România a decis să revină pe pieţele internaţionale de obligaţiuni într-un moment în care îşi majorează cheltuielile pentru proiecte de infrastructură şi măsuri de sprijin în contextul crizei Covid-19, transmite Bloomberg, citat de Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

În prima sa ieşire pe pieţele internaţionale din acest an, România oferă obligaţiuni cu maturitatea la 12 ani, pentru care dobânda este cu aproximativ 225 de puncte de bază peste midswap, precum şi obligaţiuni cu maturitatea la 20 de ani, pentru care dobânda este cu aproximativ 265 de puncte de bază peste midswap, informează Bloomberg citând o sursă din apropierea acestui dosar.

România se alătură astfel mai multor emisiuni de obligaţiuni suverane care au loc tot miercuri, atât Italia cât şi Portugalia fiind pe piaţă în încercarea de a profita de dobânzile relativ reduse din prezent şi care ar urma să crească pe fondul revenirii economiei.

Potrivit Bloomberg, România intenţionează să strângă aproximativ 7,4 miliarde de euro în acest an din emiterea de eurobonduri, pe măsură ce vizează construcţia de autostrăzi şi ajutoare pentru industriile afectate de pandemie.

"Având în vedere că, cel mai probabil, vor fi nevoiţi să acceseze de trei ori pieţele internaţionale în acest an, era timpul ca România să vândă eurobonduri", a declarat economistul ING, Valentin Tătaru.