România nu are un mecanism de creditare al studenților, la fel cum stau lucrurile în alte țări. Intenții în această direcție au fost, dar proiectul s-a împotmolit. Cel care a avut ideea unui asemenea proiect a fost fostul ministru al Educației, Mircea Miclea. El a propus Băncii Mondiale să se implice în proiect, ceea ce s-a și întâmplat. Dar proiectul a eșuat în scurt timp. HotNews a discutat miercuri cu profesorul Miclea, cu reprezentanții Băncii Mondiale dar și cu oficiali ai băncilor pentru a afla de ce - și din acest punct de vedere - România este altfel. La finalul textului găsiți și exemple despre cum funcționează mecanismul de creditare al studenților în alte state.

Foto:

Cele 3 motive principale pentru care proiectul a eșuat, în opinia profesorului Mircea Miclea

”Am început discuțiile pentru că aveam alte concepții despre cum trebuie finanțat învățământul superior. Cred că învățământul superior produce externalități nu doar pentru societate ci și pentru individ. Datele arată că dacă ești absolvent de învățământ superior, tu câștigi mai mult. Dar și societatea beneficiază de pe urma faptului că tu faci învățământ superior. Prin urmare ar trebui o dublă finanțare și ca taxă din partea studentului, dar și din partea Statului. O parte să dea Statul, dar o parte să dai și tu ca student. Cât să dea Statul? Păi dacă ești dintr-o familie defavorizată, atunci Statul dă tot. Dar dacă nu ești dintr-o categorie defavorizată, Statul îți dă o parte din costul real pe care îl are cu studentul”, explică fostul ministru într-o discuție cu HotNews.ro.

”Am discutat cu Banca Mondială care s-a implicat. Am avut câteva întâlniri și cu băncile comerciale. De ce nu a

Mircea Miclea

Mircea Miclea

Foto: Agerpres

mers? Băncile au spus atunci, având tehnologia de care dispuneau în acel moment (anii 2000-2005-n.red), că era prea mult paper-work. Că vor avea mulți clienți cu sume mici. Pentru ele un asemenea proiect presupunea să angajeze mulți oameni care să gestioneze dosarele. Dosare multe pe bani puțini. Ăsta a fost unul dintre elementele de eșec, iar eu am fost puțin dezarmat”, spune Mircea Miclea.

A doua problemă, adaugă fostul ministru, a fost legată de atitudinea celor două organizații studențești. Care și ele s-au opus, invocând două argumente: primul, că eu de fapt pregătesc terenul pentru a institui taxe pentru toți studenții. Iar al doilea argument a fost că dacă băncile vor da bani studenților, universitățile vor crește taxele. Așa că mai bine fără credite. Iar a treia frână a fost faptul că taxele erau foarte mici. Și fiind mici, studenții își puneau legitim întrebarea de ce să facă un credit bancar pentru o sumă pe care o puteau împrumuta de la părinți/bunici?, mai precizează Mircea Micle.

Argumente în favoarea unui astfel de mecanism de creditare destinat studenților.

