În anul 2020, numărul mediu anual al locurilor de muncă vacante a fost 37.700, în scădere cu 16.100 de locuri de muncă vacante faţă de anul anterior, au transmis marți reprezentanții Institutului Național de Statistică. Cele mai mari rate ale joburilor vacante sunt în administraţia publică şi în alte activităţi de servicii (câte 1,96%), în sănătate şi asistenţă socială (1,52%), respectiv în activităţi de spectacole, culturale şi recreative (1,32%).

Peste 37.000 de joburi sunt vacante Foto: sxc.hu

În industria prelucrătoare s-a concentrat aproape o cincime din numărul mediu anual al joburilor vacante (7,4 mii locuri vacante), iar rata a avut o valoare medie anuală de 0,67%.

Sectorul bugetar a însumat peste 30% din numărul mediu anual al locurilor de muncă vacante, cele mai multe regăsindu-se în administraţia publică (5,4 mii locuri vacante), urmată de sănătate şi asistenţă socială (5,3 mii locuri vacante), respectiv de învăţământ (1,2 mii locuri vacante).

La polul opus, cea mai mică valoare a ratei medii anuale a locurilor de muncă vacante s-a înregistrat în hoteluri şi restaurante (0,06%), iar numărul mediu anual al locurilor de muncă vacante a cunoscut cea mai scăzută valoare în tranzacţii imobiliare (0,1 mii locuri vacante).

În profil teritorial, în anul 2020, cele mai ridicate valori ale ratei medii anuale a locurilor de muncă vacante s-au înregistrat în regiunile Bucureşti-Ilfov (1,05%), Nord-Vest (0,91%), respectiv Vest (0,87%).

Angajatorii au prezentat cea mai semnificativă cerere de forţă de muncă salariată exprimată prin intermediul numărului mediu anual al locurilor de muncă vacante în regiunea Bucureşti-Ilfov (11,7 mii locuri vacante), care a reprezentat şi circa 31% din numărul mediu anual al locurilor de muncă vacante din întreaga ţară. Regiunile Nord-Vest (6,1 mii locuri vacante), respectiv Vest (4,1 mii locuri vacante) au însumat peste 27% din numărul mediu anual al locurilor de muncă vacante de la nivelul întregii ţări.

La polul opus, atât în ceea ce priveşte rata medie anuală, cât şi numărul mediu anual al locurilor de muncă vacante, cele mai scăzute valori s-au regăsit în regiunea Sud-Vest Oltenia (0,31%, respectiv 1,2 mii locuri vacante), urmată de regiunea Nord-Est (0,59%, respectiv 3,3 mii locuri vacante).