Opt români din zece spun că își vor petrece Crăciunul acasă din cauza pandemiei. O treime își reduce bugetul de vacanțe și cadouri

de DP     HotNews.ro
Marţi, 15 decembrie 2020, 12:49 Economie | Finanţe & Bănci


Craciun in vremea pandemiei
Foto: James Veysey / Shutterstock Editorial / Profimedia
Mai bine de 80% dintre români spun că își vor petrece primul Crăciun în pandemie acasă, doar 14% vor merge la părinți sau bunici iar obișnuitele vacanțe în țară sau în străinătate sunt o opțiune doar pentru puțin peste 2% dintre români potrivit unui sondaj online relevant la nivel național și realizat prin Ivox la comanda Provident.

Pandemia a schimbat și obiceiurile de consum ale românilor. Mai bine de jumătate dintre respondenți spun că aleg să își mențină neschimbat nivelul cheltuielilor, în timp ce 38% taie din bugetul de sărbători. Principalul motiv pentru care românii se orientează către cheltuieli mai mici de sărbători este decizia de a face economii, pentru o treime dintre ei, dar și costurile mai mici ale cadourilor (30%) sau circumstanțele personale sau familiale schimbate (27%) contează în decizia de a cheltui mai puțin.

Mai mult, dacă anul trecut puțini erau cei care alegeau să cheltuiască mai puțin de Crăciun (12%, conform studiului IPSOS realizat la comanda Provident, în 2019), anul acesta românii au ales să fie mai cumpătați și procentul celor care au declarat că vor cheltui mai puțin bani decât pentru Crăciunul din 2019 s-a triplat.

Ca buget de cheltuieli pentru Sărbători, doi din zece români au pregătit între 200 și 400 de lei, în proporție egală cu cei care au bugetat 400-600 de lei. Peste 12% vor fi mai generoși, cu 801-1.000 de lei, dar aproape 12% se vor menține sub 200 de lei.

Paradoxal, anul acesta, aproape 5% dintre cei care nu au venituri lunare își bugetează peste 1.500 de lei pentru cheltuielile de Crăciun, față de doar 1,6% dintre cei care au venituri de până în 2.000 de lei. Cu toate acestea, cei mai generoși rămân cei din categoria veniturilor lunare de peste 4.000 de lei, cu 21% gata să consume mai mult de 1.500 de lei pentru cadouri.

Pentru a-și completa bugetul necesar sărbătorilor, 5% dintre români ar fi dispuși să contracteze un credit, iar 40% ar opta pentru sume mai mari de 1.500 de lei. 14% s-ar împrumuta cu 1.001-1.500 de lei, iar 13% ar avea nevoie de 401-600 de lei.

Aproape jumătate dintre respondenți spun că pandemia a avut un impact mare asupra planurilor de sărbători pentru că, inițial, își programaseră vacanțe în țară (23%) sau în străinătate (14%), ori să-și petreacă sărbătorile alături de prieteni, acasă (12,6%).

Dacă de Crăciun 80% dintre români stau acasă, Revelionul îi mai pune pe oameni în mișcare și generează mai multă socializare. Majoritari sunt tot cei aproape șapte din 10 români care vor sta acasă, dar 9% vor merge la familie, 7% vor invita familia acasă, aproape 7% vor merge la prieteni și 4% își vor chema prietenii acasă.

Între timp, dacă statul acasă primează pe 25 și 31 decembrie, românii se vor întâlni și înghesui în mall, la cumpărături. Peste 56% dintre aceștia se vor aproviziona și vor lua cadouri din centrele comerciale și mall-uri, 22% vor prefera confortul casei și vor comanda online, cu livrare, 14% vor apela la magazinele de cartier, iar 7% vor face provizii direct de la micii producători.

Sondajul a fost realizat în perioada 27.11.2020 - 02.12.2020 pe un eșantion reprezentativ la nivel național de 1.555 de persoane, prin metoda CAWI, pe populația cu vârsta de peste 18 ani.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





1077 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    cred ca (Marţi, 15 decembrie 2020, 13:47)

    costelo999 [utilizator]

    esantionul a avut numai 18 ani


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by