Economiștii nu sunt optimiști cu privire la evoluția economică, având în vedere valul doi al pandemiei în care ne aflăm. Ei cred că autoritățile au fost prea încrezătoare într-o revenire spectaculoasă. HotNews.ro a discutat despre noile date de la Institutul Național de Statistică (INS) cu Ionuț Dumitru - economist șef Raiffeisen Bank, Petrișor Peiu - analist economic și Dragos Cabat - analist financiar.

HotNews.roFoto: Hotnews

Foarte pe scurt:

  • Ionuț Dumitru: Sunt incertitudini mari. Dacă zona euro va avea o nouă scădere în trimestrul IV, probabil că și România va avea o performanță dezamăgitoare în trimestrul IV
  • -5% pentru 2020 s-ar putea să fie optimist în momentul de față, iar prognoza Guvernului, de -3,8%, este optimistă (Ionuț Dumitru)
  • Petrișor Peiu: Nu e un motiv de optimism, să știți. În trimestrul IV cred că vom avea o altă situație dificilă. Probabil vom avea un W. E clar că e un val 2
  • Evoluțiile sunt mult mai spectaculoase în Vest (Petrișor Peiu)
  • Dragoș Cabat: Radical este cel mai aproape de realitate. Se va păstra radicalul în măsura în care valul doi va fi oprit la timp. Deocamdată nu pare așa și atunci sunt șanse să fie un W.
  • Autoritățile au avut așteptări ceva mai mari de cât de repede o să se ducă în sus, în principal consumul, sau cât pot investi (Dragoș Cabat)

Nicio surpriză, dar o scădere de -5% pentru întreg anul este optimist

Ionuț Dumitru, economist șef Raiffeisen Bank spune că pentru ei nu e nicio surpriză trimestrul III.

„E în linie cu așteptările nostre. Relevant acum e că perspectivele pentru Trimestrul IV s-au deteriorat, date fiind restricțiile recente. Peste tot în Europa s-au implementat restricții, în unele țări chiar destul de dure. Colegii noștri de la Viena văd pentru Trimestrul IV în zona euro o scădere față de trimestru anterior. Se prefigurează un W în momentul de față pe informațiile cele mai recente”, a spus Dumitru.

• Sunt incertitudini mari. Dacă zona euro va avea o nouă scădere în trimestrul IV, probabil că și România va avea o performanță dezamăgitoare în trimestrul IV. Probabil tot scădere.

„Noi avem o estimare de -5% pentru anul acesta (pentru România n.r.). La un moment dat devenise pesimistă prognoza. Cred că este optimistă, mai ales dacă luăm în calcul și evoluțiile foarte proaste ale agriculturii și perspectiva asta de o nouă contracție în trimestrul IV. Deci -5% s-ar putea să fie optimist în momentul de față, iar prognoza Guvernului, de -3,8%, este optimistă”, consideră economistul șef al Raiffeisen Bank.

Nu avem motive de optimism

Petrișor Peiu, analist economic spune că nu stăm prea bine în context european.

„Deocamdată nu s-a publicat decât zona euro. Noi ar trebui să ne comparăm tot cu cei care sunt în afara zonei euro. Polonia, Ungaria încă nu au dat cifrele. Nu e un motiv de optimism, să știți. În trimestrul IV cred că vom avea o altă situație dificilă. Probabil vom avea un W. E clar că e un val 2. Nu știu dacă va fi scădere trimestru la trimestru”, a afirmat el.

În trimestrul IV, spune Peiu, fiind și alegerile, se vor închide foarte multe lucrări făcute prin județe.

• S-ar putea să îmbunătățească puțin datele, dar să ne cam tragă în jos la deficit. E clar că vom depăși 91 miliarde lei.

• Mă aștept să aibă dreptate Comisia Europeană în prognoza ei. S-a dovedit că are. Ei au spus că trimestrul III nu va fi excepțional.

„Evoluțiile sunt mult mai spectaculoase în Vest. Franța, care a avut o scădere de 18% în trimestrul II, acum a avut o revenire de 16%. E mai spectaculos acolo. La noi este la jumătate creșterea în trimestrul III față de scăderea din II în valoare absolută”, a precizat Peiu.

• Să vedem Polonia și Ungaria. Nu cred că vor sta și ei mai bine.

„Nu avem motive de optimism, să știți”, concluzionează economistul.

Nu mai are cum să se ducă spre V pentru că a venit valul doi

Dragos Cabat, analist financiar, este de părere că nu mai are cum să se ducă spre V revenirea economică pentru că a venit valul doi nu numai la noi, ci și în întreaga Europă.

• Radical este cel mai aproape de realitate. Se va păstra radicalul în măsura în care valul doi va fi oprit la timp. Deocamdată nu pare așa și atunci sunt șanse să fie un W.

„Dacă se va reuși oprirea valului doi acum în noiembrie, decembrie, ianuarie, nu numai la noi, dar și în Europa, atunci sunt șanse să avem radical, adică să ajungă creșterea economică la 80-90%, la sfârșitul anului 2021, din cât a fost PIB-ul pe 2019”, a precizat Cabat.

Potrivit acestuia, autoritățile au avut așteptări ceva mai mari de cât de repede o să se ducă în sus în principal consumul sau cât pot investi.

• Sumele investițiilor publice sunt mari. Și ele se pun la PIB. Că se cumpără medicamente, echipamente medicale și toate astea.

„Construcțiile au mers mult prea bine, ca un semn că sunt mulți bani de spălat în România, mulți bani negri”, a mai afirmat Cabat.

Consumul, spune el, nu și-a revenit și nu prea avea cum să-și revină în măsura în care mulți români au ales ca anul ăsta să nu-și mai facă vacanțele ca în anii precedenți.

„S-au gândit de două ori să consume mai mult. Pe componentele acestea nu avea cum să fie creșterea așa de mare”, a explicat economistul.

• Nici pe partea cealaltă, pe producție, nu aveai cum să îți revii imediat în măsura în care totuși multe companii fie au fost nevoite să lucreze la capacitate redusă, unele să fie oprite o perioadă. A scăzut cererea, atât cea de export, cât și cea internă.

„Dacă privești față de trimestrul anterior, evident că dacă ai avut o scădere mare, vei avea o creștere. Dacă privești pe termen mai lung sau cu același trimestru din anul anterior, nu putea această creștere să fie mare în măsura în care n-ai scăpat de criza din sănătate. A fost doar o perioadă ceva mai optimistă. Sperau (autoritățile n.r.) că nu o să fie un val 2. Spre sfârșitul trimestrului se vedea că nu se va materializa. Optimismul a fost prea mare”, a mai arătat el.

Citește și:

INS: Economia a scăzut în primele 9 luni cu 5,1%. În toamnă, PIB-ul a avansat cu 5,6% față de trimestrul anterior