În martie, cei care economisesc au o ofertă mai mare de a-și plasa banii. Pe lângă acțiuni, fonduri de investiții sau depozite bancare, acum au două oferte ale statului Fidelis și Tezaur. Pare că Ministerul Finanțelor a vrut să „râdă” de Tezaur, din moment ce a ieșit cu Fidelis. Vom explica mai jos avantajele Fidelis comparativ cu Tezaur, deși nu ar fi cazul. Evident, Fidelis bate lejer și depozitele bancare din multe puncte de vedere.

Foto:

Foarte pe scurt:

  • Inflația, adică creșterea prețurilor, „mănâncă din câștig”. BNR estimează pentru primul trimestru din 2022 o inflație de 2,3% (+/-1,7%).
  • Dobânzile sunt similare la Fidelis și Tezaur pe 1 și 3 ani.
  • Oferta Tezaur este bună doar pentru cei care au sub 5.000 de lei. În rest, Fidelis este superior.
  • Ofertele băncilor pe euro sunt foarte slabe comparativ cu Fidelis.

Pornim de la un exemplu pe care-l dăm frecvent. Să presupunem că o persoană are 5.000 lei sau 1.000 euro (pentru că vom discuta și despre oferta de euro). Unde ar obține câștig mai mare?

(Sumele nu au fost calculate folosind dobânda compusă pentru că nu știm dacă vor mai exista anul viitor în aceeași perioadă aceste programe de titluri de stat și nici nu știm ce dobânzi vor fi. De exemplu, dobânzile la Tezaur au fost într-o continuă scădere în ultimele luni. În ceea ce privește cele două oferte din 2020 pentru Fidelis, a doua a fost mai slabă. Oferta din martie 2021 este puțin mai slabă decât cele de anul trecut).

Oferta pe 1 an – moneda națională

Cele mai bune oferte la bănci, conform comparatoarelor Finzoom.ro și Conso.ro sunt între 2,55 – 3,8% dacă banii ar fi plasați pe un an. După scăderea comisioanelor și impozitului pe venit, la cei 5.000 de lei o persoană ar câștiga, după un an, între 112,5 – 171 lei.

La ofertele de stat Fidelis și Tezaur există dobândă similară pe un an: 2,85%. (Explicăm spre finalul articolului din ce punct de vedere Fidelis este superior Tezaur).

Așadar, la cei 5.000 lei, după un an, cel care a plasat banii va câștiga 142,5 lei. Câștigul nu este impozabil. Deci suma asta va fi cea primită.

Oferta pe 3 ani – moneda națională

Dobânzile celor mai bune oferte ale băncilor sunt între 2,25 – 4,2%. Câștigul după cei trei ani ar fi, cumulat, între 303 – 567 lei. (Evident, după plata comisioanelor și impozitului pe venit).

Tezaur și Fidelis au ofertă pe 3 ani cu dobândă de 3,10%/an. Așadar, suma cumulată pe cei trei ani ar fi de 465 lei.

Ofertă pe 5 ani – moneda națională

Băncile nu oferă depozite cu această scadență. Bineînțeles, sunt oferte pe termene lungi, precum conturile de economii (cu dobânzi mici), dar dorim să comparăm, atât cât se poate, mere cu mere.

Fidelis nu este pe 5 ani în moneda națională, ci în euro.

La Tezaur, pentru 5 ani se oferă o dobândă de 3,25%/an. Suma cumulată după cei 5 ani ar fi de 812,5 lei.

Oferta de 5 ani – euro

Să spunem că o persoană vrea să plaseze 1.000 de euro într-o ofertă pe termen mai lung.

La bănci nu am găsit ofertă pe 5 ani. Dar ne uităm, orientativ, la cea pe 3 ani. Cele mai bune oferte sunt de 0,05% - 1%. E prea slabă oferta, nici nu mai are rost să fie calculat câștigul, eliminând impozitul pe venit și comisioanele.

Programul Fidelis (titlurile ce se vor lista la bursă) oferă o dobândă de 1,55%/an. Așadar, câștigul cumulat pe cei 5 ani ar urma să fie de 77,5 euro.

Tezaur nu-și prea are rostul când ai Fidelis. Ca în bancul cu Badea Gheorghe și calul de la târg

E un banc care pare că se potrivește situației:

Badea Gheorghe a mers cu calul la târg.

El e întrebat: - Cum trage calul ăsta la căruță?

Răspunde: nu prea trage.

- La plug, trage?

- Nu prea.

(după alte câteva întrebări)

- Da ce vrei sa faci cu el?

- Vreau sa-l fac de rusine…

Așa face și Ministerul Finanțelor cu Tezaur în luna martie. A scos și Fidelis ca să facă celălalt program de rușine. Ar fi trebuit să pună pauză în martie pentru Tezaur.

Oferta Tezaur este bună doar pentru cei care au sub 5.000 de lei. În rest, Fidelis este superior.

La Fidelis poți achiziționa titlurile online folosind un broker serios (precum cei din lista BVB). Un cont se poate face, dacă nu ai deja, online în circa 24 de ore. Deci nu trebuie să mergi la Poștă sau Trezorerie precum la Tezaur.

La Fidelis poți vinde titlurile oricând ai nevoie de bani și să marchezi profit dacă prețul crește (ceea ce e foarte posibil, având în vedere experiența anului trecut).

La Tezaur, dacă ai nevoie de bani, trebuie să cauți pe cineva ca să faci transfer ori să mergi la Trezorerie și să faci o cerere de răscumpărare. În cazul situației din urmă, dacă după un an (la o ofertă mai mare de 1 an) ai primit deja dobânda, aceasta se scade din răscumpărare.

Inflația prognozată de BNR e sub dobânzile la ofertele statului sau ale băncilor

Inflația, adică creșterea prețurilor, „mănâncă din câștig”. BNR estimează pentru primul trimestru din 2022 o inflație de 2,3% (+/-1,7%).

Adică, dacă la cei 5.000 de investiți ai obținut în primul trimestru din 2022 o sumă de 115 lei, înseamnă că ai acoperit inflația. Asta pentru că ceea ce cumperi azi cu 5.000 lei, te va costa atunci 5.115 lei.

*Acest material nu reprezintă o recomandare de investiții, fiind doar o scurtă trecere în revistă a ofertelor din piață

Citește și:

Românii vor putea împrumuta statul prin programul FIDELIS pentru populație în lei și euro în luna martie

Tezaur continuă în martie: dobânzi mai mici