Instabilitatea asta legislativă are impact și în colaborarea dintre persoane în ceea ce privește suspendarea celor 1.500 lei pentru creșă sau grădiniță, reiese din declarațiile lui Cristian Rapcencu, lector universitar ASE și antreprenor, expert în fiscalitate. „Din punctul meu de vedere, se aplică pe primul trimestru, iar în aprilie-decembrie e suspendată”, a spus el, într-o dezbatere organizată de Smartbill România și Contzilla.ro.

Potrivit acestuia, e foarte urât că „s-a întâmplat chestia asta” (că s-a suspendat facilitatea).
„Când a apărut această măsură, am anunțat toți clienții că pot face asta: pentru angajat nu se consideră avantaj în natură, nu se datorează impozit și contribuții sociale. Patronii firmelor respective au apucat să-și anunțe angajații. Acum aceiași patroni trebuie să vină către angajați și să spună: Îmi pare rău, uite, trei luni, anul ăsta, ți-am decontat. Din aprilie nu mai pot”, a afirmat Rapcencu.
• Se creează o imagine negativă și asupra antreprenorului respectiv.
Citește și: