​Fiscalitate 2021/ 25 prevederi fiscale intră în vigoare în noul an: de la reduceri de impozite pentru capitaluri pozitive, până la data depunerii Declarației Unice, prorogări de termene sau impozitul specific din Horeca

de Florin Barbuta     HotNews.ro
Joi, 31 decembrie 2020, 19:44 Economie | Finanţe & Bănci


Fiscalitate 2021
Foto: Pixabay
​Anul 2021 vine cu multe noutăți în domeniul fiscal. De data aceasta nu sunt prevederi negative, gen OUG 114, ci lucruri precum încurajarea companiilor să mărească capitalurile, consolidare fiscală la nivel de grup, termenul pentru depunerea Declarației unice la 25 mai, prorogări de termene sau impozitul specific din Horeca și altele. Poate excepția este faptul că în Ordonanța de Urgență publicată astăzi termenul pentru aplicarea de 5% TVA la apartamente de până la 140.000 euro a fost prorogat pentru 1 ianuarie 2022.

Toate cele de mai jos sunt deja în Monitorul oficial, unele dintre ele publicate chiar astăzi - 31 decembrie.

25 prevederi fiscale intră în vigoare în noul an


1. Reduceri de impozite pentru firmele cu capitaluri pozitive - de la 1 ianuarie 2021


Acestea se vor aplica atât plătitorilor de impozit pe profit, cât și pentru microîntreprinderi sau impozit specific.

*este vorba despre reduceri ale impozitului pe profit anual, impozitului pe veniturile microîntreprinderilor, impozitului specific unor activități

Reducerile sunt:

• 2%, în cazul în care capitalul propriu contabil, prezentat în situațiile financiare anuale, respectiv în raportările contabile anuale pentru sediile permanente ale persoanelor juridice rezidente în state aparținând Spațiului Economic European, în anul pentru care datorează impozitul, este pozitiv. Pentru contribuabilii care, potrivit prevederilor legale, au obligația constituirii capitalului social, capitalul propriu contabil trebuie să îndeplinească, concomitent și condiția de a fi la nivelul unei valori cel puţin egale cu jumătate din capitalul social subscris

• dacă înregistrează o creștere anuală a capitalului propriu ajustat al anului pentru care datorează impozitul față de capitalul propriu ajustat înregistrat în anul precedent și îndeplinește concomitent condiția prevăzută mai sus, reducerile au următoarele valori: Mai multe detalii cu privire la restul reducerilor în textul: Reduceri de impozite pentru capitaluri pozitive

2. Ajustările pentru deprecierea creanțelor devin integral deductibile în condițiile prevăzute de lege. Astfel este eliminat pragul actual de 30%.

3. Planurile de motivare și retenție a personalului prin acțiuni de tip Stock option plan.

4. Consolidarea fiscală la nivel de grup

Va permite societăților din același grup fiscal să compenseze profiturile cu pierderile, urmând să plătească impozit doar pe diferență.


5. Avantajul sub forma utilizării în scop personal a vehiculelor devine neimpozabil și scutit de contribuții sociale și pentru angajații microîntreprinderilor sau al societăților care datorează impozitul specific unor activități, fără alte condiționări.

6. Se rezolvă problema cu tichetele cadou despre care HotNews.ro a tot scris că ANAF a interpretat deficitar legislatia fără să se consulte cu specialiștii MFP, astfel că a pornit controale.

Astfel, toate tichetele cadou acordate de o societate unor persoane fizice care nu sunt într-o relație generatoare de venituri salariale cu aceasta sunt venituri din alte surse și sunt subiect doar de 10% impozit pe venit.

7. Angajatorii nu vor plăti impozit pe venit și contribuții sociale pentru sumele acordate angajaților care desfășoară telemuncă în limita unui plafon lunar de 400 lei corespunzător numărului de zile din lună în care angajatul desfășoară activitate în regim de telemuncă.

