Ce este un portofoliu individual de investitii și de ce am investi în el într-o perioadă de criză? Horia Braun-Erdei, CEO Erste Asset Management, a discutat, într-un interviu HotNews.ro despre motivele pentru care ar trebui sa investim acum, într-o perioadă în care nu știm exact ce aduce ziua de mâine, despre diferențele dintre un portofoliu individual, un fond de investiții și un depozit, dar și publicul căruia îi este adresat, de fapt, acest produs. "Într-un portofoliu individual de investiții putem accesa piețe internaționale care, poate, nu sunt accesibile prin fondurile locale care există pe piață. De asemenea, putem să accesăm clase de active, care nu sunt disponibile prin fondurile de investiții." - Horia Braun-Erdei, CEO Erste Asset Management

Horia Braun-Erdei, CEO EAMFoto: Erste Asset Management

Vizioneaza aici interviul integral:

Idei principale:

Portofoliul individual de investiții este practic un portofoliu format din investiții, instrumente financiare de tipul obligațiunilor, acțiunilor, dar și a fondurilor de investiții

• Într-un portofoliu individual de investiții, în general, te gândești la o perspectivă mai lungă. Sunt acei bani pe care vrei efectiv să îi pui deoparte pentru niște obiective pe termen mai lung pe care ți le construiești

• Riscurile sunt acelea specifice oricărei investiții în instrumente financiare. Portofoliul individual este un vehicul de investiții, o modalitate de a investi, dar până la urma investim tot în instrumente financiare clasice

• Într-un mod paradoxal, termenul lung ne ajută practic să reducem riscurile de investiții. Dacă astăzi investim pe un orizont scurt de un an de zile sau șase luni de zile, există posibilitatea de fluctuații, chiar și majore pe piață, așa cum am văzut în acest an cu pandemia

Fragmente din interviu:

Ce înseamnă portofoliul individual de investiții?

Particularitatea portofoliului individual este că el este adaptat cerințelor investitorului. Există un contract dedicat dintre administratorul de portofoliu și investitor, care stipulează condițiile acelor investiții, în funcție de profilul specific al fiecărui investitor. Practic, este adaptat particularităților unui investitor. Dacă vreți o parabolă, e diferența între un costum făcut la comandă și un costum prêt-à-porter.

De ce să investim acum pe termen lung, când nu știm ce se va întâmpla mâine?

Istoria ne demonstrează că piețele financiare evoluează pe o tendință ascendentă, în special dacă vorbim de acțiuni și de instrumentele mai riscante și cu cât orizontul nostru este mai îndepărtat, cu atât avem șansa de a prinde acest trend mai aproape și să trecem peste acele hopuri care pot apărea pe parcurs în așa fel încât, cum am spus, plaja de randamente se restrânge.

Dacă vă uitați la plaja de randamente a unui fond de investiții o să vedeți că ea este foarte largă pentru un orizont de un an. De exemplu, la un fond cu un portofoliu compus din 50% obligațiuni și 50% acțiuni, precum Erste Balanced RON, această plajă poate să fluctueze între aproximativ -37% și +61%.

Când extindem orizontul la șapte ani, plaja de randamente anualizate se restrânge mult, de la un pic peste 1% până la 11%. Deci avem o siguranță mai mare cu privire la ce trebuie să ne așteptăm de la investiția noastră. Asta e un paradox de fapt, dar pe piețele financiare el este demonstrat.

Ce aduce în plus față de investiția clasică într-un fond mixt sau de obligațiuni?

Putem să adaptăm atât plaja de investiții, gradul de diversificare al portofoliului la ceea ce-și dorește clientul în funcție de randamentul pe care îl așteaptă și în funcție de toleranța la pierderea maximă potențială pe care o are.

Putem, de asemenea, adapta profilul de lichiditate al portofoliului. Sunt unii clienți care vor, de exemplu, să retragă anumite sume după un an, doi ani sau trei ani și putem să construim portofoliul în așa fel încât să oferim această posibilitate de lichidare.

Există și o complexitate ceva mai mare. Într-un portofoliu individual de investiții putem accesa piețe internaționale care, poate, nu sunt accesibile prin fondurile locale care există pe piață. De asemenea, putem să accesăm clase de active, care nu sunt disponibile prin fondurile de investiții.