  • Învăţământul superior va avea nevoie de resurse substanţial sporite, dar nici statul, nici studenţii şi părinţii acestora nu par a putea suporta costul integral al acestei creşteri. Dacă se pare că există posibilitatea creşterii într-o oarecare măsură a cheltuielilor publice, ea va implica, însă, alocarea unor venituri fiscale în dauna altor priorităţi şi/sau creşterea fiscalităţii, nici una dintre aceste opţiuni nefiind de dorit. În plus, deşi pare să existe o larg împărtăşită voinţă atât a studenţilor, cât şi a părinţilor acestora, de a contribui la cheltuielile învăţământului superior, totalul cheltuielilor private (inclusiv cheltuielile de întreţinere) este şi aşa ridicat raportat la venitul mediu – fiind prohibitiv pentru studenţii din familiile cu venituri mici.
  • Prin introducerea unei scheme de credite pentru studenţi, studenţii îşi pot amâna plata costului educaţiei, putându-li-se deci cere să contribuie mai mult decât în prezent. În plus, pentru un acelaşi volum de resurse, o schemă de credite pentru studenţi ar putea oferi un sprijin financiar sporit unui număr mai mare de tineri cu venituri mici, punându-le la dispoziţie mijloacele financiare pentru a se înscrie în învăţământul superior.
  • Este, însă, nevoie ca instrumentele de politică existente din învăţământul superior să fie ajustate, întrucât fără rezolvarea celorlalte probleme de acces la educaţie şi finanţarea acesteia, creditele pentru studenţi nu vor determina o creştere a participării şi reducere a inechităţilor. În prezent, sprijinul financiar acordat de stat studenţilor pare mai curând să accentueze, decât să amelioreze, rezultatele inechitabile observate. Aceasta în principal datorită faptului că sprijinul statului se bazează aproape integral pe performanţele (sursa: Raport Banca Mondială)

Introducerea unui program de credite ca parte a reconfigurării politicii de asistenţă pentru studenţi este mai eficace decât o revenire ulterioară pentru remedierea ineficienţelor (şi desfăşurarea aceloraşi bătălii politice). Aceasta nu înseamnă că introducerea anumitor tipuri de programe de credite nu poate constitui un prim pas strategic în cadrul unui plan pe termen mai lung, ceea ce, evident, este posibil (şi a şi fost în multe ţări), ci că este important ca scopurile şi activităţile schemei de credite, în contextul mai larg al politicii, să fie stabilite de la bun început.

Banca Mondială recomanda în raport introducerea unei scheme de credite cu un nivel minim de subvenţionare, integrată în politica României de asistenţă financiară pentru studenţi.

Pentru aceasta, însă, schema de credite va trebui:

  • Să facă parte dintr-un pachet general de împărţire/ distribuţie a costurilor, cu credite suficiente ca sumă pentru acoperirea taxelor de studii şi cheltuielilor de întreţinere;
  • Să aibă speranţe de achitare rezonabile, obligaţiile de plată întinzându-se pe o perioadă de timp suficient de mare pentru a putea fi achitate;
  • Să conţină opţiuni de amânare automată care să fie activate în caz de şomaj, boală prelungită sau pierderea locului de muncă, maternitate etc.
  • Să fie concepută cu costuri minime prin menţinerea ratei dobânzii de bază la un nivel apropiat de costul finanţării publice, reducerea la minimum a costului serviciului şi colectării creditelor, precum şi a cazurilor de neachitare a obligaţiilor prin măsuri care să asigure că studenţii văd creditele ca pe nişte obligaţii reale, prevăzându-se convenirea unui plan de rambursare a creditului înainte de absolvire şi aplicarea metodelor de bună practică în colectarea acestuia;
  • Să fie concepută cu o împărţire a riscurilor între stat şi cosemnatari. Pentru co-semnatari, s-ar putea să fie nevoie ca prevederile să se limiteze la obligaţie morală şi pierderea reputaţiei de creditare, pentru a nu-i elimina pe acei părinţi care nu posedă suficiente bunuri ce pot fi gajate.(sursa: Raport Banca Mondială)

Oficiali: Creditele trebuiesc garantate, adică Finanțele trebuie să ofere un mecanism de garantare pentru studenți

Alți oficiali implicați în acest proiect admit că mecanismul de creditare pentru studenți este o mare verigă lipsă în sistemul de educație românesc. ”Creditele trebuiesc garantate, adică Finanțele trebuie să ofere un mecanism de garantare pentru studenți. Copiii care studiau în afară acum nu mai pot pleca în străinătate. A mai venit și Brexitul, iar mulți copii învățau acolo. Ei nu mai sunt parte din Erasmus, iar asta e încă o problemă. E nevoie de o schema de garantare pentru că nimeni nu îți garantează că acești studenți își vor găsi de lucru imediat după ce termină facultatea”, spun oficiali implicați în acest proiect.

