Chiar dacă asigură un trai în mod cert mai bun decât o făcea în urmă cu zece ani, salariul minim din România rămâne foarte mic din orice punct de vedere, se arată într-o analiză realizată de Ștefan Guga (Syndex). Conform sursei citate, comparativ cu celelalte țări membre UE, salariul minim din România este foarte scăzut, atât pentru angajați, cât și pentru angajatori.
Analiză salariu minim (click pentru a deschide)
5 mituri despre salariul minim
*studiul este mult mai detaliat și încearcă să le demonteze
1. Nu avem nevoie de salariul minim. Salariul minim reprezintă o ingerință a statului în funcționarea economiei, producând distorsiuni și ducând în cele din urmă la rezultate suboptimale atât din punct de vedere economic, cât și din punct de vedere social.
Argumentul empiric este foarte șubred. Într-adevăr, în Europa există mai multe țări care nu au un salariu minim legal: Austria, Cipru, Danemarca, Finlanda, Italia, Suedia, la care se adaugă țări non-membre UE precum Elveția sau Norvegia. Țările scandinave, care au cel mai ridicat nivel de trai din Europa, se întâmplă să se numere printre țările unde salariul minim nu este reglementat prin lege. Acest lucru nu înseamnă însă că salariul minim nu există de facto în aceste țări. Dimpotrivă, salariul minim există și este tradițional privit ca un rezultat al negocierilor colective la nivel sectorial. Drept urmare, salariul minim nu doar că există în aceste țări, ci este de regulă mai mare decât în țările unde salariul minim este garantat legal.
Bineînțeles, vorbim de țări unde organizațiile sindicale și patronale sunt puternice și unde negocierile colective nu sunt o afacere strict formală și consultativă. Asemenea sisteme de stabilire a salariului minim au multe virtuți, însă nu pot fi transpuse pur și simplu în țări ca România, unde negocierile colective nu au cum să se bucure de un nivel similar de organizare și legitimitate.
2. Creșterea salariului minim alimentează inflația. Din moment ce salariații urmează să plătească prețuri mai mari pentru bunurile și serviciile pe care le consumă, creșterile salariului minim se anulează de la sine, fiind în esență inutile dacă ne interesează nivelul de trai al salariaților.
Chiar și strict teoretic, legătura dintre creșterea salariului minim și creșterea prețurilor bunurilor și serviciilor de consum este limitată, fiind în orice caz rezultatul unor procese mult mai complexe decât ideea că creșterile salariale se resimt complet și imediat în prețuri, anulându-se de la sine.
În măsura în care se regăsesc în prețuri, creșterile salariului minim au un efect redistributiv: salariații cu venituri mici suportă doar o parte a creșterilor, iar în contextul nivelului în continuare foarte scăzut al salariului minim față de costul unor bunuri și servicii necesare pentru un trai decent, această parte este una relativ mică.
Deși salariul minim a crescut semnificativ în ultimul deceniu, nu putem identifica nicio relație empirică directă între această creștere și evoluția de ansamblu a prețurilor de consum.
Puterea de cumpărare a salariului minim s-a dublat în ultimii zece ani. Acest fapt nu poate fi pur și simplu ignorat în favoarea unei înțelegeri eronate a cauzelor reale ale inflației.
Ținând cont de experiența ultimului deceniu și de temperarea matematică a ratelor de creștere a salariului minim (o creștere de 100 de lei astăzi reprezintă sub 5%, în timp ce în urmă cu 5 ani reprezenta circa 10%), ipoteza unei „spirale inflaționiste” în cazul continuării unor creșteri salariale simțitoare este o absurditate.
3. Creșterea salariului minim duce la scăderea ocupării / creșterea șomajului. Creșterile salariului minim fac mai mult rău decât bine, din moment ce pun în pericol exact slujbele salariaților vulnerabili, care sunt de regulă plătiți cu salariul minim.
Ipoteza impactului negativ al creșterii salariului minim asupra ocupării nu este susținută de literatura de specialitate. Chiar și atunci când creșteri mai substanțiale ale salariului minim pot avea un impact negativ asupra ocupării, acesta este de regulă minor și este pe deplin compensat de câștigurile în termeni de nivel de trai.
Această concluzie este susținută de analiza recentă a Comisiei Europene: creșterea salariului minim din România până la 50% din salariul mediu ar avea un impact negativ minor asupra ocupării, în timp ce beneficiile ar fi semnificative (cele mai importante din toate țările membre UE).
