Loteria nu mai este la modă la fel cum era în anii trecuți, dar totuși mai sunt unele persoane ce cheltuiesc frecvent în speranța că 6/49 le va aduce mulți bani peste noapte. Șansa de a lua premiul cel mare este de 1 la aproape 14 milioane. Dacă o persoană nu câștigă timp de mulți ani, aceia sunt practic bani pierduți. Nu se compară cu o investiție pe termen lung, așa cum explică și Horia Gustă, președinte AAF.

HotNews.roFoto: Hotnews

Foarte pe scurt:

  • Horia Gustă: Loteria nu are cum să fie o investiție pentru că te bazezi pe niște extrageri de numere, nu pe altceva
  • Nu este investiție, ci doar noroc. E bazat pe extragerea unor numere aleatoriu.
  • De precizat ca am folosit dobanda compusa
  • O persoană care ar economisi banii și i-ar pune într-un depozit bancar timp de 10 ani ar obține între 3.556 – 3.800 lei (depinde de dobândă) - asta daca in general juca o varianta simplă
  • Dacă juca doua variante, atunci suma ar fi 6.680 – 7.141 lei (depinde de dobanda), după cei 10 ani
  • Investiția în titluri de stat ar însemna în primul caz - 3.881 lei, iar în cel de-al doilea 7.291 lei
  • Pe bursă. În primul caz: 4.789 – 5052 lei. În cel de-al doilea caz: 9.000 – 9.500 lei

O persoană merge săptămânal, de câțiva ani, într-o agenție a Loteriei române pentru a-și încerca norocul la 6/49. Joacă, de obicei, două variante de 6 numele. O costă 10,5 lei. Speră că va câștiga premiul cel mare. La final de săptămână stă cu emoții în fața televizorului când se extrag numerele. O dată a nimerit trei numere și avea sentimentul că se apropie de câștig. Asta făcut-o să creadă că a câștigat experiență și „știe să joace” ca un profesionist.

*Atenție, acest text nu reprezintă o recomandare de investiții.

Este jocul de noroc o investiție?

La prima vedere pare că se apropie. Adică se duce omul, scoate bani din buzunar și îi plasează acolo în speranța că va câștiga o sumă mare.

Totuși, Horia Gustă, președintele Asociației Administratorilor de Fonduri (AAF), spune că nu e.

“Loteria nu are cum să fie o investiție pentru că te bazezi pe niște extrageri de numere, nu pe altceva. Dacă ne referim la 6/49 că ăsta a fost la mare căutare o vreme, aia nu e o investiție. Acolo este noroc”, a declarat el, pentru HotNews.ro.

• Dacă pleci de la gândul: Îmi încerc norocul timp de 50 de săptămâni și pun o anumită sumă și vedem ce iese? Da, poți să ai noroc sau nu.

• Nu este investiție, ci doar noroc. E bazat pe extragerea unor numere aleatoriu.

„Investiția e complet diferită. La loterie nu ai niciun activ în spate care să-ți spună dacă crește sau nu. Ori dacă e un activ care produce, îți dă dividende sau crește valoarea”, a explicat Gustă.

Mirajul de a câștiga mult

“Mirajul de a câștiga mâine bani mulți este foarte mare. Asta e realitatea și trebuie să fim realiști. De aceea s-au dezvoltat așa mult casele de pariuri din România. Există acest miraj de a câștiga banii repede și ușor”, a precizat președintele AAF.

Potrivit acestuia, are de-a face și cu o lipsă a educației financiare.

• E mai simplu când vezi la televizor numai reclame la case de pariuri să te-apuci să zici: Ia să încerc și eu. Nu trebuie să știm nimic. Mă duc să pariez pe un meci de fotbal. Și care-i câștigul? Păi uite, dacă nimeresc pot să fac de 3 ori banii.

• Poți să pierzi banii, pe toți.

