​​Deși oficial rata șomajului calculată de Ministerul Muncii era în decembrie 2020 de 3,8%, există localități unde șomajul trece de 20%, iar în localitatea Catane (Dolj), șomajul trecea (la final de decembrie 2020) de 40%, arată datele Ministerului Muncii și ale INS, trimise la solicitarea HotNews.ro. În peste 180 de localități șomajul trece de 10% iar în 1045 de sate și orașe, rata șomajului depășește media națională. Vezi în text șomajul în fiecare localitate din România.

SomajFoto: sxc.hu

La solicitarea HotNews.ro, ANOFM a transmis lista cu numărul de șomeri din fiecare localitate din țară. Statistica ne-a pus la dispoziție lista cu populația în vârstă de muncă (15-65 de ani) din orașele, satele și comunele românești. E drept, lista Statisticii se referă la populația după domiciliu, care îi include și pe cei care sunt plecați la muncă în străinătate. Prin urmare, rata șomajului calculată de noi poate fi chiar mai ridicată acolo unde exodul este mai mare (se împarte numărul de șomeri la populația de referință. Dacă populația scade, rata șomajului urcă).

Indicatorii privind șomajul sunt foarte importanți deoarece stau la baza deciziilor de politică economică și a celor de protecție socială.

Iată aici top 50 localități din punctul de vedere al ponderii șomerilor în populația aptă de muncă:

  • Potrivit ANOFM, la sfârşitul lunii decembrie 2020, rata şomajului înregistrat la nivel naţional a fost de 3,38%, mai mare cu 0,41 pp decât cea din luna decembrie a anului 2019.
  • Numărul total de şomeri la finele lunii decembrie 2020 a fost de 296.051 de persoane, mai mare cu 5.375 de persoane faţă de cel înregistrat la finele lunii anterioare.
  • Din totalul şomerilor înregistraţi, 100.740 au fost şomeri indemnizaţi şi 195.311 neindemnizaţi. Numărul şomerilor indemnizaţi a crescut cu 4.837 persoane, iar numărul şomerilor neindemnizaţi a crescut cu 538 persoane faţă de luna precedentă. Ponderea şomerilor neindemnizaţi în numărul total al şomerilor (65,97%) a scăzut faţă de luna precedentă cu 1,03 pp.
  • Pe medii de rezidenţă, numărul şomerilor la finele lunii decembrie se prezintă astfel: 99.031 şomeri provin din mediul urban şi 197.020 şomeri provin din mediul rural.
  • La nivel de Capitală am luat în calcul fiecare sector în parte, cel mai ”ridicat” șomaj fiind în sectorul 4 (0,85%, totuși), iar cel mai redus (0,5%) în Sectorul 1.

Lista cu numărul șomerilor pe localități, populația acestor localități și ponderea șomerilor o puteți descărca de aici.