Imaginea ultimilor zece ani ne arată cât se poate de clar că chiar și creșteri considerabile ale salariului minim nu au un impact de ansamblu asupra ocupării. Dimpotrivă, creșterile salariului minim s-au dovedit absolut necesare într-un context în care firmele nu răspund la creșterea deficitului de forță de muncă prin creșterea salariilor. Din acest punct de vedere, creșterea salariului minim s-a dovedit a fi însă insuficientă.
Un impact negativ asupra ocupării poate fi observat doar în anumite cazuri izolate, și în special în industria articolelor de îmbrăcăminte. Concluzia este că o politică de creștere susținută a salariului minim trebuie însoțită de măsuri compensatorii care să țintească lucrătorii afectați.
4. Creșterea salariului minim duce la răspândirea muncii la negru. Pentru că implică o creștere a sumelor plătite sub formă de contribuții sociale și impozit pe venit, creșterea salariului minim oferă stimulente și impune constrângeri suplimentare care favorizează munca la negru. Mai general, creșterea salariului minim alimentează economia informală.
Ideea că creșterea salariului minim favorizează munca la negru este una preconcepută, care nu este susținută de dovezi empirice în cazul României ultimului deceniu.
Ipoteza reducerii muncii informale ca urmare a creșterilor salariului minim este în teorie cel puțin la fel de plauzibilă ca cea a creșterii economiei informale. Mai mult, dovezile la nivel macro ne arată că această ipoteză e mai degrabă confirmată de realitate: creșterile salariului minim au fost însoțite de o reducere a importanței economiei informale.
Problema economiei informale nu poate fi rezolvată prin menținerea la un nivel scăzut a salariilor (și nici prin scăderea lor), la fel cum nu poate fi rezolvată prin oferirea de avantaje suplimentare angajatorilor. Singura soluție viabilă este întărirea mecanismelor de monitorizare și control, capitol la care România stă foarte prost.
5. Creșterea veniturilor lucrătorilor cu salarii mici poate fi foarte bine obținută prin relaxare fiscală. Eliminarea contribuțiilor sociale și a impozitului pe venit pentru salariul minim reprezintă o alternativă mai justă și mai eficientă decât creșterea salariului minim brut. Mai justă, pentru că impozitarea salariului minim este prea mare în comparație cu alte țări și cu salariile mai mari. Mai eficientă, pentru că nu presupune costuri suplimentare pentru angajatori.
Ideea că povara fiscală asupra salariilor mici este neobișnuit de mare în România este falsă. În peisajul Europei Centrale și de Est, situația din România nu este cu nimic ieșită din comun.
Într-o primă fază, eliminarea contribuțiilor sociale și a impozitului pe venit pentru salariul minim ar acționa ca o redistribuire a unor venituri de la bugetul asigurărilor sociale și bugetul de stat către salariați. În timp, de această redistribuire ar beneficia mai mult angajatorii, pentru că măsura ar opri creșterea salariului minim brut și, implicit, a costurilor totale cu forța de muncă.
Ca urmare a unei asemenea redistribuiri, bugetul asigurărilor sociale și bugetul de stat ar fi slăbite suplimentar, ele fiind deja foarte șubrede. Consecințele unei asemenea măsuri ar fi suportate tocmai de salariații cu salarii mici, cărora li s-ar îngrădi și mai mult accesul la serviciile publice.
Orice reducere a taxării salariilor mici ar trebui însoțită de o impozitare echitabilă a veniturilor mari și a averilor.
Creșterea nivelului de trai al salariaților fără creșterea salariilor se poate realiza prin îmbunătățirea radicală a accesibilității și calității serviciilor publice. Eforturile și dezbaterile ar trebui orientate către acest deziderat, și nu către suplimentarea facilităților fiscale.
Mai găsiți alte 5 mituri în document.
Politica salariului minim din România rămâne ferm ancorată într-o gândire fabulatorie
“Istoria recentă a salariului minim din România e punctată de decizii discreționare ale guvernului, care au fost inițial criticate și, începând cu sfârșitul lui 2019, susținute de pe poziții dogmatice, în vădit dezacord cu realitatea socială și economică”, menționează sursa citată.
