Datoria publică globală a crescut în 2019 cu 9 mii de miliarde de dolari și s-a ajuns la aproape 200 de mii de miliarde de dolari, potrivit unui raport al Fondului Monetar Internațional. Băncile centrale au promovat dobânzi aproape de zero sau chiar negative, iar guvernele au injectat sume consistente pentru a salva de la colaps propria economie. La un moment dat, tot acest munte al datoriei globale sau acest munte de datorii își va face apariția sub o formă sau alta. HotNews.ro a stat de vorbă despre cât de vulnerabili ne face datoria publică și ce putem face cu 4 economiști: Florian Libocor, economist șef al BRD-GSG, Mihai Copaciu, director adjunct la Direcția de modelare și prognoze macroeconomice din Banca Națională a României, Laurian Lungu, co-fondator Consilium Policy Advisers Group și Ionuț Dumitru, econimist-șef al Raiffeisen Bank.

Imagine din timpul interviului videoFoto: Hotnews

Vezi mai jos discuția cu cei 4 macroeconomiști:

Florian Libocor: Creșterea datoriei aduce în discuție două chestiuni: cum o finanțezi și cum gestionezi rambursarea astfel încât să ții în echilibru poziția bugetară

La nivelul anului 2019, datoria publică globală a crescut cu 9 ”triliarde” de dolari și s-a ajuns la aproape 200 de ”triliarde” (mii de miliarde- n.m.) de dolari, potrivit unui raport al Fondului Monetar Internațional. Asta înseamnă că în ansamblu, datoria publică globală raportată la PIB global este undeva în jur de 226% din PIB. Ceea ce este la fel observabil este că vectorul acestei dinamici nu este datoria privată, ci datoria publică.

România stă încă bine din punct de vedere al criteriilor Maastricht dar nu știu dacă mai e cazul să ne raportăm la acele criterii care ne vor da implicit o stare de confort, cel puțin celor care nu știm ce e în spatele cortinei. Așa dacă punem planșa cu 47% versus 60%, pare rezonabil. Dar este mai puțin ușor de gestionat. Cred că vor fi două probleme: una de finanțare și alta de rambursare și de echilibru bugetar. Pentru că pe măsură ce datoria va crește, presiunea plăților aferente dobânzii datoriei publice- cele care influențează poziția bugetară - va crește la rândul ei.

Creșterea datoriei aduce în discuție două chestiuni: cum o finanțezi și cum gestionezi rambursarea, astfel încât să ții în echilibru poziția bugetară. Nu cred că lucrurile se vor încheia pur și simplu rambursându-se datoria . Cred că fără o iertare, o compensare sau cum vreți să-i spunem, ori a datornicilor între ei ori a celor mai mari finanțatorii față de datornicii mai mici cred că nu se va putea ieși din din acest cerc vicios al datoriei publice

Ionuț Dumitru: Avem o factură socială foarte mare în Buget și o colectare foarte slabă a veniturilor. Or, lucrurile astea nu pot să le rezolvi decât cu reforme structurale foarte profunde

Datoria publică a crescut încă din criza financiară trecută, ca urmare a eforturilor guvernelor de a atenua din efectele negative. Din păcate, nici am apucat să ne revenim foarte bine după criza financiară și am intrat în această criză sanitară iar Guvernele au trebuit să preia această povară cu un efort bugetar destul de mare. Situațiile sunt diferite de la țară la țară; unele state au o situație mai confortabilă, altele mai puțin, în funcție de cât de prudente au fost politicile fiscal bugetare în perioada de boom economic.

Dacă ne uităm în Europa, după criza financiară am avut o perioadă în care deficitele și datoria publică intraseră pe o traiectorie de scădere. Deficitele bugetare spre exemplu au avut o traiectorie de reducere mai mulți ani la rând în Europa. Am avut și noi o astfel de scădere, numai că noi am reversat această tendință începând cu 2015-2016 când deficitul bugetar a început să crească. Europa continua să își reducă deficitele bugetare și implicit presiunea pe datoria publică, dar noi am schimbat direcția începând cu 2016 și criza ne-a prins destul de vulnerabili, în sensul că am intrat în criza sanitară cu cel mai mare deficit bugetar din Europa (în 2019). Jumătate din țările europene la acel moment aveau surplusuri bugetare, inclusiv țări din jurul nostru- Bulgaria sau Cehia, iar altele aveau deficite mult mai mici decât noi- Polonia sau Ungaria de exemplu.

