Șoc în Turcia după demiterea guvernatorului băncii centrale: Lira s-a prăbușit aproape de minimul istoric

de S.J.     HotNews.ro
Luni, 22 martie 2021, 15:50 Economie | Finanţe & Bănci


Recep Erdogan
Foto: Aristidis Vafeiadakis / Alamy / Profimedia Images
Lira turcească s-a prăbuşit aproape de minimul istoric, după ce preşedintele Erdogan l-a concediat pe şeful băncii centrale în timp ce bursa de la Istanbul a înregistrat un declin de peste 8%, relatează Bloomberg.

Moneda Turciei s-a devalorizat cu aproximativ 14% după ce preşedintele Recep Tayyip Erdogan l-a concediat pe guvernatorul băncii centrale, Naci Agbal, considerat drept una dintre principalele forţe care au ridicat lira turcească de la cel mai slab nivel pe care îl înregistrase vreodată.

Agbal este al treilea șef al băncii centrale turce demis în ultimii doi ani.

Numit în funcţie în luna octombrie, Agbal a crescut constant ratele dobânzilor, într-o perioadă în care rata inflaţiei se oprea în dreptul unei creşteri de 15%. Decizia i-a luat prin surprindere pe investitorii locali şi străini care au lăudat ultimele politici monetare al instituţiei centrale.

Ulterior, bursa de la Istanbul a început să înregistreze pierderi, fapt ce a provocat un nou val de temeri cu privire la impactul pe care l-ar putea genera mişcarea asupra costurilor de împrumut ale Turciei. În prezent, dobânda principală a băncii centrale este de 19%.

„Autorităţile vor rămâne cu două variante, fie vor promite să folosească ratele dobânzilor pentru a stabiliza pieţele, fie vor impune măsuri de controlare a capitalului. Având în vedere apucăturile dictatoriale ale preşedintelui Erdogan, controalele sunt cea mai plauzibilă opţiune”, spune Per Hammarlund, senior strategist al firmei de cercetare SEB Research.

La un moment dat, lira turcească era cea mai performantă monedă emergentă din 2021, recuperând aproape o cincime din declinul suferit în faţa dolarului american. Săptămâna trecută, moneda Turciei a crescut puternic după ce Agbal a majorat ratele dobânzilor cu două puncte procentuale, dublu faţă de previziunile economiştilor.

Între timp, investitorii au cerut ca autorităţile să înăsprească politicile monetare pentru a îmblânzi rata ridicată a inflaţiei. De asemenea, există analişti care se tem că decizia preşedintelui Erdogan de a-l numi în funcţia de guvernator pe Sahap Kavcioglu ar putea eroda creşterile obţinute în timpul lui Agbal.

Conform Bloomberg, indicele BIST 100, reprezentativ pentru piaţa de capital din Turcia, a scăzut cu 8,6%.

REFERINȚĂ:






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





6007 vizualizari

  • +3 (3 voturi)    
    Lol (Luni, 22 martie 2021, 15:54)

    mitg [utilizator]

    Gollumul se vrea mazilit se pare.
  • -9 (9 voturi)    
    Soc ?? (Luni, 22 martie 2021, 16:02)

    POMPIERUL [utilizator]

    Speculatorii au impins pretul in jos. Cand in lume majoritatea bancilor au dobanzi foarte mici ca sa descurajeze economisirea, vine guvernatorul si ridica la 10% dobanda la depozite. Nu e bun pentru economie deoarece banii in banca nu aduc plus valoare. Investitiile sunt de preferat dupa crize financiare, insa unii pun banii la ciorap, saltea, conturi.... Nu zic despre Erdogan ca e un geniu insa daca te uiti in occident dobanzile sun chiar si in minus, pentru motivul prezentat mai sus. Ca poporul sufera... e doar pe moment, pana geseste o solutie mai buna decat sa tina banii in conturi.
    • +2 (4 voturi)    
      Lol (Luni, 22 martie 2021, 17:13)

      mitg [utilizator] i-a raspuns lui POMPIERUL

      "occident dobanzile sun chiar si in minus"

      Pentru ca situatia micro si macroeconomica a turciei este identica cu cea a Germaniei, Finlandei, Marii Britanii sau Americii.
    • +2 (2 voturi)    
      lol ! (Marţi, 23 martie 2021, 12:29)

      YamamotoIsoroku [utilizator] i-a raspuns lui POMPIERUL

      Speculatorii ca speculatorii da' "agenturili straine" de ce nu sunt aratate cu degetu' ?
      Sultanu' o s-o sfarseasca precum "mult iubitu' si stimatu' " in '89 !
  • +8 (8 voturi)    
    „ ai de salvarii vostri... (Luni, 22 martie 2021, 16:11)

    holdup [utilizator]

    Au mai vrut si unii de la noi, toarsul Zamfir si altii de la psd/alde, sa impuste Robor ul ...la turci e izbanda, in frunte cu sultanul se duc in cap...
    • +5 (5 voturi)    
      or sa le stea salvarii (Luni, 22 martie 2021, 19:20)

      ras-putin [utilizator] i-a raspuns lui holdup

      unde le stau si imineii, in timp ce fmi le arata de la pupa cum sta treaba cind iti faci economia praf la ordinul sultanului.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by