Japonia: Economia a scăzut cu 4,8% în 2020, prima contracţie după 2009
A treia economie a lumii s-a prăbuşit puternic în prima parte a anului, în special între aprilie şi sfârşitul lunii iunie (-8,3%), sectoare întregi de activitate economică fiind paralizate în timpul stării de urgenţă, introdusă în primăvară de guvern pentru a opri răspândirea coronavirusului.
Demarată de la jumătatea anului, revenirea celei de-a treia economii a lumii a fost totuşi superioară aşteptărilor în trimestrul al patrulea (+3% pe un trimestru).
Consensul economiştilor agenţiei Bloomberg se aştepta la o creştere de 2,4% în ultimul trimestru, după o relansare în forţă de 5,3% în perioada iulie-septembrie.
Exporturile japoneze au impulsionat creşterea la sfârşitul anului, accelerându-şi revenirea în trimestrul al patrulea (+11,1% pe un trimestru).
Consumul familiilor japoneze a continuat să fie dinamic între octombrie şi sfârşitul lunii decembrie (+2,2%), contribuind, de asemenea, semnificativ la creşterea economică.
Şi după două trimestre de declin, investiţiile nerezidenţiale ale companiilor au început, de asemenea, să crească la sfârşitul anului (+4,5% pe un trimestru).
Cu toate acestea, elanul regăsit al PIB-ului japonez de la jumătatea anului 2020 poate fi întrerupt în primul trimestru al acestui an, chiar dacă perspectivele de ansamblu pentru 2021 rămân bune, potrivit economiştilor.
Deoarece guvernul a restabilit starea de urgenţă de la începutul lunii ianuarie în mai multe departamente ale ţării, inclusiv în cele din Tokyo şi suburbiile sale, pentru a încerca să oprească o puternică recrudescenţă locală a coronavirusului de la sfârşitul lui 2020.
Deşi este mai relaxat decât prima stare de urgenţă din primăvara anului 2020, acest dispozitiv, care va dura până pe 7 martie, riscă să întrerupă dinamica pozitivă a consumului casnic.

Marian Popescu, Centrul de Integritate al Universității București, despre frauda de la Drept: „Numărul studenților e șocant / Când copiatul ca mod de a funcționa ajunge la facultate, partida e pierdută”
Când marketingul ne păcălește să cădem în capcana consumului irațional/ Sunt diamantele valoroase sau nu?
Medicii de familie admit că unii dintre ei au refuzat să își programeze pacienții la vaccinarea împotriva COVID-19 și recomandă "utilizarea celorlalte 6 modalități de programare"
VIDEO Autostrada A1 Sibiu - Pitești: Cum arată acum lucrările avansate de pe prima secțiune
VIDEO. A lăsat jobul din City-ul londonez pentru a cumpăra o clădire monumentală părăsită de pe o insulă grecească, pe care a transformat-o în hotel de lux