posibilitatea persoanei de a dispune de bunurile și veniturile proprii va fi drastic îngrădită de prioritățile de plată a datoriilor.

Deocamdată nu cunoaștem și nici nu putem prognoza cât de mult în timp se va întinde criza generată de pandemie și nici nu putem face o evaluare a numărului de persoane în vârstă care se vor confrunta cu aceste probleme de îndatorare. Nu putem să apreciem nici cât de mult din bugetul mediu al unui astfel de pensionar va fi alocat plății ratelor lunare amânate prin moratoriu sau chiar moratorii, dacă noi astfel de măsuri vor fi puse în practică și după sfârșitul lui 2021. Dar nu ne vom mira dacă vom vedea un număr mare de vârstnici care vor continua să lucreze și după vârsta de pensionare forțați de necesitatea de a achita creditele angajate în timpul vieții active.

O altă posibilitate este ca efortul făcut de stat pentru a susține un număr mare de persoane și de afaceri în perioadele de lock-down și de suspendare a diverselor încasări la buget, să se reflecte nu numai în sporirea nivelului taxelor și al impozitelor, ci și într-o creștere mai rapidă a vârstei limită de pensionare. La aceasta ar putea contribui, de altfel, și creșterea vârstei medii a populației active și îmbătrânirea societății.

În subsidiar și trebuie amintit și că instituțiile bancare și non-bancare vor dori să recupereze din costurile acestei atenuări a poverii plăților din pandemie și este de așteptat ca acestea să crească după criză prețurile pentru diversele servicii percepute. Demult nu mai este o noutate că o mare parte din profitul lor este format din comisioanele încasate de la consumatori, iar acest trend este unul la nivel european.

Sunt bănci al căror profit este obținut în proporție de până la 30% din comisioane. Mâna întinsă consumatorilor de către instituțiile financiare nu este neapărat un act al bunului samaritean, ci o strategie de evitare a unui colaps cel puțin de amploarea celui din criza creditelor ipotecare din 2008 pentru care consumatorii acum protejați vor suporta la rândul lor niște costuri viitoare. Aceste costuri vor vulnerabiliza financiar și vor afecta mai mult consumatorii vârstnici captivi serviciilor financiare oferite de retailerii clasici decât pe cei tineri, mai adaptabili și mai deschiși la inovare și la avantajele aduse de fintechurile aflate acum la frontieră, dar care vor câștiga teren pe măsură ce digitalizarea se va generaliza. Strategiile guvernamentale de protejare a consumatorilor vulnerabili, în care se includ și persoanele vârstnice, trebuie să aibă în vedere o distribuire echitabilă a costurilor pandemiei, astfel încât excluziunea financiară să nu devină apanajul inerent vârstei a treia.

Desigur, pentru persoanele în vârstă aflate în pragul pensionării care vor mai plăti ratele la credite ani buni după retragerea din activitate, se mai pot lua de către guvern măsuri suplimentare de protecție, de exemplu prin utilizarea de stimuli fiscali în cazul continuării muncii sau scutiri de taxe și impozite sau un nivel mai redus al acestora pentru cei pensionați. O altă posibilitate este ca inclusiv instituțiile de credit să își modifice produsele puse pe piață prin care să fie prevăzute inclusiv oferte de rescadențare a datoriilor sau de refinanțare care să se adapteze situației și bugetelor pensionarilor debitori.

Cu toate acestea, deși nespecifică României, cum nu este în multe state ale Uniunii Europene, insolvența personală ar putea să devină un mijloc comun și nu unul exotic ca posibilitate de a împiedica executarea silită a datoriilor la bănci prin evacuarea datornicilor și vânzarea la licitație a caselor pentru care s-a plătit literalmente o viață întreagă.

Pentru generațiile mai tinere, în lumina crizei economice profunde care se preconizează a urma pandemiei, falimentul personal – un concept familiar mai degrabă datornicului american, decât celui de pe meleagurile noastre ar putea să scape de aura de anatemă socială de inaptitudine a cuiva de a-și gestiona finanțele personale. Ar putea fi privit doar ca fiind mijlocul legal de acces la un nou început financiar. Dar tot pentru cei mai tineri ar fi și un prilej să pună în balanță decizia de a cumpăra ultimul model de telefon mobil față de aceea de a contribui la un plan de pensii privat sau la asigurări de viață și de sănătate sau de a pune banii într-un banal cont de economii.

Cu siguranță, însă, pentru mulți dintre consumatori, vârsta de aur nu va arăta așa cum și-au imaginat-o atunci când au semnat contractul de credit.

N.Red: Calu Monica este jurist cu peste zece ani de experiență în zona apărării drepturilor consumatorilor.