Numărul deceselor înregistrate în luna octombrie 2020 a fost de 27.491, cu 5.518 decese mai multe decât în luna septembrie 2020, iar numărul deceselor copiilor cu vârstă sub 1 an, înregistrate în luna octombrie 2020, a fost de 107 copii, în creştere cu 3 decese faţă de luna septembrie 2020, a anunțat joi Institutul Național de Statistică.

evolutieFoto: Hotnews

Comparația cu luna precedentă este afectată de faptul că înregistrările fenomenelor demografice înregistrează un decalaj din cauza faptului că există fenomene demografice produse în ultimele 4-5 zile ale lunii curente, care se înregistrează preponderent în luna următoare. De asemenea, fenomenul de mortalitate înregistrează o evoluție sezonieră, fiind mai accentuat în lunile de iarnă și înregistrând cele mai mici valori în lunile iulie, august, septembrie.

În luna octombrie 2020 s-au născut 16.546 copii, cu 1.490 mai puţini copii decât în septembrie 2020, au mai transmis oficialii INS. Sporul natural s-a menţinut negativ în luna octombrie 2020, decedaţii având un excedent faţă de noii născuţi de 10.945 persoane.

În octombrie 2020, două treimi din totalul numărului de decese s-a înregistrat pentru persoanele cu vârstă de cel puţin 70 ani (11535 decese, reprezentând 42,0% din total, s-au înregistrat la persoanele în vârstă de 80 ani şi peste, iar 6.812 decese, reprezentând 24,8%, la persoanele de 70-79 ani) şi 5.248 decese (19,1%) la persoanele în vârstă de 60-69 ani. Firesc, la polul opus, cele mai puţine decese au fost înregistrate la grupele de vârstă 5-19 ani (64 decese), 20-29 ani (109 decese) și 0-4 ani (127 decese).

Ce mai arată datele INS:

  • În luna octombrie 2020, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 9990 căsătorii, cu 2481 mai puţine decât în luna septembrie 2020.
  • Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr.202/2010 a fost de 2545 în luna octombrie 2020, cu 174 mai multe decât în luna septembrie 2020.
  • Numărul persoanelor care au decedat în luna octombrie 2020 a fost cu 6.412 mai mare faţă de luna octombrie 2019.
  • Sporul natural negativ s-a accentuat în luna octombrie 2020 faţă de cel din luna octombrie 2019 (-10.945 persoane în luna octombrie 2020, față de -6.195 persoane în luna octombrie 2019).
  • În luna octombrie 2020, în mediul urban s-a înregistrat decesul a 13.769 persoane (7.445 bărbaţi şi 6.324 femei), iar în mediul rural decesul a 13.722 persoane (7.348 bărbaţi şi 6.374 femei). Faţă de aceeaşi lună din anul 2019, numărul persoanelor care au decedat a crescut cu 3.515 persoane (2.062 bărbaţi şi 1.453 femei) în mediul urban și cu 2.897 persoane (1.622 bărbaţi şi 1.275 femei) în mediul rural.
  • În luna octombrie 2020 s-au pronunţat cu 364 divorţuri mai puţine decât în luna octombrie 2019. Efectele crizei sanitare asupra fenomenelor demografice sunt vizibile, în special în cazul deceselor care, din luna iunie, au înregistrat un trend crescător față de lunile corespunzătoare din anul 2019 și în cazul căsătoriilor care, începând cu luna martie, au înregistrat scăderi ale numărului de evenimente faţă de lunile corespunzătoare din 2019. Numărul nașterilor a scăzut în fiecare lună față de aceeași perioadă din anul precedent dar, începând cu luna august 2020, s-a înregistrat lunar un număr mai mare de născuţi-vii faţă de lunile corespunzătoare din anul 2019.

Pentru o caracterizare completă a fenomenelor demografice înregistrate în lunile martie-octombrie 2020 trebuie avut în vedere faptul că prevederile ordonanţelor militare au introdus anumite limitări în posibilitatea de desfăşurare a unor evenimente cu mai mult de 3 persoane, au limitat deplasările în afara locuinței și în afara localității, au suspendat activitățile în spații închise, au determinat Uniunea Notarilor Publici să amâne termenele pentru dosarele de divorț aflate pe rol după sistarea stării de urgență.

De asemenea, prevederile Hotărârilor de Guvern pentru perioada stării de alertă au impus anumite limitări în ceea ce privește numărul persoanelor care se pot întâlni în locurile publice, precum și prevederi privind organizarea de evenimente la un număr foarte mic de participanți, iar în ultima perioadă s-au impus măsuri de carantinare a unor localități și s-au suspendat, din nou, unele activități în spații închise. Datele trebuie interpretate în corelare cu informaţiile din surse administrative, în special cele publicate de Ministerul Sănătăţii, prin Institutul Naţional de Sănătate Publică, atrage atenția INS.