Mecanismul de înființare al creditelor pentru studenți poate fi reactivat, Banca Mondială derulând un un proiect unde ar putea fi încadrat. Dar niciodată nu au fost suficinți bani alocați de la budget pentru a revigora această schema de grant. Ministerul Educației ar trebui să angajeze o firmă de consultanță care să reia vechile date și să le actualizeze dar nu s-au găsit bani. Dacă la Ministerul Educației ar exista voință, s-ar găsi și bani. Numai că la noi fiecare ministru își are agenda lui pe cei 4 ani cât stă în fotoliul de demnitar, după care venea alt ministru cu altă agenda și tot așa.

Lipsa unui mecanism de creditare al studenților este o mare lipsă a sistemului de învățîmânt. Și dacă vă uitați la cauzele abandonului din învățământului superior veți regăsi în mare parte lipsurile financiare. Bursele sociale sunt foarte mici comparativ cu cele de merit. E nevoie de o rebalansare între bursele de merit și cele sociale, mai spun oficialii implicați în proiect.

Băncile sunt împărțite: unele oferă deja produsul, altele lucrează la el iar a treia categorie nu-l vor că nu e rentabil

Bancherii spun și ei că așteaptă o implicare a Statului prin intermediul unui mecanism de garantare. Unele bănci configurează în prezent un asemenea produs, fără să aștepte implicarea Statului. Alte bănci au în oferta lor produse dedicate studenților, iar o a treia categorie de bănci nu sunt interesate să lanseze credite pentru studenți, motivând că rentabilitatea lor e redusă, comparativ cu efortul operațional pe care l-ar presupune.

”Noi avem la BRD produse proprii pentru finantarea studiilor”, spune pentru HotNews.ro Traian Traicu, directorul de comunicare al băncii. Potrivit acestuia, BRD-GSG finanțează taxele de școlarizrae cu maxim 30.000 de euro întinși pe cel mult 10 ani, prin intermediul Creditului de studii. De asemenea, banca mai are în ofertă Creditul 10 - pentru finantarea cheltuielilor curente legate de studii – suma maxima: 3.000 EUR, termen maxim: 10 ani. Ambele fara garantii imobiliare, precizează Traian Traicu.

Cum e cu creditarea studenților în alte țări

Australia: Australia a introdus o Schemă a contribuţiei pentru învăţământul superior (Higher Education Contribution Scheme - HECS) în 1989 ca taxă de studii ce putea fi amânată pentru toţi studenţii care beneficiază de sprijinul acordat în cadrul Commonwealth şi rambursată asemeni unui credit în funcţie de venit. În 2005, HECS a fost inclus în Programul de credite pentru învăţământul superior al Australiei (Australian Higher Education Loan Programme - HELP). Studenţii sprijiniţi de Commonwealth beneficiază de credite în cadrul schemei HECS-HELP care acoperă integral taxele de studii pe trei grupe de domenii stabilite de universitate, în limitele fixate de guvern. Limitele maxime au fost stabilite la A$4996 ($3540 la Paritatea puterii de cumpărare) pentru Grupa #1 (litere, ştiinţe sociale şi comportamentale, lingvistică şi arte vizuale şi interpretative); A$7118 [$5,050] Grupa #2 (tehnică, ştiinţă, informatică şi afaceri/economie); şi $A8333 [$5,910] pentru Grupa #3 (medicină şi drept). Se acordă o reducere de până la 20% din taxa de studii pentru plata acesteia “la început”. Rata dobânzii, ca şi în Suedia şi Marea Britanie, reflectă rata inflaţiei— deci, o rată a dobânzii reale zero. Rambursările se fac în funcţie de venit, pentru venituri anuale de peste A$ 38.148 [$27.055]. Procentele variază între 3 şi maximum 8% din veniturile anuale ce depăşesc A$ 64.999 [$46.100]. Sumele datorate sunt încasate ca impozit suplimentar pe venit de angajator sau plătite împreună cu impozitele estimate sau datorate pe an. Nu există scutire de datorie după împlinirea unei anumite vârste sau trecerea unui anumit număr de ani de la data încasării creditului. Conform definiţiilor de mai sus, HECS nu este un impozit perceput absolvenţilor învăţământului superior propriu zis, întrucât se ţine o evidenţă a conturilor individuale şi sumei ramase de plată pe fiecare beneficiar de credit. Dar înscrierea în sistemul fiscal naţional dă HECS aspectul unui impozit plătit de persoanele cu studii superioare, asigurându-i atât un cost administrativ scăzut al serviciului datoriei, cât şi o foarte scăzută rată de neachitare. Mai există şi o altă schemă de credite – cunoscută ca FEE HELP pentru studenţii care nu sunt sprijiniţi de Commonwealth — deci ne-eligibili pentru HECS — rambursate în acelaşi mod şi cu dobândă reală zero, dar fără subvenţionarea dobânzii pe perioada studiilor şi a perioadei de graţie.