De ce ar alege cineva care are banii într-un depozit să vină către acest produs?

În momentul de față cred că trăim într-o lume în care dobânzile au scăzut la niveluri minime istorice. Și în România vedem această tendință de reducere a ratelor dobânzilor. Prin urmare, primul avantaj clar este de a oferi un randament superior acestor depozite.

Depozitul este un instrument de economisire pe termen scurt, în general, care îți oferă accesul imediat sau destul de rapid la niște economii. Într-un portofoliu individual de investiții, în general, te gândești la o perspectivă mai lungă. Sunt acei bani pe care vrei efectiv să îi pui deoparte pentru niște obiective pe termen mai lung.

Traversăm o perioadă de criză. Este indicat ca cineva să investească într-un astfel de produs? Dacă da, de ce?

Pentru un investitor care astăzi își propune sau în perioada de criză se gândește la o investiție, criza poate fi chiar o oportunitate. Am văzut în lunile martie, aprilie, mai acei investitori care au avut curaj și au intrat în piață în acele momente dificile. Aceia au putut să realizeze randamente semnificative până în momentul de față.

Din perspectiva aceea mai lungă contează ceva mai puțin când investești, pentru că așa cum spuneam, tendința e în general crescătoare cu cât lungim orizontul de investiții, iar dacă vorbim de investiții cu un termen mai scurt, cu un obiectiv mai scurt, care evident sunt puțin mai speculative, atunci criza, în general este asociată cu o scădere de prețuri, în speță, o scădere de prețuri comparativ cu fundamentele unui emitent.

Dacă analizăm atent și vedem că, de exemplu, pentru niște companii valoroase, efectul acela psihologic face ca multă lume să vândă în perioada de criză, deși acea companie are un business solid, acel moment este unul bun de a ne lua expunere pe acea companie. Business-ul acela solid își va arăta valoarea și vom vedea o revenire a prețului, probabil la un orizont chiar mai scurt de timp.

Asta este o lecție pe care am învățat-o din multiplele crize pe care le-am văzut. În general a existat o revenire pentru acei emitenți de calitate care au demonstrat și flexibilitate în business-ul lor, adaptându-se la condițiile speciale ale recesiunii economice.

Spuneți-mi, vă rog, care este investiția minimă?

Pentru un portofoliu individual de investiții, e eficient să construiești un astfel de portofoliu pornind de la o sumă de 300.000 de euro. Cam pe acolo ar fi, să zicem, limita minimă de la care costurile fixe încep să nu mai conteze, pentru că dacă acel portofoliu e mai redus ca valoare, există niște costuri fixe de tranzacționare care afectează performanța portofoliului și o erodează în timp.

Există un stres printre majoritatea oamenilor, cum că majoritatea profitului este „mâncat” de comisioane. Puteți să ne dați exemplu de un calcul pe un an de zile, la un venit minim, să spunem?

Putem să dăm niște exemple istorice cu privire la randamentele din trecut, dar ele nu sunt reprezentative pentru perioadele viitoare. Asta este diferența clară față de investițiile pe care le menționați în depozite sau în titluri de stat.

Dacă vorbim de investiții în instrumente cu risc scăzut, deși potențialul de randament este mai scăzut, comisioanele sunt mult mai redus. În schimb, pentru investițiile în instrumente cu potențial de câștig mai ridicat, în special acțiunile și unde nevoia de analiză este mult mai detaliată tocmai pentru că riscurile sunt mai însemnate, acolo comisioanele pot să fie ceva mai ridicate.

Dar, de exemplu, pentru un fond de acțiuni, comisionul de administrare e undeva la 2% pe când într-un fond de obligațiuni, acest comision este sub 1%. Cam acestea sunt, să zicem, nivelurile, dar din nou, nu putem face un calcul neavând datele fixe de randamente.

*****

Erste Asset Management va invita sa intrați pe www.erste-am.ro/ro/opendoorspentru o discutie individuala cu echipa de management pentru a descoperi solutiile investitionale potrivite dumneavoastra. Alegeți o zi și o oră pentru o discuție online unu-la-unu cu echipa Erste Asset Management!

​Articol susținut de Erste Asset Management