​BNR: Inflația ar putea atinge 3,4% până la finalul anului. A fost revizuită în sus

de F.B.     HotNews.ro
Marţi, 16 martie 2021, 14:18 Economie | Finanţe & Bănci


Proiectia ratei inflatiei
Foto: BNR
După o amplă creștere înregistrată în luna ianuarie a anului curent, pe fondul majorării tarifelor la energia electrică și a prețurilor combustibililor, rata anuală a inflației IPC este anticipată a-și menține tendința ascendentă până la finalul anului, când va atinge nivelul de 3,4%, potrivit unui raport al Băncii Naționale a României (BNR).

“Odată cu disiparea influențelor temporare nefavorabile ale acestora la începutul anului viitor, rata anuală a inflației IPC este prevăzută să încetinească, urmând să atingă nivelul de 2,8 la sută la sfârșitul anului 2022”, menționează sursa citată.

Rata medie anuală a inflației va avea la rândul său o tendință ascendentă pe parcursul anului curent, atingând nivelul de 3,2 la sută în decembrie 2021, după care este proiectată în reducere până la valoarea de 2,6 la sută la finele anului 2022.

Comparativ cu raportul din noiembrie, rata anuală a inflației IPC a fost revizuită în sens ascendent cu 0,9 puncte procentuale pentru sfârșitul anului 2021, pe seama tuturor componentelor coșului de consum, mai puțin prețurile volatile ale alimentelor.


“Traiectoria prețurilor administrate și a tarifelor la energia electrică și gazele naturale prevede creșteri de 5,7% și 2% la sfârșitul anului 2021 și, respectiv, 2022. Cifra pentru finele anului curent a fost revizuită semnificativ în sus, cu 3,3 puncte procentuale, pe fondul majorării tarifului la energia electrică din ianuarie în contextul liberalizării acestei piețe, prețul reflectând mai bine deteriorarea semnificativă a condițiilor de pe piața en gros în ultimii ani”, menționează sursa citată.

• Creșterea amplă de preț de la începutul anului reflectă și faptul că majoritatea clienților aflați în regim reglementat nu optaseră la sfârșitul anului 2020 pentru o ofertă pe piața concurențială, aceștia trecând automat în serviciul universal (menit să asigure continuitatea furnizării energiei electrice), tarifele de pe acest segment fiind, însă, în general, mai ridicate comparativ cu ofertele concurențiale.

• În perioada următoare sunt anticipate o serie de corecții descendente (evaluate a conduce la o reducere a tarifului de aproximativ 5 la sută), date fiind ofertele mai atractive de pe piață în acest moment (comparativ cu serviciul universal), precum și posibilitatea clienților de a beneficia retroactiv de acestea.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





1345 vizualizari

  • 0 (6 voturi)    
    Mari experti (Marţi, 16 martie 2021, 14:40)

    CezarN [utilizator]

    Pai, daca tu, BNR, reduci dobanzile pana pe la 1,... la suta, deci oamenii nu sunt stimuati sa tina banii in banci, normal ca-i vor scoate si cheltui, de unde si inflatia.

    Deci, BNR nu previzioneaza inflatia, ci o genereaza. E cu totul altceva.
    • 0 (2 voturi)    
      Nu cred ca problema e banii cheltuiti de populatie (Marţi, 16 martie 2021, 17:14)

      Genialul [utilizator] i-a raspuns lui CezarN

      Din contra, cred ca statul a pompat bani si s-a imprumutat foarte mult din cauza pandemiei.
      Pe de alta parte economia nu a functionata fiind inchisa, deci productie redusa consum crescut normal ca o sa fie inflatie.

      Chiar daca populatia ar fi economisit banii, de produs tot s-a produs mai putin si statul tot a cheltuit disproportionat de mult, deci inflatia ere inevitabila si nu e datorata dobanzilor sau populatiei, ci masurilor guvernului (bune sau rele e discutabil, totusi masuri care s-au luat)
      • +2 (2 voturi)    
        Banii ieftini stimuleaza pe oricine sa cheltuie (Marţi, 16 martie 2021, 18:59)

        CezarN [utilizator] i-a raspuns lui Genialul

        deci, si statul este stimulat sa cheltuie daca gaseste bani ieftini la banci.
        Intr-o perioada in care, cum spui tu, nu prea sunt produse, BNR arunca practic lei pe piata coborand dobanda pana spre 1%. Ce te astepti sa iasa, deflatie? Normal ca inflatie. Mai multi bani "concureaza" pentru aceleasi produse. Apoi ies, ca niste "specialisti" sau experti, ca tot e la moda termenul, si spun ca va fi inflatie. De tot rasul. Normal ca "expertii" de la BNR stiu ca va fi inflatie daca ei o genereaza. Eu asta zic, nu altceva.
  • +2 (6 voturi)    
    Ce va face Cățu? (Marţi, 16 martie 2021, 15:34)

    DomnuTrandafir [utilizator]

    Dr unde bani de pensii?
    La anul va trebui sa le indexeze?
    3,7 % inflație prognozata de BNR.
    Cred ca trece de 4%%
    5 % cresterea salariului mediu brut pe cert an!
    Conform formulei Guvernului pensiile de indexează in 2022 cu rata inflației plus 1/2 din salar mediu brut.
    Adică 4%+1/2 (5)= 4.5%
    Îndexează Catu cu 4.5%?
    Sau pana atunci demisionează!
    Sau il scoate pe Manole la pensie?

    Manole mai redu procentul ca se supara speculatorul de curs valutar!
  • -1 (1 vot)    
    Mai degraba trece de 4%. (Marţi, 16 martie 2021, 17:12)

    gv [utilizator]

    Ce 3,4%, pana la sfarsitul anului inflatia trece mai mult ca sigur de 4%, sigura speranta e sa nu treaca cu mult peste 4%.
    La salariile si pensiile inghetate ale romanilor, asta se va traduce intr-o scadere clara a nivelului de trai, atat in 2021, cat si in 2022.
  • +1 (1 vot)    
    ... (Marţi, 16 martie 2021, 17:49)

    albastru de Romania [utilizator]

    e inflatie pe toata planeta.

    obisnuiti-va cu asta


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by