„Dincoace, la investiții, oamenii trebuie să mai și știe, să mai citească înainte. Să se mai documenteze, să vadă că da, poți să ai 600%, dar pe 20 de ani. Diferența este că știi că-i cam ai. Mirajul câștigării banilor repede și mulți este mult mai tentant decât o economisire sănătoasă. Cunosc persoane care au renunțat după ce s-au fript un an la 6/49. Au constatat că de fapt un au câștigat nimic”, a mai spus el.

Cât ar câștiga o persoană care joacă săptămânal dacă ar investi banii

Să luăm două cazuri, în care cineva investește 5,5 lei/săptâmână și celalălalt în care sunt puși 10,5 lei.

*atenție, nu luăm în calcul prețul Loteriei de sarbatori, pentru că e puțin mai mare fiind extrageri speciale

Să presupunem că persoanele respective decid să economisească acei bani, iar la final de an să-i investească.

Depozite bancare

În cazul acestor produse, cele mai bune oferte, la depozite, conform datelor Finzoom, sunt legate de dobânzi între 2,3-3,6%/an.

• am folosit dobânda compusă, pentru că presupunem că ar fi urmat să fie capitalizat câștigul.

Presupunând că s-ar menține aceste dobânzi, e puțin probabil, dar o facem de dragul calculelor, timp de 10 ani ar strânge:

În primul caz (5,5 lei/săptămână): 3.556 – 3.800 lei (depinde de dobândă)

În cel de-al doilea caz (10,5 lei/săptămână): 6.680 – 7.141lei

Atenție:

• nu intra taxele și comisioanele

• deci sumele ar urma să fie ceva mai mici

Titluri de stat Tezaur ori Fidelis

Să presupunem că statul va continua să emită titluri Tezaur, asta pentru a putea capitaliza câștigul. Luăm emisiunea cu dobânda cea mai mare, adică cea de 4%.

*bineînțeles, dacă va continua să emită nu se știe dacă acest procent va fi mai mic sau mai mare

În primul caz: 3.881 lei

În cel de-al doilea caz: 7.291 lei

*Titlurile de stat nu sunt impozitate

*De precizat ca la Fidelis este nevoie de o suma minima de 5.000 lei pentru subscriere - calculele sunt facute doar de dragul unui exercitiu

*Acest text a fost redactat pe 21 decembrie, așadar daca au aparut emisiuni cu dobanzi diferite, e schimba puțin cifrele.

Investiții pe bursa românească

În acest caz diferă în funcție de investiția pe care o face fiecare, de instrumente, de mix etc. Unii pot merge spre fonduri de investiții, iar alții direct pe bursă. (De precizat, la investiția directă pe bursă, că mulți brokeri la deschiderea contului cel alimentarea acestuia cu o anumită sumă, dar nu luăm în considerare asta acum. Doar ne uităm cât s-ar câștiga.)

Să luăm 8-9% pe an. Dacă ne uităm la indicele BET de la final de 2010 până acum cam ăsta ar fi procentul anual.

(Atenție că articolul a fost redactat pe 21 decembrie, dar l-am publicat acum. E posibil ca unele cifre să se fi schimbat. Scopul articolului este doar pentru a ne face o idee.)

În primul caz: 4.789 – 5052 lei

În cel de-al doilea caz: 9.000 – 9.500 lei

*Atenție că se plătește impozit pe venit, acesta nefiind inclus aici

Bineînțeles, câștigul ar fi mult mai mare dacă luam în considerare și dividendele. În cazul de față ar fi trebuit să luăm în considerare BET-TR. Ideea a fost doar de a ne face o idee de sumele care s-ar acumula.

Piața este plină de produse, de la fonduri de investiții, la obligațiuni de stat ori ale companiilor, precum și de acțiuni. Pentru cei mai avansați există și alte tipuri de instrumente, mai ales dacă investesc pe piețele externe.

Încheiem cu un clip amuzant pe tema loteriei.

*Acest text nu reprezintă o recomandare de investiții. Este doar un exercițiu pentru a ne face o idee cu privire la sumele ce s-ar acumula. De asemenea, trebuie menționat că am folosit calculatoare online pentru dobânda compusă. Rezultatele au fost similare.