Evident că atunci când a izbucnit criza deficitele bugetare au crescut peste tot. Rădăcinile problemei bugetare la noi trebuie să le căutăm în perioada 2015- 2019. Am intrat vulnerabili în această criză și ne va lua destul de mult timp să corectăm aceste vulnerabilități sau să le reducem. Avem în față patru ani de consolidare bugetară așa cum Guvernul și-a asumat. Va fi destul de greu de gestionat sentimentul piețelor- peste tot în lume deficitele bugetare vor scădea semnificativ iar economiile își vor reveni destul de rapid, însă noi vom rămâne cu deficite mari o perioadă mai lungă de timp. Mai mari oricum decât în celelalte state din jurul nostru, iar asta ne va crea anumite dificultăți atunci când ne gândim la finanțare.

Trebuie să venim cu un mesaj foarte credibil pentru că avem nevoie de bunăvoința piețelor atunci când ai de finanțat deficite mari. Ca să ai finanțare asigurată și la costuri rezonabile ai nevoie de o percepție bună în piețele financiare. Percepția aceasta bună nu poți să o ai decât dacă ai un plan coerent pe care piețele să-l creadă. Să aibă încredere că știi ce faci, că ești pe drumul cel bun și, foarte important, că faci reforme.

Asta e foarte important pentru că avem probleme structurale mari: avem o factură socială foarte mare în buget , avem o colectare foarte slabă a veniturilor bugetare... Or, lucrurile astea nu pot să le rezolvi decât cu reforme structurale foarte profunde. Să ne imaginăm că apăsăm pe un buton și am rezolvat problema bugetului. Problema bugetului rste una foarte serioasă care presupune atacarea tuturor capitolelor de cheltuieli și de venituri bugetare în cadrul unei reforme profunde. E drept, unele reforme sunt forțate cumva și de pandemie- e cazul digitalizării de pildă.

Ca să concluzionez, datoria publică e la noi încă nu e mare în comparație cu statele europene. Ea trebuie judecată într un context local în care principalul finanțator e sistemul bancar care deja este supra-expus pe stat, având una din cele mai mari expuneri raportat la active. Nu avem alternativă la consolidarea bugetară, trebuie să înțelegem foarte bine lucrul acesta. Deficitele trebuie să scadă rapid în anii următori și trebuie să facem eforturi serioase în zona de reforme structurale, pentru că la noi deficitul este în cea mai mare parte de natură structurală în timp ce în marea majoritate a țărilor europene deficitul are o natură mai degrabă ciclică.

Laurian Lungu: În Anglia, creșterea taxelor se anunță cu doi ani înainte. Ar trebui să avem și la noi o discuție foarte serioasă în acest fel

Problema asta a datoriilor este clar una globală. Dacă ne uităm la activele băncilor centrale, mă refer la cele mai mari: Fed-ul, Banca Centrală Europeană, Banca Japoniei și Banca Angliei, cele care au o monedă de rezervă, o să vedem că începând din 2007 2008 ele au crescut de șapte ori. Cifrele pur și simplu ies din contextul istoric. Se întâmplă însă un paradox atât timp cât practic toate băncile centrale emit monedă atunci riscul relativ rămâne la fel. Problema care rămâne este ceea ce se întâmplă dacă peste noapte crește inflația? Poate crește prețul la materii prime, economiile se pot deschide brusc datorită apariției acestui vaccin, iar activitatea economică începe cu o efervescență crescută, cererea crește, iar prețurile se duc în sus. Asta va atrage implicit și creșterea ratei dobânzii. Iar la datoriile existente, costul datoriei va crește foarte mult. Asistăm la un paradox: politica monetară va trebui practic să fie coordonată foarte bine cu politica fiscală la nivel global pentru ca această revenire să se facă într un mod cât de cât ordonat. Politica monetară în țările dezvoltate a intrat într-un teritoriu virgin prin această expansiune monetară.

