Când Andrei a fost admis la facultate taman în Canada, părinții au răsuflat ușurați și nu neapărat pentru reușita lui, cât pentru că mai elibera din spațiul strâmt al apartamentului. Andrei locuia cu părinții și cu bunica lui de aproape 90 de ani într-un apartament de 3 camere. Bunica avea camera ei, Andrei o avea pe a lui, iar părinții împărțeau un dormitor amenajat în birouri pentru amândoi. Familia lui Andrei este una din cele la care se referea Eurostat zilele trecute, când vorbea despre cât de inghesuiți locuiesc românii.

HotNews.roFoto: Hotnews

Potrivit datelor oficiale, la Recensământul din 2011, aveam 7,3 milioane de locuințe, iar stocul a crescut anual cu circa 50.000 de locuințe. În medie, avem 2,73 români/locuință, grosso modo. Dar dacă nuanțăm, ne lovim de detalii.

Mai jos aveti numărul de locuinte după populatia care le ocupă (click pentru a mări imginea):

Ce anume generează această supraaglomerare?

În primul rând dificultăţile celor tineri de a trăi într-o locuinţă proprie datorită lipsei opţiunilor locative, împreună cu dependenţa lor economică de membrii mai vârstnici ai familiei. Circa jumătate dintre populaţia ţării locuieşte în case supraaglomerate, România fiind ţara europeană cu cel mai ridicat procent al supraaglomerării, de trei ori mai mare decât media UE-27. (Se consideră că o persoană locuiește într-o gospodărie supraaglomerată în cazul în care gospodăria nu dispune de un număr minim de camere: - o cameră pentru familie; - o cameră pentru fiecare cuplu – o cameră pentru fiecare persoană singură în vârstă de peste 18 ani – o cameră pentru două persoane de același sex, cu vârsta între 12 și 17 ani; - cameră (camere) pentru fiecare persoană de sex opus cu vârsta între 12 și 17 ani; - o cameră pentru două persoane cu vârsta sub 12 ani)

• Supraaglomerarea masivă solicită excesiv instalaţiile blocului care nu sunt concepute din punct de vedere tehnic pentru a deservi un număr atât de mare de utilizatori, astfel încât apar alte necazuri. Întrucât majoritatea instalaţiilor sunt vechi şi defecte, subsolurile acestor blocuri sunt de obicei inundate şi murdare. Acoperişul şi pereţii sunt deterioraţi şi cu igrasie, ceea ce reprezintă un risc pentru sănătatea celor care locuiesc în clădire. Unele dintre aceste zone cu locuinţe sociale riscă să devină – sau au devenit deja - „insule” de sărăcie şi şomaj (denumite „ghetouri”, pe plan local).

• Alături de indicatorul supraaglomerării, suprafața locuinței poate oferi o imagine asupra calității locuirii, în ceea ce privește existența unui spațiu util suficient la nivelul locuințelor, arată un raport al Ministerului Dezvoltării. Suprafața medie a unei locuințe în UE 28 a fost de 102,3m.p. Suprafața medie utilă a unei locuințe variază de la 46,9 m.p. în România, la 156,4m.p. în Cipru.

Mai jos, numărul persoanelor care ocupă o locuință formată dintr-o singură cameră:

Lipsa spațiului de locuit este acută pentru gospodăriile din categoria celor cu venituri mici și este atribuită în general familiilor mai numeroase, fiind asociată cu accesul deficitar la locuințele publice subvenționate, mai arată raportul citat.

• În perioada regimului comunist, deciziile privind amplasarea construcțiilor de locuințe au fost luate de către organele de conducere centrale. Noile locuinţe erau, de obicei, construite în jurul unui centru istoric existent (dacă un astfel de centru exista efectiv), în inele concentrice cu densități mai mari înregistrate odată cu deplasarea spre marginea orașului, așa cum este ilustrat în harta municipiului ClujNapoca. Acest model de dezvoltare este contrar dinamicii pieței observate în cele mai multe orașe din lume și este, de asemenea, contrar dinamicii pieței din România de astăzi. De exemplu, cea mai mare cerere de locuințe din Cluj-Napoca este pentru zonele din jurul centrului orașului, în timp ce cea mai mică cerere este în suburbii - adică exact opusul a ceea ce este oferit pe piață.