Aparent paradoxal, spune documentul, țara cu unul dintre cele mai mici salarii minime și unul dintre cele mai scăzute niveluri de trai din Uniunea Europeană pare să fie prinsă complet în ofsaid de dezbaterea europeană.
• Faptul că salariul minim a devenit din ce în ce mai important în ultimii ani nu este ceva specific României.
• Toate țările din Europa Centrală și de Est au înregistrat creșteri majore ale salariului minim în ultimul deceniu, în timp ce țări ca Germania sau Marea Britanie au făcut pași istorici fie prin introducerea unui salariu minim la nivel național, fie prin încercarea de racordare a acestuia la costul vieții.
• În 2020, Comisia Europeană a publicat o propunere de directivă pentru reglementarea adecvării salariilor minime naționale, obiectivul central fiind asigurarea unui trai minim decent pentru toți salariații din Uniune. Propunerea europeană nu vine de nicăieri, ci se bazează tocmai pe conștientizarea din ce în ce mai largă a importanței salariului minim pentru asigurarea bunăstării generale. Foarte important, pandemia este văzută ca un motiv suplimentar pentru acest demers, și cu siguranță nu ca un impediment.
„Între timp, în România faza de creștere a salariului minim începută la mijlocul anilor 2010 pare să se fi încheiat. Cu o creștere relativ modestă în 2020 și o înghețare a salariului minim în termeni reali în 2021, România se confruntă deja cu decalaje salariale în creștere nu doar față de multe țări occidentale, ci și față de țările vecine”, spune autorul studiului.
• Deși Legea 174/2020 prevede explicit ca fundamentarea politicii salariului minim să se facă în funcție de coșul minim de consum pentru un trai decent, autoritățile au ignorat până acum această obligație legală în favoarea unor argumente fără temei empiric și în dezacord total cu direcția în care se îndreaptă lucrurile la nivel european.
„Politica salariului minim din România rămâne ferm ancorată într-o gândire fabulatorie, potrivit căreia creșterea salariului minim produce automat inflație, șomaj și muncă la negru, ducând firmele la pierzanie și afectând iremediabil poziția internațională a țării. Totodată, dezideratul transparenței se dorește a fi înlocuit cu „obiectivitatea” unor formule și comitete partizane, iar legătura dintre salariu și bunăstare e sabotată de aparent nesfârșite relaxări fiscale”, se arată în document.
Conform sursei citate, coșul minim de consum pentru un trai decent ar trebui să fie elementul principal de fundamentare a politicii salariului minim.
• Sarcina principală ar trebui să fie asumarea unui termen ferm pentru ca salariul minim să ajungă la nivelul valorii coșului minim — altfel spus, un termen ferm pentru ca munca salariată să poată asigura un trai minim decent.
• Vorbim de ceva ce s-ar putea întâmpla peste două generații, sau în decurs de un deceniu? Istoria recentă ne arată că un orizont de timp palpabil e o opțiune reală. În orice caz, decizia este politică și trebuie să fie fundamentată democratic, ceea ce înseamnă că negocierile colective și procesul electoral trebuie să joace un rol major. Depolitizarea politicii salariului minim ar fi chiar mai absurdă decât sună.
“Fiindcă vorbim de o strategie de politică publică pe termen mediu, politica salariului minim ar trebui corelată cu politici complementare, care pot reduce în mod considerabil presiunea asupra salariului minim. E vorba, pe de o parte, de măsuri de creștere a veniturilor gospodăriilor; creșterea alocațiilor pentru copii este un exemplu foarte bun în acest sens, ea jucând în ultimii doi ani un rol esențial în menținerea la un nivel relativ constant a distanței dintre valoarea salariului minim și costului unui trai decent în ciuda evoluției comparativ modeste a salariului minim”, menționează documentul.
• Pe de altă parte, și mult mai important, ar trebui să vorbim de măsuri ce țin de îmbunătățirea calității serviciilor publice și a accesului la locuire. Oferirea unor servicii publice de calitate și implementarea unei strategii naționale care să vizeze locuințe de calitate și accesibile pentru populație în general ar reduce considerabil decalajul dintre cheltuielile necesare pentru un trai decent și mijloacele financiare directe pe care oamenii le au la dispoziție. Politica salariului minim ar trebui în mod normal să facă parte dintr-o viziune mai amplă care să vizeze bunăstarea generală a populației și nu strict creșterea veniturilor.
12
18
