Probabilitatea lansarii negocierilor de aderare la OCDE (Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica) este din ce in ce mai ridicata (acest eveniment ar putea avea loc in 2021), consideră economistul șef al Băncii Transilvania, Andrei Rădulescu, într-un raport publicat miercuri. ”Din perspectiva continentala Romania este favorita in Europa pentru a adera la OCDE, un proces dependent in primul rand de indeplinirea unor criterii fundamentale: societate democratica, cu respectul statului de drept si drepturilor omului; economie de piata, cu grad ridicat de deschidere si transparenta”, arată Rădulescu.

Andrei Radulescu, BTFoto: LinkedIn

Ce se mai spune în Raportul BT:

  • Atragem atentia cu privire la procesul de convergenta din perspectiva PIB/locuitor la paritatea puterii de cumparare, aspect evidentiat in primul grafic alaturat. Astfel, la final de 2019 acest barometru al dezvoltarii s-a situat in Romania la 65,6% din media Zonei Euro si 69,5% din nivelul mediu inregistrat la nivelul Uniunii Europene si Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE).
  • Pe de alta parte, atragem atentia cu privire la provocarile din perspectiva convergentei in materie de alti indicatori de dezvoltare, aspect fundamental pentru modernizare si crestere economica durabila. Se mentioneaza majorarea vitezei de incorporare a Revolutiei Digitale, cresterea alocarilor pentru cercetare & dezvoltare si ameliorarea indicatorilor din sfera invatamantului superior.
  • Incidenta pandemiei coronavirus (un soc fara precedent in perioada postbelica) a evidentiat si oportunitatile de dezvoltare si transformare la nivel mondial, in sfera europeana si pe plan intern.
  • La momentul declansarii crizei sanitare economia Romaniei evolua la un nivel apropiat de potential, dar inregistra deficite de cont curent si in sfera finantelor publice si se confrunta o marja redusa de manevra din perspectiva mix-ului de politici economice.
  • Subliniem faptul ca, spre deosebire de socurile (endogene) anterioare, incidenta pandemiei (un soc exogen) a surprins economia intr-o pozitie foarte buna din perspectiva inzestrarii cu resurse (umane, digitale si financiare), fara dependenta de exterior.
  • Imediat dupa incidenta crizei sanitare am asistat insa la implementarea rapida de masuri monetare neconventionale, fiscal-bugetare si de venituri fara precedent la nivel mondial, cu un volum cumulat al programelor de aproximativ 20 trilioane dolari.
  • Pe plan intern autoritatile responsabile cu implementarea politicilor economice au reactionat in pofida marjei limitate de manevra, beneficiind si de modificarea de paradigma in sfera finantelor publice, precum si de masurile fara precedent adoptate de Rezerva Federala din SUA si Banca Centrala Europeana din Zona Euro si de programele lansate la nivelul Uniunii Europene.
  • Economia Romania a inregistrat o ajustare cu un ritm mai redus ca intensitate (comparativ la cel inregistrat la nivelul Zonei Euro – principalul partener economic). In plus, investitiile productive au continuat sa creasca in 2020, inclusiv in T2, trimestrul cu cea mai puternica scadere a economiei per ansamblu de la inceputul anilor 1990.
  • Cu alte cuvinte, baza productiva a economiei nu s-a erodat, iar perspectivele de politica economica (mondiale, europene si interne) coroborate cu potentialul ridicat de dezvoltare din perspectiva infrastructurii critice exprima premise foarte bune pentru evolutia investitiilor productive in ciclul economic care tocmai a inceput.