Obsesia cu vaccinarea este greșită. Asta o spun cei care au cel mai mare succes cu vaccinarea în acest moment în Europa: anume britanicii, potrivit lui Dan Bucșa, economist-șef pentru Europa Centrală și de Est în cadrul UniCredit Bank Londra. “Vă spun chestia asta pentru că sunt aici și mă uit la ce comunică și cum comunică”, spune el.

LondraFoto: Pere Sanz | Dreamstime.com

Ce spun britanicii: Vaccinarea nu este suficientă. Este nevoie de testare, depistare, de carantinarea cazurilor.

„Britanicii testează între 1,2-1,9 milioane de oameni pe zi. Britanicii țin toate școlile deschise testând toți elevii de două ori pe săptămână. Britanicii trimit teste acasă întregii populații și dacă nu îmi ajung testele de acasă, pot să mă duc în 5 minute oriunde să fac un test gratuit”, a povestit Bucșa, într-o întâlnire cu mediul de afaceri.

• Dacă testul respectiv este pozitiv, îmi trimit și un test PCR, iar dacă și ăla este pozitiv: carantinarea se face la domiciliu, pot să primesc ajutor în caz că nu are cine să-mi cumpere de mâncare și așa mai departe, ceea ce ar fi greu, pentru că se fac foarte multe livrări.

• Lucrurile sunt foarte clar stabilite.

“Boris Johnson spune că și carantinarea este parte din pachetul care a dus la reducerea numărului de cazuri. La mine în cartier, din peste 300.000 de oameni, în ultima săptămână am avut 4 cazuri de covid și zero morți. Adică ce fac britanicii, evident, funcționează”, a explicat el.

De ce vaccinarea singură nu funcționează

A ales 3 țări care vaccinează mult mai mult decât românii: Ungaria (45% cu prima doză), Serbia cam la fel, iar Chile este peste două treimi din populație.

“Numărul de morți la milionul de locuitori zilnic: Ungaria este la maximul istoric undeva la 25 de morți la 1 milion, în condițiile în care a vaccinat mai mult decât România”, a mai arătat el.

• Chile este undeva în al doilea deal (5 la un milion din grafic n.r.) în condițiile în care acolo se termină vara. Adică au avut vreme foarte bună.

(În grafic se mai vedea că în Serbia cifra este în jur de 6).

“Ce au făcut britanicii foarte bine: au implicat medicii de familie. Oamenii de la țară nu au neapărat încredere în premier sau în niște militari care apar la televior, însă pot avea încredere în medicul care le prescrie pastile de nu știu câți ani”, a explicat Dan Bucșa.

• Exemplul unei țări care testează enorm este Slovacia. Testează cam 5% din populație pe zi, Cehia cam 1,6%, iar celelalte (din regiune) sub 0,4% din populație pe zi. România e undeva la 0,2%. Totuși, cu acest număr de teste, Slovacia nu reușește să oprească răspândirea bolii. De ce? Ei testează, dar nu urmăresc. Nu se duc să vadă ce se întâmplă cu omul ăla care a fost testat pozitiv.

"Există experiențe și măsuri în toată lumea. Nu vara este problema, din punctul meu de vedere, ci ce se va întâmpla în toamnă. Dacă atunci ne paște riscul unei noi carantine, cred că problemele sociale vor fi mult mai grave decât ce am văzut în acest început de an", a mai arătat Dan Bucșa.