Sigur existau bănci înainte de criza monetară care aveau activele ca și procent în PIB undeva pe la 80%, dar erau state mici. Toată această masă monetară injectată în economie va rămâne acolo sau se va retrage gradual? Nu știm! Mai avem apoi exemplul Japoniei care practică de 20-30 de ani această politică, în sensul că are o datorie publică foarte ridicată, iar economia are practic o creștere marginală peste 0. Sunt probleme mult mai complexe; apar probleme legate de generațiile de locuitori. Adică te uiți să vezi dacă ai o generație tânără în spate care să vină să sprijine consumul, pentru că dacă te bazezi doar pe oameni în vârstă care nu mai economisesc ci doar își consumă din economii, atunci sigur că societatea respectivă nu poate să mai crească atât de mult. Pentru România sigur că există un risc: acest deficit bugetar pe care l-am atins anul trecut este a fost cel mai ridicat după 1990 dacă nu mă înșel. Nici în timpul crizei din 2008 nu a fost atât de ridicat.

Noi trebuie să facem această consolidare bugetară! Piețele ne-au oferit acest respiro în sensul că au lăsat ratingul de țară neschimbat. Politica fiscală și cea monetară trebuie să fie coordonate (pentru că până la urmă au același balance sheet), astfel încât să să reușim să reducem deficitul bugetar și riscul ca o eventuală creștere a costurilor de împrumut să aibă repercusiuni majore asupra evoluției datoriei publice și deficitului bugetar în anii care vin.

M-am uitat de exemplu la bugetul Marii Britanii, recent publicat. La ei, măsurile de creștere a taxelor se anunță cu doi ani înainte! Practic, în bugetul din acest an spun că o să crească impozitul pe profit din anul 2023. Nu spun prin asta că la noi trebuie să crească taxele în acest moment, dar ar trebui să avem o discuție foarte serioasă în acest an pentru ca măsurile care vor apărea în bugetul 2022- 2023- 2024 să poată să fie anticipate de către jucătorii din piață cu un an-doi înainte.

Știu că poate părea foarte dificil dar prin asta am ajuta foarte mult sectorul privat (și nu numai sectorul privat) prin faptul că i se oferă o perspectivă a ceea ce urmează. România sigur că este vulnerabilă dacă rămâne cu o datorie publică ridicată și cu un deficit bugetar ridicat. Nu avem încotro va trebui să le reducem pentru că altfel corecția va fi brutală în anii care vor urma.

Mihai Copaciu: Orice teorie economică- de la Friedman la cea neo-keynesistă- ne spune că ceva e ne-la locul lui în economie

Am avut într-un interval de 10 ani a două crize majore care au dus la un raspuns al politicilor fiscale și monetare foarte amplu.

Una din principalele vulnerabilități pe care le văd pentru economia României e atașată sectorului extern, iar întrebarea esențială este cum se va face ajustarea în țările dezvoltate. Sau ieșirea din actuala paradigmă de politică monetară și implicit ajustarea și revenirea la ceea ce știam că ar fi o politică monetară tradițională.

Orice teorie economică- de la Friedman la cea neo-keynesistă- ne spune că ceva e ne-la locul lui în economie.

Depinde foarte mult ce șoc va determina ajustarea. Va crește inflația, vom vedea o inflație crescută datorită unei cereri și un efect al politicii fiscale expansioniste (și mă refer în principal în Statele Unite pentru că din punctul meu de vedere semnalul de acolo va veni) sau vom vedea anumite șocuri pe partea ofertei?

Nu s-a vorbit de relația pe care eu o văd foarte importantă în viitorul economiei globale între Statele Unite și China și care poate sa duca la șocuri pe partea ofertei cu efect negativ asupra inflației.

E clar că pe termen lung politicile monetare actuale - cele bazate pe relaxare cantitativă - nu sunt fezabile.

Se va încerca o ieșire din această din cadrul acestora iar în momentul în care aceasta se va întâmpla, e clar că vom avea un efect și asupra economiei românești. Va fi o componentă de aversiune la risc globală sau regională care va determina o fugă a capitalurilor, dar va fi și o componentă domestică. Și aici e foarte important ca în acel moment să fim mai puțin vulnerabili decât suntem acum.

Datoria publică a României este relativ scăzută, dar dacă această consolidare fiscală nu e concretizată, avansul ei va fi mult mai mult mai rapid.