Pentru noi, specialiștii în protecția informațiilor și a datelor cu caracter personal, anul acesta a fost o mină de aur, a declarat Bogdan Panait, CEO Lexdata, la o conferință organizată de Oxygen Events, precizând că au fost scoase la iveală exact acele breșe, disfuncționalități, probleme și lipsa conștientizării importanței protecției datelor cu caracter personal.

GDPRFoto: Convert GDPR

„(2020 n.r.) a scos la iveală și foarte multe slăbiciuni din punct de vedere cibernetic, lucru care pe noi ne ajută. Ne ajută să ne facem treaba mult mai bine în interesul persoanelor vizate, a persoanelor fizice dar și mediului de business. Pentru România anul acesta reprezintă anul de începere a unui nou mileniu”, a spus el.

Potrivit acestuia, din punct de vedere al digitalizării noi aveam foarte mulți pași făcuți înainte, în schimb ne lipseau niște cărămizi în această construcție.

„Anul acesta ne-a arătat acele găuri în construcție și cred că ne constrânge să le umplem cu cărămizi și să nu mai lipim niște afișe. Sper într-o digitalizare responsabilă în România, atât din punct de vedere al instituțiilor, cât și din ceea ce le revine celor din mediul privat”, apreciază Panait.