8. Vor fi exceptate de la impozitul pe venit și contribuții costurile suportate de angajatori cu testarea epidemiologică și/sau vaccinarea angajaților pentru a împiedica răspândirea bolilor care pun în pericol sănătatea angajaților și cea publică.

9. Se exceptează de la plata contribuțiilor sociale sumele plătite de angajator pentru educația timpurie a copiilor angajaților.

Din perspectiva impozitului pe profit, aceste cheltuieli vor fi nedeductibile însă vor putea fi scăzute din impozitul pe profit datorat, în limita a maxim 1.500 lei/lună pentru fiecare copil.

10. Posibilitatea de a recupera TVA plătită la buget pentru facturile mai vechi de un an, neîncasate de la persoane fizice.


11. Posibilitatea de a desemna un reprezentant fiscal autorizat pentru obligațiile de TVA de către persoanele neînregistrate în scopuri de TVA în România.


12. Termenul de: 15 martie, inclusiv pentru depunerea declarației unice privind impozitul pe venit și contribuții sociale datorate de persoane fizice, precum și termenul de plată al impozitului pe venit și al contribuțiilor sociale obligatorii, datorate de persoanele fizice, se înlocuiește cu termenul de: 25 mai, inclusiv.

13. Termenul de: 15 martie, inclusiv prevăzut pentru depunerea formularului 230 „Cerere privind destinația sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat” se înlocuiește cu termenul de: 25 mai, inclusiv.


14. Încetarea procedurii fiscale ori de câte ori există suspiciuni de ordin penal referitoare la probe încă din faza inspecției fiscale și sesizarea organelor penale spre a efectua cercetări, fiind reglementate în mod echilibrat și mecanismele corespunzătoare de protecție a intereselor contribuabilului și ale organelor fiscale.


15. Competența de soluționare a contestațiilor pleacă din subordinea ANAF în cea a Ministerului Finanțelor Publice.

16. Introducerea a patru noi cazuri de nulitate a actului administrativ fiscal, pentru situațiile în care organul fiscal nu respectă reglementările legale:


• prezentarea motivelor pentru care nu ia în considerare acte administrative/hotărâri judecătorești ce privesc același tip de problemă pentru contribuabilul în cauză;
• nu sunt respectare indicațiile organului de soluționare a contestației la refacerea inspecției fiscale;
• emiterea unui act la finalizarea inspecției fiscale, dacă a fost depășit dublul termenului legal de derulare a acesteia);
• emiterea unui act administrativ la finalul inspecției fiscale, deși s-au constatat indiciile unei infracțiuni pentru care se formulează sesizare penală.

Pentru mai multe detalii citește: 10 noutăți pe Codul fiscal și câteva pe Codul de procedură fiscală


17. Posibilitatea reexaminării deciziei de soluționare a constestației, la cererea contribuabilului dacă apare un precedent pozitiv.


De exemplu, o decizie contrară emisă de Curtea Justiție a UE, o decizie contrară ale Curții de Casație și Justiție sau se descoperă alte fapte împrejurări care erau necunoscute la data la care se efectuat inspecția fiscală. Constituie motiv de reexaminare a deciziei.

Aceasta a fost explicată recent de consultantul fiscal Cornel Grama.

18. În cazul în care din regularizarea anuală a dividendelor plătite ca urmare a distribuirii parțiale în cursul anului rezultă sume de restituit de la buget, plătitorul de dividende depune la organul fiscal o declarație de regularizare cerere de restituire.


(a fost explicată detaliat recent de Cornel Grama)

Termene prelungite


19. Angajatorii care în perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2021 încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă, persoane în vârstă de peste 50 de ani ale căror raporturi de muncă au încetat din motive neimputabile lor, în perioada stării de urgenţă sau de alertă, persoane cu vârsta cuprinsă între 16 şi 29 de ani
înregistraţi ca şomeri în evidenţa agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, precum și cetăţeni români, încadrați în aceleași categorii de vârstă, cărora le-au încetat raporturile de muncă cu angajatorii străini aflate în derulare pe teritoriul altor state, din motive neimputabile lor, prin concediere, primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată din această categorie, 50% din salariul angajatului, dar nu mai mult de 2.500 lei.