China: Programele de credite din China au suferit multe modificări de la introducerea lor cu titlu experimental în 6 mari oraşe, în 1999. În urma modificărilor din 2004, Schema de credite pentru studenţi subvenţionate de guvern (Government Subsidized Student Loan Scheme - GSSLS) acordă credite de până la Y6000 [$109] pe an studenţilor cu venituri mici (recunoscuţi în mod oficial a reprezenta 20% din numărul celor înscrişi). Dobânzile sunt plătite de stat pe perioada studiilor. Beneficiarii de credite plătesc jumătate din rata dobânzii la creditele comerciale după absolvire, care este amânată (dar nu scutită) pe o perioadă de graţie de până la 2 ani. Perioada de rambursare este de 6 ani, care a fost mărită de la 4 ani cât era înainte când sumele ce trebuiau plătite lunar erau prea mari. Creditele sunt plătite studenţilor prin bănci participante, iar riscul este împărţit între universitate, stat şi bancă. Pentru GSSLS nu este nevoie de co-semnatari. Există şi un program de credite pentru studenţi nesubvenţionat – Schema de credite general-comerciale pentru studenţi (General-Commercial Student Loan Scheme - GCSLS), pentru copii familiilor înstărite şi pentru care unul dintre părinţi trebuie să fie co-semnatar.

Japonia: Instituţia administrativă independentă Japan Student Services Organization (JASSO) administrează sistemul de credite pentru studenţi recent revizuit. Sistemul este alcătuit din două tipuri de credite pentru studenţi: un credit pentru studii de clasa I, fără dobândă şi acordat pe bază de merit şi de nevoi, şi unul pentru studii de clasa II, care este fără dobândă pe perioada studiilor (şi cu maximum 3% dobândă după absolvirea studiilor) pentru nevoi economice. Când solicită creditul, studenţii au opţiunea de a alege între sistemul cu garanţie personală sau sistemul instituţional, prin care Japan Educational Exchanges and Services (JEES) devine co-semnatar al creditului, iar studentul plăteşte o poliţă lunară de asigurare împotriva riscului de neplată în cuantum de Ұ1.000 până la ¥ 7.000 [$8-56]. Creditele în sine variază între ¥ 45.000 şi 51.000 [$363-411] pe lună, în funcţie de condiţiile de locuit (acasă cu familia sau independent) în programul de studii din clasa I, şi între ¥ 30.000 şi 100.000 [$241- $806] lunar tot în funcţie de condiţiile de locuit pentru programul de studii din clasa II. Rambursarea creditului se face pe baza unui calendar fix de rambursare lunară, care nu se poate întinde pe mai mult de 20 ani. Creditele sunt colectate automat din contul bancar sau poştal al studentului, aceasta fiind o informaţie pe care studentul trebuie să o furnizeze atunci când solicită creditul.

