Ministerul Finanțelor Publice (MFP) încearcă să atragă bani de la populație prin noi emisiuni de titluri de stat Fidelis în lei și euro, se arată într-un comunicat de presă al instituției. Acestea vor putea fi achiziționate prin BT Capital Partners&Banca Transilvania, BCR și BRD începând de luni, 9 noiembrie. După subscriere, vor fi listate automat la Bursa de Valori București.

FidelisFoto: MFP

Vezi prospectul emisiunilor Fidelis pentru populatie

Principalele date pentru emisiunile Fidelis

Oferta de titluri de stat din cadrul programului Fidelis se deruleazã în perioada 9 - 27 noiembrie 2020.

Pentru subscrierea inițialã a titlurilor nu se aplicã comisioane de cãtre bãncile intermediare, iar veniturile obținute, atât din dobânzi, cât și din câștigurile de capital sunt neimpozabile.

Valoarea nominalã a unui titlu de stat este de 100 de lei pentru emisiunea în lei și 100 de Euro pentru emisiunea în Euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de Euro. În emisiunea de titluri de stat FIDELIS pot investi persoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta de peste 18 ani, pânã la data închiderii Ofertei, inclusiv.

Procedura de subscriere:

Emisiunea în lei

· Pe baza unui formular de subscriere, în cazul BT Capital Partners&Banca Transilvania și BRD - Groupe Société Générale S.A., sau în baza unui contract de investiții financiare pe piața bursierã deschis la unul din membrii Sindicatului (BTCP, BCR, BRD) sau la intermediarii autorizați care au semnat cu Lead Manager-ul (BT Capital Partners&Banca Transilvania) angajamentul privind respectarea condițiilor ofertei;

· Pentru subscriere, încasarea cupoanelor și a valorii nominale la scadențã, investitorii trebuie sã menționeze un cont bancar pentru plãți ulterioare.

Emisiunea în Euro

· Se realizeazã doar în baza unui contract de investiții financiare pe piața bursierã deschis la unul din membrii Sindicatului de intermediere sau la intermediarii autorizați pentru tranzacții la Bursa de Valori București care au semnat cu Lead Manager-ul angajamentul privind respectarea condițiilor ofertei.

Este a doua serie de titluri lansată de MFP anul acesta.

În tranșele lansate la mijlocul verii, Ministerul Finanțelor Publice a atras de la populație peste 2 miliarde de lei (1,22 miliarde lei și, respectiv, 168,4 milioane euro). Oferta primarã de vânzare de titluri de stat pentru populație (FIDELIS) s-a derulat în perioada 15 iulie - 7 august.