Angajatorii au obligaţia menţinerii raporturilor de muncă pentru o perioadă de minimum 12 luni de la împlinirea termenului de 12 luni.

Sumele se acordă pentru plata salariului proporţional cu timpul efectiv lucrat de salariat şi nu se cumulează, pentru acelaşi angajat, cu subvenţiile care se acordă angajatorilor care au încheiat cu agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă.

20. S-a modificat un articol din OUG 132 (Kurzarbeit) în sensul că pentru persoanele care desfăşoară activităţi necalificate cu caracter ocazional (zilieri),
care îşi desfăşoară activitatea în unul dintre domeniile prevăzute la art. 13 din Legea nr. 52/2011, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru o perioadă de trei luni, la alegerea beneficiarului de lucrări, dar nu mai târziu de 30 iunie 2021, se acordă de la bugetul de stat o sumă reprezentând 35% din remuneraţia cuvenită zilei de muncă.

21. 41,5% se va acorda în continuare


Până la 30 iunie 2021, dar nu mai mult de o perioadă de 3 luni, la alegerea angajatorului, pentru angajaţii care încheie contracte individuale de muncă pe perioadă determinată de până la 3 luni, se asigură decontarea unei părţi din salariul acordat acestora, suportată din bugetul asigurărilor pentru şomaj, reprezentând 41,5% din salariul aferent zilelor lucrate în aceste locuri de muncă, pentru o perioadă de lucru de 8 ore/zi, dar nu mai mult de 41,5% din câştigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 nr. 6/2020, cu modificările şi completările ulterioare, aferent perioadei lucrate.

Adică 41,5% din suma prevăzută în acea lege reprezintă: 2.253 lei.

22. Termenul din OUG 69 (acea amnistie fiscala la penalități) este 31 martie 2021.


23. Pentru procedura de esalonare simplificată a datoriilor, persoanele fizice si firmele pot depune o cerere la organul fiscal și în perioada 1 ianuarie 2021-31 martie 2021 inclusiv, sub sancţiunea decăderii. La cerere, debitorul poate anexa graficul de eşalonare cuprinzând cuantumul propus al ratelor de eșalonare.

24. Rambursarea TVA cu control ulterior are un nou termen: 31 martie 2021

25. Sectorul Horeca nu va datora impozit specific pentru 90 de zile începând cu 1 ianuarie 2021.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





29654 vizualizari

  • +2 (6 voturi)    
    tva 5% locuinte (Joi, 31 decembrie 2020, 20:07)

    decebal01 [utilizator]

    Ce s-a intamplat cu TVA-ul pentru achizita de locuinte, vom plati 5% in 2021 sau in 2022?
  • +9 (17 voturi)    
    Incredibil (Joi, 31 decembrie 2020, 20:41)

    Vali_B [utilizator]

    Am semnat antecontract și plătit avans pentru un apt de aprox 140k pe baza legii promulgate, care acum nu mai e în vigoare în fix ultima zi. Și va trebui sa plătesc 20k în plus sau sa pierd avansul... Incredibila veste în noaptea de 31 decembrie. Multumesc PNL, mulțumesc USR. Ironia maxima e ca v-am votat și am îndemnat alte zeci de persoane sa o facă..
    • +9 (9 voturi)    
      legea 296_2020 pct 160 (Joi, 31 decembrie 2020, 23:00)

      Avocat_Bucuresti [utilizator] i-a raspuns lui Vali_B

      Se numeste inselaciune in contracte!
      Constacteaza un avocat.
      Succes!
    • 0 (2 voturi)    
      Este un jaf (Sâmbătă, 2 ianuarie 2021, 12:28)

      dom12 [utilizator] i-a raspuns lui Vali_B

      Practic, suntem pusi in postura sa alegem intre a accepta situatia si a scoate inca 15-20k EUR din buzunar, sau in situatia de a pierde un avans comparabil ca si suma.