Olanda: În Olanda se acordă credite studenţilor pentru studii şi întreţinere. O parte din credit, alcătuit dintr-o alocaţie de bază ce nu este în funcţie de mijloacele de trai şi o alta care este acordată în funcţie de acestea, poate deveni un grant dacă studentul înregistrează progrese satisfăcătoare şi susţinute în activitatea şcolară (academică). Dobânda la suma rămasă de plată variază anual, fiind stabilită la rata finanţării publice plus circa 1% pentru acoperirea costurilor administrative. Sumele de plată sunt fixe după o "perioadă de graţie" de 2 ani, prevăzându-se însă şi rambursarea în funcţie de venit, pentru cei cu venituri mici. După 15 ani, datoria rămasă dintr-un credit rambursat în funcţie de venit este ştearsă.

Africa de Sud: Creditele pentru studenţi sunt acordate prin Schema Naţională de Ajutor Financiar pentru Studenţi (National Student Financial Aid Scheme - NSFAS) sprijinită de stat. Creditele acordate variază între R2000 ($770) şi R32.500 [$12.500] fiind în funcţie de nevoi. Dobânda este relativ ridicată – rata inflaţiei plus două puncte procentuale, şi nu este subvenţionată pe perioada studiilor. Pentru unele universităţi, însă, 40% din suma creditului poate fi convertită într-un grant dacă beneficiarul creditului îşi ia examenele la toate materiile, această “iertare de datorie” aplicându-se doar unora dintre materii. Rambursarea se face în funcţie de venit, plecând de la 3% pentru un venit de R26.300 [$10.000], la care se adaugă progresiv 1% pentru fiecare creştere de R6000 [$2.310] a venitului anual, până la un maximum 8% dintr-un venit anual de R59.300 [$22.810] sau peste. Sistemele naţionale de contribuţii la pensie şi fiscale nu sunt utilizate pentru încasarea sumelor rambursate, dar guvernul a autorizat raportarea de către agenţia fiscală a veniturilor beneficiarilor de credit la NSFAS pentru verificarea veniturilor.

Suedia: Suedia (împreună cu alte ţări nordice) se bazează încă din anii ’60 pe programe de credite pentru studenţi pentru acoperirea costurilor de întreţinere ale studenţilor şi scutind, astfel, părinţii de această obligaţie. (Nu se plătesc taxe de studii în universităţi; cu alte cuvinte statul acoperă toate costurile educaţiei). Creditele pentru studenţi sunt general disponibile — adică, disponibile pentru toţi cei care doresc să folosească această posibilitate, fără nici o prevedere referitoare la “cota de risc” sau co-semnatar, şi mai scăzute doar în funcţie de venitul sau/şi activele studentului. Rambursarea creditului pentru studenţi se face sub forma anuităţilor (calculate anual pe baza unei formule în care intră suma datorată, rata dobânzii şi un factor de indexare anuală) şi începe nu mai devreme de 6 luni de la data primirii ultimei tranşe de asistenţă pentru studii. Perioada maximă de rambursare este 25 ani sau până la vârsta de 60 ani. Se aplică o rată variabilă a dobânzii, stabilită anual la rata finanţării publice din care se scade o subvenţie de 30%, care este compusă începând cu prima plată efectuată. Începând din 2001, toţi beneficiarii de credite trebuie să achite o cotă de cel puţin 5% din venitul realizat în contul rambursării creditului, cotă care creşte cu 2% în fiecare an. Sistemul permite şi rambursarea datoriei în funcţie de venit.

