Zilele acestea auzim din nou lamentări după lamentări referitoare la devalorizarea monedei naționale. Trecând peste lipsa proprietății cuvintelor celor ce folosesc formulări de genul - NOU MAXIM ISTORIC pentru EURO - cu referire la cotația media calculată de BNR, am vrut să văd, încă odată, ”cât de mare e devalorizarea mică”, scrie Norel Moise pe blogul personal.
De ce spun că e o aberație să spui maxim istoric când te referi la o cotație medie? Pentru că o medie e formată pe baza unor maxime și minime! Or, matematic, media nu poate fi mai mare decât maximul ce intră în calculul său.
Trecând peste, am consultat baza de date interactivă a BCE, căutând să văd evoluția monedei de referință europeană în raport cu cele folosite în statele mai mult sau mai puțin aspirante la adoptarea acesteia: Polonia, Ungaria, Cehia, România, Croația.
Am mai pus în tabel și monedele statelor cu cele mai puternice economii din lume: SUA, Japonia și China. Iar pentru diversificare am adăugat Elveția, pentru că totuși francul e monedă de referință, dar și India, Brazilia și Rusia, economii mari, cu potențial de dezvoltare uriaș și resurse pe măsură.
Referindu-ne la oile noastre cele mai apropiate, vedem că alarmanta scădere a leului e de fapt la o treime față de cea a zlotului și o cincime față de cea a forintului. Iar diferențele față de ”premiantele” grupei, coroana cehă și kuna croată nu sunt prea mari. Așadar, aș putea spune încă odată ”mult zgomot pentru nimic”. Iar dacă tot suntem la o scriere de blog, aș îndrăzni să spun că aș paria 100% pe faptul că euro nu va atinge nici anul acesta pragul de 5 lei ci va baleia mai degrabă în intervalul 4,9-4,95 lei.
Nu cred în performanțe manageriale ale Guvernului atât de catastrofale încât să se spargă acest prag și nici în escaladarea și scăparea de sub control a pandemiei, alt factor care ar putea produce un ”deranj” major. Să spunem și de ce totuși alunecă leul: dezechilibrele economiei sunt mari, am intrat cu ele în criza sanitară, vom ieși din aceasta cu ele exacerbate, și nici semne de prea mult curaj politic pentru corecții nu se întrevăd.
Nu-i mai puțin adevărat, Guvernul trebuie să umble ”ușor cu pianul pe scări”, pentru că mișcări prea bruște (a se citi măriri de taxe sau tăieri otova de salarii) ar produce mai mult rău decât bine. Eficientizarea aparatului de stat și îmbunătățirea colectării taxelor ar trebui să fie totuși două deziderate. Nu o să adaug și crearea unui cadru care să îi convingă pe români că e bine să fie cetățeni model care să nu mai eludeze legea și să-și plătească dările în mod corect - gena noastră ne împiedică să mergem în acea direcție, considerată normalitate în societățile civilizate. În concluzie, nu ar trebui să ne îngrijoreze acest ușor glisaj al leului ci mai degrabă inepțiile unora care cer în continuare de la tribuna Parlamentului măriri peste măriri de bugete și venituri!
Citește articolul integral pe blogul lui Norel Moise.
1
1