      Si ia ghici cine castiga daca renunt? Evident, dezvoltatorul, care baga acei bani in buzunar, si cauta alt client. Alt client, cu care piate sa negocieze mult mai mult, deoarece are deja niste bani luati de la mine, cu ajutorul guvernului PNL.

      dar ghici si ce se intampla daca nu renunt, si merg inainte? Teoretic, trebuie sa ma imprumut si pentru restul de bani, in caz ca nu-i am. Sau sa iau un credit mai mare, pe perioada mai lunga (deci dobanzi mai mari)

      Nu stiu de ce, dar gandul ca acesti bani pe care incearca sa mi-ii jupoaie statul o sa mearga direct in pensii speciale, pe langa ca ma face sa vomit efectiv, ma face si sa prefer prima optiune.

      Ce este sigur, este faptul ca orice varianta aleg, statul roman m-a jefuit de 15-20k EUR intr-o zi, Asta este, acum nu pot face decat sa astept sa se termine pandemia, si apoi sa plec din tara fara sa ma uit inapoi.
  • +4 (6 voturi)    
    e in titlu (Joi, 31 decembrie 2020, 20:46)

    decebal01 [utilizator]

    Poate excepția este faptul că în Ordonanța de Urgență publicată astăzi termenul pentru aplicarea de 5% TVA la apartamente de până la 140.000 euro a fost prorogat pentru 1 ianuarie 2022.
  • -3 (11 voturi)    
    Vrem speranta in 2021! (Joi, 31 decembrie 2020, 21:10)

    DrNRazvan [utilizator]

    Vrem sa fie judecati Iliescu, Roman & co, toti cei care au ucis copii si oameni flamanzi si naivi in decembrie 1989 pentru ca sa le acopere lovitura de stat, cei care au organizat mineriadele si au mutilat si ucis studenti si oameni tineri care sperau, vrem justitie, nu procurori si judecatori frimituristi, pedofili si scatofili! Vrem speranta! Vrem sa fie judecat comunismul deasemenea!
    Vrem sa stim ca virusul Covid 19 nu a fost creat in laborator de catre un alt regim comunist criminal. Vrem sa putem iesi in siguranta din casa nu cu frica ca ne imbolnavim la orice colt de strada de o boala mortala.
    Vrem speranta pentru copiii nostri in 2021!
  • +11 (11 voturi)    
    S a rupt filmul!! (Joi, 31 decembrie 2020, 22:01)

    Vigilentanonstop [utilizator]

    Unii de prea bine se cred universul ROMANIEI!!
    Aici nu poate sa lipseasca banii multi injectati in securitate cu rezultate 0!!
  • +11 (15 voturi)    
    TVA (Joi, 31 decembrie 2020, 23:00)

    GazarPro [utilizator]

    Se vede ca avem de'a face cu diletanti. NIcaieri in Europa nu se aplica TVA direct la cumpararea locuintelor noi.Platesti "frais de notaires " in Franta care sunt de +/- 2.5% din valoarea costului locuintei. Sa aplici 19% TVA este un furt al statului care va avea un impact negativ asupra acestui business si unde statul va fi cel mai pagubit. Cei care vor sa cumpere cu bani munciti din greu sau vor abandona sau vor negocia un pret afisat la limita de azi a aplicabilitatii de TVA de 5% si restul va fi platit la negru. Este strigator la cer cat sunt de orbi pe plan economic acesti diletanti de guvernanti. Cu fiecare zi ce trece apar masuri din ce in ce mai aberante pt populatie, pt cei care muncesc cu adevarat si aduc o valoare adaugata
    la efortul economic al tarii.
    • +4 (8 voturi)    
      E jaf la drumul mare (Vineri, 1 ianuarie 2021, 6:01)