Marea Britanie: În Marea Britanie, creditele pentru studenţi au început în 1989-90 cu un mic program de credite clasice (de tip ipotecar) strict “de completare” după ce guvernul a îngheţat, şi apoi redus, granturile de întreţinere, cândva generoase, acordate pe baza verificării mijloacelor de trai. Dar sectorul privat nu a îmbrăţişat niciodată programul şi în 1998-99 guvernul a anunţat un program mult mai larg care lua locul fostelor granturi de întreţinere şi deschidea o nouă perioadă de acces la învăţământ pe baza testării mijloacelor de trai. Începutul descentralizării, la sfârşitul anilor ’90, a dus în ţările din componenţa Marii Britanii — Anglia, Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord — la conturarea propriilor politici în domeniul învăţământului superior prin introducerea de taxe de studii şi asistenţă financiară pentru studenţi care includea atât acordarea de credite pentru întreţinere, cât şi politica, începută în Scoţia în 1999 şi extinsă ulterior în Anglia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord, de trecere de la taxele de studii încasate la intrarea în facultate (şi plătite mai ales de către părinţi) la amânarea taxelor — sau la credite — (plătite mai ales de studenţi) (Woodhall şi Richards, 2006).

Scoţia: Descentralizarea a început în Scoţia, care şi-a putut alege propriul parlament în mai 1999 (primul parlament al Scoţiei din ultimii aproximativ 300 ani). De-a lungul întregului sec. XX, Scoţia a avut un sistem de învăţământ superior distinct în cadrul Marii Britanii, dar descentralizarea i-a permis să se disocieze de nepopularele taxe de studii introduse de guvernul de centru-stânga al Prim-Ministrului Blair. Unul dintre primele acte ale noului parlament a fost crearea unui comitet independent de studiere a finanţării studenţilor (Comitetul Cubie), care a recomandat desfiinţarea taxelor de studii plătite la admiterea în universitate, care erau plătite direct universităţilor scoţiene de către Agenţia pentru Alocaţii Studenţeşti pentru Scoţia, studenţii fiind obligaţi să ramburseze o sumă fixă de ₤2000 [$3185] după absolvire Fundaţiei Absolvenţilor Scoţieni. Rambursarea avea la bază venitul, absolvenţii fiind obligaţi să achite 9% din venitul ce depăşea pragul de atunci de ₤10.000 [$15.924] până la achitarea integrală a datoriei cu o rată a dobânzii reale zero (reflectând rata inflaţiei la acea dată) sau până la împlinirea vârstei de 65 de ani. Schema conţinea multe alte elemente suplimentare şi complexe. În esenţă, însă, taxa de studii plătită la începutul studiilor şi care se baza pe verificarea mijloacelor în cadrul sistemului din Marea Britanie a fost înlocuită cu o taxă amânată (deci, un credit) pe baza verificării mijloacelor de trai, ale cărei consecinţe aproape sigur neavute în vedere şi neintenţionate au fost că părinţii sau studenţii (în funcţie de care dintre ei plătea înainte taxa de studii) mai înstăriţi au ieşit şi mai avantajaţi, iar studenţii cu mai puţine resurse financiare au ajuns să fie şi mai dezavantajaţi (fiind acum obligaţi să plătească taxa amânată care nu mai era în funcţie de mijloacele de trai – deşi putea fi redusă, dacă propriile venituri pe care aveau să le realizeze în viitor erau scăzute). Complicaţii suplimentare au apărut şi în legătură cu admiterea în noile universităţile din Scoţia care nu percepeau taxe de studii la intrare şi care acordau aceleaşi condiţii de finanţare studenţilor din UE, dar nu şi studenţilor din alte părţi ale Marii Britanii. Aceste consecinţe neintenţionate şi alte anomalii au fost, însă, rezolvate între timp întrucât începând din 2008 Scoţia a eliminat taxa de studii amânată, revenind la studiile fără taxă şi desfiinţând cu totul sistemul de distribuţie a costurilor educaţionale (deşi a menţinut granturile şi creditele pentru finanţarea costurilor considerabil mai ridicate de întreţinere a studenţilor).