• Fondul de locuințe urbane este caracterizat prin dominanța apartamentelor cu două camere. Absența oricărei creșteri observabile a numărului de camere la cvintilele superioare de venit poate sugera că familiile care și-ar putea permite să trăiască în locuințe mai mari sunt limitate de locuințele și produsele financiare pentru locuințe disponibile pe piață.

În multe cazuri, în aceeași locuință stau mai multe generații:

Numărul mediu de camere pe locuință din România este de 2-3, mult sub numărul mediu de camere pe locuință din alte țări europene. Numărul mediu de persoane pe camera de locuit este mai mare în orașe decât în mediul rural în toate decilele de venit. Aceste valori sunt semnificativ mai mari pentru gospodăriile cu venituri reduse. Nivelul relativ constant al numărului mediu de persoane pe cameră de locuit pentru decilele cu venituri medii spre ridicate indică lipsa opțiunilor de locuit indiferent de venitul sau dimensiunea gospodăriei.

Aproape jumatate din familiile romanesti (46%) traiesc in una sau doua camere. In orase, procentul ajunge chiar la 57%. Cifrele devin mai dramatice cand ne uitam la marimea familiilor. Traiesc in maximum doua camere, doua din cinci familiile cu 3 persoane, o treime din familiile cu 4 persoane, si cate una din 5 familiile cu 5 si 6 persoane, potrivit studiilor de piata derulate IRSOP.

• "Ne oprim un moment si incercam sa ne imaginam traiul zilnic al unei familii de 4 sau 6 persoane intr-un apartament de 2 camere: cum se odihnesc acesti oameni? Cum mananca? Ce posibilitati de intimitate exista? Unde isi tin lucrurile? Unde se pregatesc pentru scoala sau pentru munca? Cum gestioneaza preferintele divergente? Cum e atmosfera generala? In mod curios, tema densitatii excesive in locuintele romanesti lipseste din discutiile publice si nu pare sa preocupe pe nimeni, in afara de locatarii in cauza", spunea în momentul lansării unui asemenea studiu Petre Datculescu, Directorul IRSOP.

• Toate fiintele vii sufera cand spatiul lor de viata e supraaglomerat. Cand traiesc inghesuite, animalele se reproduc mai incet, nu isi ingrijesc puii cum trebuie si devin vulnerabile la afectiuni. Studiile au constatat ca oamenii inghesuiti in spatii supraaglomerate au performante intelectuale mai scazute, devin mai retrasi din punct de vedere social si mai putin toleranti in relatiile interumane. Cercetarile facute de IRSOP pe aceasta tema arata ca oamenii care provin din familii numeroase inghesuite in spatii stramte raporteaza o crestere a iritabilitatii, a frustratiei, a senzatiei de constrangere si a sentimentului ca nu au control asupra vietii proprii, afirma Datculescu.

Dar, efectul cel mai grav al supraaglomerarii locative este instalarea resemnarii. Oamenii se descurajeaza si se obisnuiesc cu ideea ca nu vor putea depasi inconfortul in care traiesc. Acest efect psihologic se numeste ”neajutorare invatata” (learned helplessness) si apare atunci cand oamenii realizeaza ca nu exista scapare, pentru ca fortele proprii sunt insuficiente, iar ajutorul extern este absent. Familiile inghesuite nu au nevoie de compasiune, ci de ajutor, care se traduce prin acces la finantare, prin politici si strategii guvernamentale de imbunatatirea locuirii si mai ales prin constientizarea publica a riscurilor traiului inghesuit, consideră Petre Datculescu.