      Parzivall [utilizator] i-a raspuns lui GazarPro

      N-am mai auzit de asa ceva. Daca se aplica, depopularea tarii se va accelera.
    • -2 (4 voturi)    
      Ce vorbesti? (Vineri, 1 ianuarie 2021, 11:40)

      bardiCristi [utilizator] i-a raspuns lui GazarPro

      Diletant esti tu! Peste tot in Europa se aplica TVA cand cumperi de la un constructor, persoana juridica platitoare de TVA. Nu se mai aplica la locuinte "S/H", cumpararte de la alte persoane fizice, pt. care se presupune ca s-a platit odata TVA la achizitia initiala.
  • +3 (7 voturi)    
    TVA (Vineri, 1 ianuarie 2021, 1:50)

    Andu1025 [utilizator]

    TVA-ul la imobiliare pare un joc de care pe care intre stat si dezvoltator din care noi avem de pierdut. Sunt curios cum va reactiona piata imobiliarelor in acest moment (dupa promulgarea OUG 226/2020 in MO)

    Senzatia mea este ca preturile au fost crescute artificial cu 10 - 15 % in urma adoptarii celor 2 legi: cresterea plafonulu la 140K [euro] + TVA 5% in pragul a 140K [euro]. Mai in gluma mai in serios pare a specula imobiliara.

    Ce parere aveti, se va proroga si in 2022?

    Hal de guvernare... La muti ani Romania!
    • +2 (4 voturi)    
      TVA (Vineri, 1 ianuarie 2021, 17:36)

      gillda_47 [utilizator] i-a raspuns lui Andu1025

      Nu uitati sa stingeti lumina si la Cotroceni, cand plecati!
    • 0 (2 voturi)    
      Pe ce te bazezi? (Sâmbătă, 2 ianuarie 2021, 12:12)

      dom12 [utilizator] i-a raspuns lui Andu1025

      Ai date care sa si justifice ceea ce spui?

      Legea care s-ar fi aplicat de la 1 ianuarie 2021, si care specifica TVA-ul de 5% pentru locuinte pana in 140k EUR a fost data in noiembrie (legea 248 din 13 noiembrie 2020).

      O crestere de 10-15% in interval atat de scurt (o luna si jumatate) ar fi fost vizibila si evidenta.
      • 0 (2 voturi)    
        Raspuns dom12 - Pe ce te bazezi? (Sâmbătă, 2 ianuarie 2021, 21:30)

        Andu1025 [utilizator] i-a raspuns lui dom12

        Salut dom12,

        Realizez acum ca am zis o prostie cu 10 - 15 [%]. Nu da la calcul.

        Din experienta personala:

        1. Apartament 3 camere Bucuresti in primavara 2020 ~ 1350 [euro] NET
        2. Apartament 3 camere Bucuresti in decembrie 2020 ~ 1500 [euro] NET

        Nota:

        - Am facut calculul tinand cont de suprafata totala a apartamenului (util + terasa) ;

        Ar iesi o diferanta de 11 - 12%. Dar, mai mult ca sigur difera si costurile dezvolttatorului + pandemie (cat/cum nu am idee)
  • 0 (2 voturi)    
    Inteligenta maxima (Sâmbătă, 2 ianuarie 2021, 11:58)

    dom12 [utilizator]

    N-ar fi exclus ca multe dintre contractele pentru care s-ar fi aplicat 5% sa se amane si ele, pentru ianuarie 2022.

    "De ce sa iei 5% in 2021 cand poti lua 5% in 2022" - noul motto al guvernului.
    • 0 (2 voturi)    
      inteligenta marca citu (Sâmbătă, 2 ianuarie 2021, 19:33)

      Nevermind [utilizator] i-a raspuns lui dom12

      Omoara inca o ramura care mergea, fara sa mai includ si industriile pe verticala sau orizontala. Valutistul nu stie d-astea.
  • 0 (2 voturi)    
    nu se justifică taxarea diferențiată (Sâmbătă, 2 ianuarie 2021, 20:54)

    NicuPandemicu [utilizator]

    Ce se întâmplă după 93 de mii sau după 140 de mii de euro? De ce ai taxa diferențiat același produs?

    În afară de a face jocurile samsarilor imobiliari și a stabili artificial niște suporturi de preț, care e rațiunea unei taxări diferențiate?


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by