Anglia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord: Anglia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord, în care taxele de studii au fost la fel de nepopulare ca şi în Scoţia, au urmat în linii mari modelul Scoţiei (şi Australiei) de aplicare a taxei de studii amânate. Studenţii (sau părinţii acestora) îşi pot plăti taxele de studii de la bun început sau apela la Compania de Credite pentru Studenţi (Student Loans Company) prin intermediul Autorităţii Locale sau on-line prin Student Finance Direct, un parteneriat de servicii între Student Loans Company, autorităţile locale şi Departamentul pentru Inovare, Universităţi şi Calificări – eng. Department for Innovation, Universities and Skills). Student Loans Company plăteşte taxele studentului direct colegiului în numele studentului. Creditele acumulează dobândă (2,4% în 2006) indexată cu rata inflaţiei conform indicelui de preţuri cu amănuntul. Creditul devine rambursabil după încheierea studiilor superioare în momentul în care studenţii realizează venituri anuale de peste £15.000 ($23.000 la PPC 2006). Beneficiarii de credit trebuie să achite 9% din veniturile anuale care depăşesc £15.000. Creditele pentru studenţi pot fi acordate şi pentru întreţinere. Studenţii care sunt eligibili pentru un grant de întreţinere pe baza verificării mijloacelor de trai pot obţine şi un grant de întreţinere de până la £3.200 ($4.910) pe an, în timp ce acei studenţi care nu sunt eligibili pentru grantul de întreţinere (ale căror familii realizează venituri anuale ce depăşesc £37.500 [$57.515]) pot beneficia de un credit de întreţinere pentru studenţi în sumă de până la £4.400 ($6.750) pe an, dacă nu stau cu familia şi nu locuiesc la Londra, şi £6.170 ($9.460) dacă nu stau cu familia dar locuiesc la Londra. Creditele pentru întreţinere pe baza verificării mijloacelor de trai sunt acordate în prezent cu o rată a dobânzii de 2,4% care reflectă rata actuala a inflaţiei şi, asemeni taxelor amânate, devin scadente după ce studentul îşi termină studiile universitare şi realizează venituri anuale ce depăşesc £15.000. Rambursarea (legată de venit) se face prin deducerea sumelor de către angajator prin sistemul de reţinere la sursă a impozitelor (PAYE). După 25 de ani de la data la care a început rambursarea, orice datorie rămasă din creditele acordate atât pentru taxele de studii, cât şi pentru întreţinere se şterge.

Statele Unite: Creditele şi contribuţiile părinţilor stau la baza sistemului larg de distribuţie a costurilor în SUA. În SUA se acordă în special credite clasice cu calendar fix de rambursare tuturor studenţilor cu nevoi financiare (inclusiv studenţi din familiile situate la partea superioară a grupei de venit mediu) cu subvenţionare minimă a ratelor dobânzii. Guvernul federal garantează toate creditele pentru studenţi şi plăteşte integral dobânda pe perioada anilor de studii şi pe o perioadă de graţie pentru studenţii cu nevoi financiare. Se acordă şi credite nesubvenţionate pentru care studentului nu i se cere să demonstreze nevoia financiară şi care beneficiază doar de subvenţia implicită (ceea ce nu înseamnă că nu este substanţială) a garanţiei guvernamentale şi avantajul unei rate a dobânzii aproape de rata finanţării publice. O bună parte din capital şi creditul iniţial este furnizată de sectorul bancar privat care vinde la rândul său o parte apreciabilă din portofoliul său de credite pentru studenţi pe pieţele secundare de capital privat. Guvernul federal, prin colegiile şi universităţile participante, poate acorda credite studenţilor direct prin intermediul Programului de credite directe, fie prin plasarea de efecte pe piaţa de capital privat, fie apelând la capacitatea de împrumut în general pe care o are. Studenţii care beneficiază de credite prin Programul de credite directe pot opta să ramburseze creditul conform unui calendar de rambursare în funcţie de venit, dar până acum puţini au fost cei care au optat pentru această formă (prin care sumele rambursate nu sunt colectate de angajatori împreună cu impozitul pe salariu reţinut la sursă şi contribuţiile la pensii/de asigurări dar care oferă un fel de “asigurare a refinanţării” care prelungeşte perioada de rambursare, oferind însă prea puţină protecţie veniturilor în ultimă instanţă mici.